Ghetoul lui Moș Crăciun

A participat la conferință internațională „Credință, statornicie și rezistență creativă. (Ultima sintagmă, „rezistență creativă”, mi-a umplut ochii de lacrimi).

Levy a găsit Bethlehemul înecat în melancolie, ca privirea vânzătorului ambulant care torcea vată de zahăr pe băț, așteptând pelerinii – tot mai rari și tot mai grăbiți.

Poarta Umilinței de la intrarea în Biserica Nașterii nu e încă destul e strâmtă, cât să nu poată trece prin ea credincioșii pe caii trufiei lor.

Pe imensul zid de separare poți citi povestea postmodernă a Bethlehemului, zis Ghetoul lui Moș Crăciun, ca pe palimpsest de beton. Straturile suprapuse de graffiti aglutinează o realitate care urlă și geme.

Abia acum înțeleg de ce Saul Bellow, vizitând prin anii ”80 ai secolului trecut Ierusalimul, a simțit nevoia să citeze din jurnalul lui Baudelaire: „Viața e un spital în care fiecare pacient crede că se va însănătoși dacă va fi mutat în alt pat”.