Prima pagină » Puterea Gândului » După Mangafa, a venit Mangul. Cine urmează?

După Mangafa, a venit Mangul. Cine urmează?

 După Mangafa, a venit Mangul. Cine urmează?
Recunosc că ritmul în care premierul Ponta bagă pe gâtul nației miniștri pârâți ai Educației mi-a luat suflul. Nici nu terminasem bine cu Mangafaua Dumitrescu, că veni pe țeavă Mangul. Ceea ce frapează la acești colegi academicieni ai Elenei Ceaușescu este prostia floridă.

Recunosc că ritmul în care premierul Ponta bagă pe gâtul nației miniștri pârâți ai Educației mi-a luat suflul. Nici nu terminasem bine cu Mangafaua Dumitrescu, că veni pe țeavă Mangul. Ceea ce frapează la acești colegi academicieni ai Elenei Ceaușescu este prostia floridă.

Creștin rectoarea l-a prezentat fără să clipească drept garant al standfordelii dânsei pe nimeni altul decât escrocul român de neuitată amintire Bobby Deutsch  Megapower.

Acest Mang, acuzat de plagiat, spune în primă instanță că algoritmul din articol „nu se numește algoritmul Mang”, că „n-a copiat, n-a plagiat, că legea lui Ohm e aceeași”. Nu știu ce facultate a absolvit Mang, dar reacția aceasta nu e a unui specialist în automatică și calculatoare. Dacă subsemnatului, ca automatist, mi s-ar fi adus o astfel de acuzație, aș fi îngropat presa în detalii privind codurile detectoare și corectoare de eroare (despre asta înțeleg că e vorba în „opera” d-lui Mang), precizări privind contribuția mea originală și ideile aparținând altor autori citate în articol. Or, acest apparatcik de partid, în faza a doua de tupeu, nu face decât să repete, schimbând placa, că articolul nu-i aparține! Asta când respectivul text zace tipărit într-un volum, sub semnătura Mang, din 2003. Deci, ditamai universitarul nu are nicio reacție, vreme de 10 (zece) ani, față de un text atribuit lui în „falș” de către Facultatea de Automatică din Craiova, iar în faza a treia pretinde că e o lucrătură la zi a PDL împotriva lui.

Ca și în cazul madam Dumitrescu, propun o soluție mai rapidă decât confruntări și declarații ale autorilor plagiați în articolele Mang și Mang: să i se solicite d-lui ministru să ne explice în direct și la o oră de vârf, în engleză, conținutul oricărui articol pe care îl recunoaște ca fiind al său, publicat în această limbă.  Voi fi un ascultător atent.

Două lucruri grave îmi vin în minte în fața acestei noi imposturi aruncate în capul școlii în mai puțin de o săptămână.

Mang nu e decât un vârf al aisbergului murdar care scufundă pregătirea universitară. În spatele acestui veteran al metodei, se aliniază sute, mii de tineri care, chiar când subsemnatul scriu aceste rânduri, mai dau încă un copy-paste în lucrările lor de masterat și doctorat. Incompetența care se pregătește pentru impostură în posturi vitale amenință România ca un val negru.

Iresponsabilitatea, inconștiența sau poate tot incompetența, săraca, de care este bântuit premierul Ponta când tratează în felul acesta Educația. În lunile și anii lungi de opoziție, nu a  găsit timp dl Ponta să verifice și să pregătească un ministru capabil și curat în acest post esențial pentru soarta statului român? Nu – cele două mangafale girate de el s-au făcut țăndări în mai puțin de 48 de ore.

Ce arată asta? Disprețul lui Ponta față de Ministerul Educației, față de Educație, față de profesori, față de elevi.

Nu știu de ce să mă tem mai mult acum: de faptul că V. Ponta, pentru că tocmai a cedat în cazul Dumitrescu, va considera politic inacceptabil pentru el să mai cedeze încă o dată în fața presei și va merge cu Mang înainte de-a-n boulea sau, dacă pleacă și Mang, cum va arăta următorul apostol trimis de Ponta la Educație?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Un consilier USR a ajuns în arest preventiv. Acuzatii după protestul fermierilor
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Unde a fost găsită mașina lui Vlad, suspectul în cazul Valentinei. Bărbatul este dat în urmărire
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Cum încearcă Ucraina să oprească ofensiva Rusiei cu un plan strategic de „distrugere totală”. Pierderile Moscovei au ajuns la 2.000 de oameni pe zi
Mediafax
LOVITURĂ pentru Trump în instanță! CNN, Politico și MS NOW trebuie să primească din nou acces la Casa Albă
Click
Christa Pike, singura femeie de pe culoarul morții din Tennessee, urmează să fie executată! Mama victimei cere dreptate după trei decenii de calvar
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
,,Eram eu în locul ei``. Dezvăluirea unei tiktokerițe despre mesajele primite de la iubitul Valentinei
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va da lovitura financiară până pe 27 septembrie, conform Cristinei Demetrescu! Va câștiga dublu sau triplu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Ce ascund papirusurile îngropate de Vezuviu? Oamenii de știință au reușit să le descifreze!
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!