Fratele lui Ahmadinejad, dar și cel mai bun prieten – înscriși în cursa pentru Președinție

Ieri a fost ultima zi când candidații pentru alegerile prezidențiale din Iran, din 14 iunie, s-au mai putut înscrie pe liste. Sunt în jur de 600 de pretendenți, deloc de mirare dacă ne gândim că populația țării numără 78,868,711 (cetățenii au drept de vot de la vârsta de 15 ani). La prezidențialele din 2005 (când s-a ales Mahmud Ahamdinejad pentru primul mandat) numărul candidaților înscriși era de 1014, iar în 2009 de 476. Dintre aceștia însă, în 2005 au rămas 6, iar în 2009 – 4. Dacă oricine își poate depune candidatura (cu condiția să aibă naționalitate iraniană, 21 de ani împliniți, să fie musulman și să nu aibă cazier infracțional), nu oricui i se admite candidatura. Consiliul Gardnienilor (Constituției), forumul legislativ suprem, validează candidaturile, lista candidaților admiși urmând a fi dată publicității până pe 23 mai.

Consiliul Gardienilor este una dintre cele mai puternice structuri de putere (asemănătoare Curții Constituționale din România, ca să forțez o comparație). 6 dintre cei 12 membri sunt ayatollahi (experți în drept canonic) și sunt numiți de către Liderul Suprem, iar 6 sunt juriști, numiți de puterea judiciară. Menirea lor nu e doar una electorală. Ei  supervizează legile elaborate de  Majilis (Parlament – o singură Cameră, 290 de locuri; asta i-ar plăcea să audă traianollahului Băsescu), punându-le în acord cu Legea Islamică și cu Constituția. Mandatul Gardienilor Constituției  durează 6 ani.

CONTROVERSĂ Minele în derivă din Marea Neagră încaieră Ambasada Rusiei și MApN. Rușii arată cu degetul spre Ucraina

12:06

ECONOMIE Pensiile cresc, dar beneficiarii sunt tot mai puțini. Câți pensionari a pierdut România în 2025 și care este valoarea pensiei medii

12:06

Pentru alegerile din 14 iunie s-au înscris cel puțin două figuri pitorești: fratele actualului președinte, dar și prietenul și confidentul acestuia. Să-i luăm pe rând, fiindcă nu mai încap de vreo cinci ani în aceeași teacă. Davud (noi i-am zice David, arabii – Daud, evreeii – Dawid, cu „a” lung) Ahmadinejad e fratele mai mare al lui Mahmud și a fost promovat de președinte, în primul mandat (ca majoritatea rudelor, cuscrilor, cumetrilor, prietenilor, colegilor de școală) ca membru al Executivului (președintele Iranului conduce Guvernul). Davud a stat aproape doi ani în funcția de Sef al Corpului de Control, după care relațiile dintre frați au început să se deterioreze. Mărul discordiei: consilierul cel mai apropiat al șefului statului, Mashaei.

Astăzi, înainte cu o lună de alegeri, relația dintre Mahmud și Davud e cât se poate de rece, ceea ce i-ar putea servi lui Davud pentru a obține undă verde spre prezidențiale din partea Consiliului Gardienilor (ostil lui Mahmud). Chiar dacă se va afla pe lista scurtă de candidați și oricâte drumuri ar mai face la Qom (capitala religioasă a Iranului), Davud are minime șanse la 14 iunie.

Al doilea personaj din trena actualului președinte este foarte controversatul, ciudatul său cuscru (unica sa fiică e măritată cu fiul acestuia) – Esfandiar Rahim Mashaei. Până în aprilie 2011, Mashei a fost șeful Cancelariei Prezidentiale și sfetnicul cel mai apropiat al președintelui Ahmadinejad, care a încercat să și-l facă, în vara lui 2009, imediat după ce a obținut al doilea mandat, vicepreședinte (Iranul are în schemă 12 posturi de vicepreședinți). Numai că, după o săptămână de vicepreședinție, Mashei a fost brutal înlăturat de Liderul Suprem, Ayatollahul Khamenei, cu toate împotrivirile lui Ahmadinejad. Între Mahmud Ahmadinejad și Esfandiar Rahim Mashaei e mai mult decât o strânsă prietenie, e o relație aproape mistică. Mahmud pare a fi învățăcelul lui Esfandiar – îi ascultă cu sfințenie elucubrațiile teologice cu delirantă tentă mahdistă (mesianică: venirea lui Mahdi, Profetul Ascuns al Șiiților, e presupusă a fi iminentă, în viziunea sfetnicului prezidențial). Esfandiar e, la rândul său, martorul acceselor de delir mistic ale președintelui. Ayatollahii îi numesc pe cei doi, cu dipreț, „deviaționiști”, lucru care nu pare a-i afecta peste măsură. Ahmadinejad tocmai l-a ajutat pe Mashaei să fure startul prezidențialelor, luându-l cu sine în lungi turnee prin țară. Cei doi speră ca, pe modelul Putin-Medvedev, să se mențină cel puțin încă un mandat la putere, Ahmadinejad devenind vicepreședintele lui Mashaei. Doar că Iranul nu e Rusia, iar Liderul Suprem nu e de crezut că va permite vreodată ca Mashaei să fie validat de Consiliul Gardienilor pe lista de candidați.

În fine, un candidat credibil, cu șanse serioase, este actualul primar al Tehranului, Mohammed-Baqer Qalibaf. Nici cleric, nici politician, ci un manager foarte iscusit, el este – în opinia publică – cel mai bun primar pe care l-a avut Capitala (Ahmadinejad a fost și el primar, înainte de a câștiga alegerile prezidențiale din 2005, la care a candidat și Qalibaf, situându-se pe locul 4). O altă calitate a prezidențiabilului primar de Tehran – una sine qua non – este relația bună, de respect, pe care o are cu Ayatollahul Khamenei. În fine, charisma sa uriașă și discursul lipsit de stridențele violente ale lui Ahmadinejad, îl recomandă ca pe un redutabil competitor. Faptul că, din 2009, este permisă campania electorală și la televiziune, îi creează din start lui Qalibaf un avantaj important. Va fi o competiție în care retorica găunoasă tip Ahmadinejad va conta mai puțin („Cabinetul meu va avea 60 de milioane de miniștri!”, „N-am făcut o Revoluție, ca să promovăm o democrație!”). Importante vor fi abordările pragmatice, în primul rînd cele legate de economia aflată de peste trei decenii sub embargou.