E greu să ceri normalitate

România nu își permite să cheltuiască 10% din PIB pentru Sănătate, în condițiile în care statul are la dispoziție, pentru serviciile publice, doar 33-34% din PIB. Ar însemna vreo 15 miliarde de euro, de circa trei ori mai mult decât cele actuale. Veniturile statului sunt însă la o treime din producția națională, din valoarea economiei. Ar însemna peste 30% din cheltuieli, în condițiile în care aproape 60% din cheltuielile statului reprezintă deja subvenționarea sistemului de pensii de stat și plata salariilor bugetarilor. Nu ar mai rămâne bani pentru nimic. La fel și în cazul Educației.

Asta nu înseamnă că „piața” nu știe ce vrea. Știe foarte bine. O știm toți. Dar cum să ceri, în mod clar, normalitate? Cum să nu ceri, ca pe ceva extraordinar, ceva ce face parte din „fișa postului” în situația actuală? „Poate dacă vor avea salarii mai mari vor munci mai mult, mai bine. Poate prestatorii de servicii publice vor fi mai apropiați de clienții și, în același timp, patronii lor”, gândesc mulți.

LIVE 🚨 Iranul fierbe. Presa americană: Trump vrea să intervină militar în Iran

23:55

ISTORIE De ce protestează iranienii. Care sunt motivele care au stârnit revoltele sângeroase împotriva regimului de la Teheran

23:35

Undeva, cumva, politicienii, de ieri și de azi, au împământenit ideea că serviciile publice mai bune pot fi produse doar cu mai mulți bani. Până la un punct au dreptate. Salariile mai mari în sectorul bugetar nu aduc însă, obligatoriu, productivitate sau o atitudine mai prietenoasă, decentă măcar, cu cetățenii. Parlamentarii câștigă de trei ori mai mult decât salariul mediu net pe economie. De mai mult de trei ori mai mult decât se câștigă, în medie, în Sănătate și Educație. Muncesc mai mult? Mai bine? Sunt mai reprezentativi?

Un zâmbet nu costă nimic. O mână întinsă pentru a acorda ajutor, nu pentru a lua o bancnotă nu costă nimic. Atenția și răbdarea unui profesor nu pot fi cuantificate în bani. Timpul petrecut de un medic cu un pacient, în care să îi explice, simplu și clar, care este situația și ce se poate face, nu poate fi transformat în bani.

Să ai bun-simț nu costă nimic și nu ar trebui să necesite bonusuri, prime sau un salariu mai mare.

Piața știe ce vrea: schimbarea mentalității politicienilor, a unor angajați din Sănătate, din Educație, din administrația publică, din companiile de stat. În lipsa puterii de a opera această schimbare peste noapte, unii protestatari au vorbit despre fonduri mai generoase pentru aceste domenii.

La fel cum alegerile anticipate nu pot aduce, peste noapte, o altă clasă politică și un alte fel de a face politici publici, nici salariile mai mari din sectorul bugetar nu pot aduce calitate, pur și simplu. Garantarea unui prag minim, decent, al salariilor date de stat, este strict necesară. Mentalitatea nu se va schimba însă.

Deși nu au propus, poate, cele mai bune sau clare soluții, zecile de mii de protestatari care au cerut în ultime zile schimbarea României, care și-au cerut, ferm, dreptul de a trăi normal au dat un semnal foarte puternic inclusiv sistemului bugetar: „cerem ceea ce merităm, cerem serviciile pe care le plătim”. Această presiune, dacă va fi exercitată în continuare, va avea efecte mult mai mari decât măririle de salarii, pe care, oricum, economia le permite cu greutate.