Fericiți făcătorii de pace

La 7 mai 2001, pe ruinele orașului-fantomă Quneitra de pe platoul Golan, acolo unde fusese altădată o biserică ortodoxă, Papa Ioan Paul al II-lea a îngenuncheat în praf. (Cu o zi înainte, se descălțase ca să intre în Moscheea Umayyazilor din Damasc. Pentru întâia oară în istorie, un Papă trecea pragul unui lăcaș de cult musulman. A doua oară s-a întâmplat în 2006, când Papa Benedict al XVI-lea a intrat în Moscheea Albastră din Istanbul, dar purtând pe sub odăjdii o vestă anti-glonț).

„Din locul acesta, schimonosit de război – le-a spus Ioan Paul al II-lea celor prezenți – vreau să îmi înalț inima și glasul spre Dumnezeu… Mă rog Ție, Doamne, pentru toți oamenii din Orientul Mijlociu. Ajută-i să dărâme zidurile urii și dezbinării și să construiască împreună o lume dreaptă și solidară. Luminează-i, Doamne, pe liderii acestei regiuni, ca să respecte demnitatea fiecărei persoane…” Bashar Al-Assad al Siriei nu împlinise încă un an la președinție. În Israel, președinte era Ezer Weizman, iar prim ministru Ariel Sharon. În Egipt domnea Mubarak, în Iordania venise deja la putere regele Abdullah al II-lea.

LIVE UPDATE Război în Ucraina, ziua 1.452. Zelenski cere rachete Taurus din Germania

07:57

LIVE UPDATE Război în Orientul Mijlociu, ziua 862. Fiul fostului șah al Iranului, Reza Pahlavi, se declară pregătit să asigure tranziția la putere

07:18

Orașul sirian Quneitra (la 67 kilometri de Damasc, la 35 de kilometri de granița cu Israelul) a fost o așezare prosperă, un caravanserai, până pe 10 iuinie 1967. În ziua aceea, ultima a Blitzkrieg-ului israelian, cunoscut ca Războiul de 6 Zile, când sirienii, egiptenii și iordanienii au fost bătuți crunt, 50.000 de suflete s-au împrăștiat care încotro. În fața trupelor israeliene, au mai rămas 4 oameni. Nu știu nimic despre niciunul dintre ei, nu știu ce i-a îndemnat să rămână într-un  fără apă și fără electricitate, într-un deșert al speranței.

Când, în 1967, după Războiul de 6 Zile, Israelul a cucerit Platoul Golan (urmând ca în 1981 să și-l anexeze), Quneitra a fost transformată în cazarmă sui-generis. După blitzkrieg-ul arab împotriva Israelului din octombrie 1973, cunoscut ca Războiul de Yom Kippur, Siria și-a recăpătat, în vara lui 1974, orașul-fantomă, pe care nu dorește să-l reconstruiască, exhibându-i rănile cumplite în atmosfera locului, brăzdată de cicatricele spaimei.

Sâmbătă, în zonă, au răsunat din nou, după 39 de ani, tiruri de mortiere, dinspre Siria spre Israel. Fără victime, fără pagube. E greu de crezut că armata siriană se pregătește să deschidă un nou front de luptă. Cel mai probabil e că a fost o întâmplare nefericită sau o provocare a rebelilor înarmați. Bibi Netanyahu a ordonat militarilor israelieni, în replică, niște focuri de avertisment electorale spre Siria (premierul se pregătește de alegeri anticipate, la începutul lui 2013).

Turiștii și curioșii care urmăresc zilele acestea, de pe granița israeliană, cu binoclul, exploziile din Siria (ultima disctracție) au ce vedea.

Interesant e că premierul Netanyahu, alert & grijuliu, s-a și adresat ONU în legătură cu incidentele. La câte rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU a încălcat Israelul, are toate motivele să spere la un răspuns prompt.
În vremea aceasta, printre ruinele din Quneitra, rugăciunea lui Ioan Paul al II-lea se murmură singură: „Luminează-i, Doamne, pe liderii acestei regiuni…”