Foamea, setea, frica, moartea. Te Deum-ul fratelui Ibrahim Alsabagh

În vară, a publicat o carte tulburătoare, pe care în noaptea asta mi-am propus s-o duc până la capăt, cu un ochi spre protestele din Iran: „Înaintea zorilor. Povești din Alep, despre război și speranță”.

Scurmând prin neprețuitele ruine ale odată strălucitorului Alep, Ibrahim Alsabagh a găsit ceva ce ne poate folosi multora: „nădejdea în mijlocul suferinței”. Pentru că s-a simțit acolo, în flăcările războiului, împreună cu credincioșii săi de toate religiile, ca în cuptorul din Cartea profetului Daniel de unde răsunau câtecele de slavă pe care Dumnezeu le-a auzit.

(Un Te Deum – „Ție, Doamne” – personal e convorbirea cu Dumnezeu a fiecăruia, la sfârșit de an, când se mulțumește pentru toate momentele milei Sale). Iată-l pe al părintelui Alsabagh:

FLASH NEWS Nicușor Dan s-a întâlnit la Paris cu jucătoarea de tenis Virginia Ruzici. Președintele și-a amintit abia după trei săptămâni și a publicat fotografia

17:17

FLASH NEWS Elena Udrea, mesaj de ziua ei: „O viață cât 10 vieți… Aș da timpul înapoi? Nu, dar l-aș opri pe loc”

17:07

„Întâi de toate, vreau să dau slavă lui Dumnezeu pentru acordul de pace din 22 decembrie 2016, încheiat între armata regulată  și grupurile înarmate. De atunci am putut trăi în pace, nu au mai căzut bombe pe case, pe școli, pe spitale, pe lăcașe de cult.  După ani de război, ni s-a părut o minune.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu atât Papei Francisc pentru rugăciunile și demersurile în sprijinul Siriei, cât și episcopilor și preoților care ni s-au dedicat în multe feluri – în gesturile lor am simțit duioșia lui Dumnezeu față de noi. Recunoștința mea se îndreaptă și spre copiii lumii care, din 5 decembrie 2016, au fost invitați să se roage pentru pace, în fiecare primă duminică a lunii, împreună cu copiii din Alep. Un alt mare dar pe care l-am primit și pentru care îi sunt recunoscător lui Dumnezeu e ajutorul creștinilor de pretutindeni și al persoanelor fără de credință. Au avut milă de noi și ne-au arătat afecțiune și prietenie, trimițându-ne ajutoare consistente cu care am putut să acordăm ajutor populației în vremea războiului, dar și în timpul acesta  de pace. De când armele tac, împreună cu numeroșii și generoșii voluntari care ne sunt alături în acțiunea de asistență,  am reparat mai mult de 800 de case, am ajutat peste 380 de tineri să înceapă o mică activitate și zeci de familii să facă față necesităților  reconstrucției. Am demarat patruzeci de proiecte. De exemplu, garantăm ajutor economic pentru 1.116 de tinere perechi căsătorite din 2010 și pentru optzeci de perechi de logodnici care doresc să se căsătorească și să-și întemeieze o familie.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toți cei care au continuat să trăiască la Alep în timpul războiului. Mă gândesc la numeroși preoți, la monahi și monahii care, împărtășind cu credincioșii foamea, setea, frica, riscul cotidian de a muri, nu s-au cruțat și  s-au îngrijit de necesitățile tuturor, au semănat speranță, ascultând și mângâind inimile rănite. Împreună cu ei au rămas medici, infirmieri, profesioniști și meșteri care le-au pus la dispoziție, cu generozitate, competențele celor în nevoie. De asemenea, mulți credincioși creștini au decis să nu părăsească orașul, însuflețiți de convingerea că Dumnezeu îi voia chiar aici, ca punți ale păcii între facțiunile aflate în conflict.

În sfârșit, îi mulțumesc Domnului că mi-a dat curajul de a veni aici, la Alep, în urmă cu trei ani. M-a condus, arătându-mi zi după zi calea, fără a permite să mă simt dezorientat. Am putut fi un instrument al dragostei, al duioșiei, al mângâierii Sale. Pentru aceasta îi mulțumesc din toată inima”.