Evanghelia după Sfântâniță. Iisus Vindecătorul și Iisus Îmbolnăvitorul

Evanghelia după Sfântâniță. Iisus Vindecătorul și Iisus Îmbolnăvitorul
Spuneam că mai important decât ritualul și regulile religioase este să faci binele. Că un preot, în loc să stea mineralizat în odăjdii, în biserică, ar face bine să se ducă în locurile cele mai năpăstuite, unde le e greu oamenilor, și să încerce a le fi de ajutor. Am adus în sprijinul acestui gând vorbele Papei Francisc. Dacă pentru unii n-a fost de ajuns, să vedem ce zice Însuși Iisus.

Flămânzi, aflați pe câmp, ucenicii Lui au rupt spice de grâu în ziua de Sabat și le-au mâncat. Când fariseii I-au atras atenția că religia nu îngăduie așa ceva, Iisus a răspuns:

Matei, 12, 3: „Oare n-ați citit ce a făcut David când a flămânzit, el și cei ce erau cu el? 4. Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe cari nu era îngăduit să le mănânce, nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? 6. Dar eu vă spun că aici e Unul mai mare decât Templul„.

Preoții nu trec înaintea celor ce suferă de foame. Protocolul religios nu trebuie să stea peste capul oamenilor ca o lespede. Câmpia cu holda de grâu sub cer e mai cuprinzătoare de Dumnezeu decât Biserica.

Hristos întărește această judecată în versetele următoare:

Matei, 12, 9: „Iisus a plecat de acolo, și a intrat în sinagogă.  10. Și iată că în sinagogă era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să poată învinui pe Iisus, L-au întrebat: «Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?» 11. El le-a răspuns: «Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie, și-i cade într-o groapă, în ziua Sabatului, să n-o apuce și s-o scoată afară? 12. Cu cât mai de preț este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat». 13. Atunci a zis omului aceluia: «Întinde-ți mâna!» El a întins-o, și mâna s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă”.

Suferința omenească nu trebuie să te lase nepăsător. Dacă poți să vindeci, fă-o, oricând, oriunde și asupra oricui. Iisus nu doar calcă Sabatul bisericesc, dar El nici nu-l întreabă pe bolnav cum de-a ajuns să aibă mâna uscată. Nu-l întreabă nici dacă crede în puterea vindecătoare a lui Dumnezeu, manifestată prin El, Hristosul. Căci omul se putea să fi făcut, cu mâna aceea, un păcat greu, și aceasta să-i fi fost pedeapsa de Sus pentru că nu și-a tăiat-o și nu a aruncat-o departe de el, cum spune Iisus:

Matei, 5, 30: „Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o și leapădă-o de la tine; căci este spre folosul tău să-ți piară doar unul din mădularele tale, și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă”.

(Întreb: oare un adolescent care se masturbează, și îl bine pătrunde învățătura lui Hristos, poate ajunge să-și taie mâna într-un moment de exaltare creștină?)  Iisus procedează ca un medic supus jurământului hippocratic, în forma Declarației de la Geneva (1948): „Niciun considerent legat de vârstă, boală sau handicap, credință, etnie, sex, naționalitate, afiliere politică, statut social, orientare sexuală sau orice alt factor nu trebuie să intervină între datoria mea și pacient”.

Fie cel beteag un tâlhar, un înșelător, un ucigaș, Iisus îl vindecă pentru că El poate, neținând seama nici de sâmbăta Domnului pentru că „Domnul Sâmbetei este Fiul Omului” (Matei, 12, 8.)

Dar nu întotdeauna Mântuitorul face astfel.

Când o femeie canaaneancă, adică feniciană, de altă rasă și religie decât evreii, Îl roagă să-i exorcizeze fiica ținută de diavol, Iisus, inițial, refuză:

Matei, 15, 24: „Drept răspuns, El i-a zis: «Nu sunt trimis decât la oile pierdute ale lui Israel»”.

Când femeia insistă, Hristos îi dă o pildă jignitoare:

Matei, 15, 26: „ «Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței»”.

Carevasăzică, copiii lui Iisus sunt evreii, iar cățeii, alte neamuri.

În disperare de cauză, feniciana își strigă supunerea și credința față de religia lui Iisus:

Matei, 15, 27: „ «Da, Doamne», a zis ea, «dar și cățeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor» „.

Deci, eu, sirofeniciana politeistă, mă declar cățeaua stăpânilor mei evrei, în frunte cu Tine, Doamne, Unul. Numai în aceste condiții, de convertire forțată și umilință, Iisus îi eliberează fata de diavol.

Iar pe cei doi orbi care vin la El implorându-L să le redea vederea, Iisus îi testează mai întâi la credință:

Matei, 9, 28: „După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Și Iisus le-a zis: «Credeți că pot face lucrul acesta?» «Da, Doamne», I-au răspuns ei. 29. Atunci s-a atins de ochii lor și a zis: «Facă-se după credința voastră!»”.

Încă un act medical condiționat, încălcare a jurământului hippocratic.

Mai mult decât atât, Fiul Omului poate fi și Doctorul care îmbolnăvește.

Poate să refuze vindecarea, ba chiar și să nenorocească o ființă vie pe veci, în modul cel mai nedrept:

Matei, 21, 18: „Dimineața, pe când Se întorcea în cetate, lui Iisus i-a fost foame. 19. A văzut un smochin lângă drum, și S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, și i-a zis: «De-acum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!» și pe dată smochinul s-a uscat. 20. Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat și au zis: «Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?» 21. Drept răspuns, Iisus le-a zis: «Adevărat vă spun că dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă ați zice muntelui acestuia: ««Ridică-te de aici, și aruncă-te în mare»», se va face»”.

Ce vină are smochinul, un pom din grădina lui Dumnezeu, că nu mai poartă roade? Poate că au fost culese toate de alți flămânzi, veniți înaintea lui Iisus, căci e pom de lângă drum, al tuturor. Poate că niște dăunători l-au lăsat sterp, ceea ce Iisus îl condamnă, spre revelația admirativă a ucenicilor, să rămână pentru totdeauna.

Mântuitorul face ca unul care dă cu biciul în calul bolnav.

Pe omul cu brațul uscat, Iisus l-a tămăduit, deși poate că era un ticălos, iar pe smochin, care nu putea avea niciun păcat, l-a uscat.

Aici, nu cred că religia poate să producă alt răspuns decât: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!”.

 

Inchide