Dragă Românie care mă chemi la vot, nu prea știu cum să te ajut. În ultimii ani, n-am avut timp una de cealaltă, că a trebuit să fac bani pentru facturi

Votez dintotdeauna pentru că aveam 13 ani la revoluție și am crescut într-o familie care m-a așteptat apoi cu entuziasm timp de 5 ani să-mi pot exprima și eu în sfârșit părerea.

Pe atunci era simplu. Înțelesesem că trebuie să-i „dau la cap” lui Iliescu. Am fost la fiecare vot, în toate situațiile de atunci încoace, fie că era vorba de președinte, primar, parlament sau referendumuri. O să merg și în continuare, deși lucrurile între timp s-au complicat și cu președinții, dar și cu viața mea. Candidații care vor să fie aleși cu ajutorul meu și-au rafinat matrapazlâcurile și s-au combinat de fapt între ei în atâtea feluri perverse, încât mie mi-e greu să le mai țin minte rușinile devenite publice, patimile nelalocul lor sau călcăturile alăturea de drum. În timpul ăsta eu am avut treabă de nu mi-am văzut capul; de-aia am și pierdut la un moment dat șirul porcariilor pe care le-au făcut oamenii ăștia în mod individual sau compus, ajutați de familii complice sau de alți politicieni cu care sunt încârligați. Și chiar dacă aș reuși să fiu la zi cu tot ce-au făcut nemernic pretendenții la mâna țării mele, la ce m-ar ajuta? Încerc să îmi văd de viața mea cum pot eu mai bine și, când trebuie, mai și votez.

Recunosc că eu nu mai înțeleg mare lucru, ca multă lume din generația mea, o generație care se uită stupefiată la părinții care sunt în stare să facă infarct miocardic din pricina unui talk show. Mergem la vot, dar mergem blazați. Nu ne place de nimeni și nici nu avem timp să avem o idee mai bună, că trebuie să facem bani pentru facturi și apoi să ne relaxăm, tot după un program strict, ca să putem face bani din nou, tot pentru facturi. Mergem la vot sacrificând două duminici prețioase rău de tot pentru a preîntâmpina răul cel mare, deși nici cu cel mic nu ne e rușine. Punem ștampila de duminică între două ouă ochi (doar e sărbătoare și măcar azi nu mâncăm în fugă), ceva citit rapid pe net, băgat rufe la mașină, făcut plinul la supermarket pentru săptămâna următoare, și vizitarea unei mătuși, că i s-a stricat ceva la centrală. Seara s-ar putea să ne îmbătăm.

Votez pentru că așa am fost învățată să fac. Nu mă pot opri dintr-o dată, dar asta nu înseamnă că știu ce e bine sau că am înțeles care e soluția. Mai citesc un link de-al lui Petreanu, mai plec urechea la vreun prieten care, deși are multe pe cap, a reușit să înțeleagă, pare-se, ceva mai mult decât mine sau poate doar este un orator ceva mai convingător. Mai vorbesc cu familia, îmi mai consult prietenii. Apoi sunt pregătită să votez. Când nu o vede nimeni, generația asta din care fac și eu parte, o generație care pare apatică și este nițel dezinformată cel mai probabil din lipsă de timp, vorbește totuși despre vot. Ok, pe Ponta nu trebuie să îl votez, asta am înțeles de multă vreme, căci este acum ce era Iliescu pe atunci. Pe Elena Udrea îmi este desigur greu să o votez pentru că e prea bună, chiar și pentru România. Despre Tăriceanu nu știu exact ce să zic, cei din jurul meu se miră că l-ar putea vota cineva. Dar știu și vreo doi ce-l vor vota sigur. Eu nu am nicio părere despre el, deci nu-l votez. Pe Monica Macovei, nu știu dacă pentru că e femeie sau pentru că nu prea are bani de băgat în bannere, o compătimește toată lumea grațios și mai că o mângâie cu duioșie pe breton, în vederea unui eșec sigur. Mi se spune că să nu-mi treacă prin cap să o aleg; e un vot irosit, căci nu are nicio șansă. Pentru mine taman lucrul ăsta nu prea are sens, căci dacă votezi pe cineva, tocmai ce îi dai șanse, nu? Mă rog, e clar că nu prea mă pricep la politică. M-am oprit la Iohannis doar din credința aia adânc înrădăcinată, care nu ne face cinste, că sașii sunt oameni mai muncitori, mai cinstiți și mai buni decât noi. Dar poate că nici așa nu-i chiar bine, sunt îngrijorată. Tocmai am fost o săptămână în Sibiu și taximetristul mi s-a plâns, fără să-l zgândăr în vreun fel, că primarul pe care de multă vreme nu l-au mai văzut la față sau la faptă a asfaltat jumătăți de străzi, ca să treacă drept rezolvate și să dea mai bine la cantar. Eu nu știu dacă e așa. O fi, n-o fi, n-am timp să cercetez și să judec. Și nici nu vreau. Căci dacă nici pe Iohannis nu trebuie să îl votez, pentru că și el e hoț, nepăsător, corupt, prea bogat, leneș, suferind de nepotism și la fel de oportunist că alții, eu cu cine mai votez? Situația e de Caragiale, doar el încă mai avea chef de goange în timp ce noi suntem prea ocupați să mai râdem de noi înșine. Îmi pare rău că suntem o generație atât de debusolată și de lipsită de răbdare pentru lucrurile importante. Îmi pare rău că nu am reușit noi toți, ăștia care nu suntem mulțumiți, să venim cu o soluție mai mișto. Să emanăm adică un președinte care să ne reprezinte.

Desigur, țin la țara mea și îi vreau tot binele din lume. Nu vreau s-o părăsesc pentru alta mai tânără și mai frumoasă, dar nici nu prea știu cum s-o ajut. Nu-i vorbă că, de cele mai multe ori, nici ea pe mine. Da, o să votez, dar fără mare convingere, ci doar pentru că așa se face. Probabil că rezultatul va fi pe măsură.

Sana Nicolau este freelancer si colaborator al Mediafax Grup. O puteți citi pe blogul sananicolau.ro