Efectul Colectiv și ziua în care nu ați renunțat. E doar începutul?

O căldură ca un vânticel de primăvară îți cuprinde fața, lângă porțile ferecate ale gangului de la clubul Colectiv. Sunt 6 grade afară și e trecut de miezul nopții, dar e cald. De la miile de candele care ard, dar și de la tăcerea îngândurată a tinerilor care se perindă chiar și la această oră pe aici, să aprindă o lumânare sau pur și simplu să privească și să își imagineze coșmarul în care puteau să se trezească chiar ei. Și e o liniște apăsătoare, al cărei ecou bubuie tocmai în Piața Universității, la doi-trei kilometri distanță.

„26 de ani de tristă agonie, câți trebuie să mai moară pentru a trezi o Românie?”, scrie mare, pe o pânză neagră, prinsă în copacii din fața clubului Colectiv, sub care acum câteva zile și-au dat sufletul oameni veniți să asculte muzică.

AGRICULTURĂ Agricultura românească intră în era AI. Cum se schimbă regulile de finanțare europeană din 2028 pentru marii jucători din agro

22:07

EXCLUSIV Vladimir Petruț (PNL), detalii din discuțiile primarilor cu Bolojan. Premierul demis susținea de anul trecut că nu vom avea un premier PSD după el

22:05

Într-adevăr, România s-a trezit. Exact așa cum a făcut-o și acum fix un an, după ziua de 2 noiembrie 2014, a primului tur al alegerilor prezidențiale, când mii de români plecați din țară au fost împiedicați să voteze la secțiile din diaspora, din cauza proastei organizări – voite sau nu, vor stabili procurorii. Numai că atunci nu a murit nimeni. A fost scandalos, dar nu a curs sânge. Nimeni nu și-a dat demisia, nimeni nu și-a asumat. Doar Victor Ponta a pierdut alegerile, fiind „demis” de un milion și ceva de votanți care l-au preferat pe Klaus Iohannis, doar ca să-l vadă mușcând nisipul pe Ponta. S-a schimbat ceva?

În România, politica se joacă precum fotbalul pe maidan. Degeaba ceri fault. „Ce, bă, i-a dat sângele?„. Dacă răspunsul la această întrebare este negativ și nu implică mai mulți oameni (polițistul Bogdan Gigină a murit singur într-o groapă din asflat, strivit de motocicleta sa BMW de serviciu, de 300 de kile, și nu s-a schimbat nimic), nu e fault. Nu se pune. Jegul și complicitățile oculte în care se complace clasa politică de la noi și despre care aflăm doar din documentele procurorilor nu permit altceva.

România s-a trezit și în 2012, la scânteia Raed Arafat, și în 2013, la sfidarea legislativă privind zăcămintele de aur de la Roșia Montană. Numeric vorbind, strada a presat atunci mult mai puternic pe clasa politică: mii de oameni au stat în stradă chiar și două săptămâni. S-a schimbat ceva? Da, s-a schimbat guvernul PDL, proiectul Roșia Montană a fost respins în Parlament (nu, inițiatorul Victor Ponta nu s-a dezis public de el). Dar nu s-a schimbat nimic de fapt. Ponta nu a demisionat, iar unele legi tot pe sub tejghea sunt trecute.

România s-a trezit și în 1989, la Revoluție, apoi în 1990 și 1991, la Mineriade. Atunci, s-au schimbat niște comuniști cu alții mai blânzi, cărora capitalismul le făcea cu ochiul. S-au schimbat între ei.

Crâmpeie prinse din zbor marți seară, când 25.000 de oameni au mărșăluit prin centrul Bucureștiului, m-au făcut să zâmbesc amar. „Să nu mai trăim în indiferență, în pula mea…„, îi zicea cu obidă un tânăr prietenului alături de care scanda și cânta. În fața primăriei lui Piedone, în rond la Coșbuc, un punker beat, tatuat pe gât și cu urechile găurite de ditamai cerceii care îi eliminaseră complet lobul urechii, își informează cu o furie resemnată prietenii, văzând că mulțimea o ia din nou spre Piața Universității, iar jandarmii își dau ușurați jos căștile de intervenție, știind că pericolul a trecut: „Bă, știi care e problema? Că noi după asta plecăm acasă”.

Și uite că acum, după doar o zi de protest masiv, Guvernul și Victor Ponta și-au dat demisia. A făcut-o și primarul Piedone. Gabriel Oprea este singurul care a demisionat fără să demisioneze. Pe tura lui nu s-a întâmplat nimic demn de consemnat în onoarea sa de general de scăpătat, dar, ghinion – pică și el o dată cu întreg Guvernul, chiar dacă nu își asumă nimic. Ba chiar anunță ca o hienă că UNPR e pregătit să negocieze un nou guvern.

Ce s-a schimbat față de protestele trecute, mai masive, mai furioase și uneori chiar mai violente decât cel de marți seară, în numele #Colectiv? Au murit 32 de oameni și probabil că vor mai muri alții câțiva, care nu vor face față arsurilor teribile. A fost un mare fault. Peste 32 de morți, Ponta nu a mai putut trece cu un rânjet tâmp și o glumiță de școlar necopt despre adversarii politici.

Și totuși. Puterea străzii, „revoluția”, s-a mulat perfect pe un context politic foarte favorabil schimbării. Victor Ponta nu mai reprezenta nimic în PSD, o dată cu venirea la putere a lui Liviu Dragnea, ba chiar de dinainte, iar de coadă îi atârnau mai multe tinichele decât unei mașini de nuntași – dosar penal trimis în judecată de DNA, pentru spălare de bani și complicitate la evaziune fiscală, plagiat, alegeri organizate în disprețul populației. Pentru el, demisia de astăzi reprezintă o ieșire așa-zis decentă din scenă. Nu va putea fi acuzat că a plecat pentru că nu l-a mai vrut propriul partid sau din cauza unei eventuale condamnări.

O dată cu debarcarea Guvernului Ponta, PSD-ul lui Dragnea îi pune piedică și UNPR-ului lui Oprea, forțându-i ieșirea de la putere sau renegocierea în alte condiții a puterii.

Deocamdată, astăzi cel puțin, am asistat la o debarcare, nu la o schimbare, lucru demonstrat și de faptul că Liviu Dragnea i-a pus sfidător piciorul pe gât lui Ponta, anunțând demisia acestuia înaintea demisionarului însuși.

Schimbarea ia timp și necesită oameni noi. Nu rotiri de cadre ale aceleiași mizerii. „E doar începutul, e doar începutul”, au strigat 25.000 de oameni în stradă marți seară. Poate că da, poate că e începutul schimbării la față și la minte a României, care să permită nașterea unor altfel de oameni politici, care să nu mai fie nevoie să fie stropiți cu sânge nevinovat pentru a-i face să se gândească la demisii sau măsuri. Schimbarea însă va mai dura.

„Ziua în care renunțăm e ziua în care murim” (The day we give in is the day we die) cântau băieții de la Goodbye to Gravity, de la muzica cărora, în mod cinic și îngrozitor, au început să se rostogolească aceste evenimente. Schimbarea e leneșă, mai ales în România. Ea are nevoie de un imbold în fiecare zi și cu fiecare ocazie în care o instituție, un demnitar sau o decizie publică duhnesc a abuz și incorectitudine. Dacă renunți sau dacă nu-ți pasă, poate nu mori tu, dar vor muri alții. Acum, au murit în Colectiv.