Prima pagină » Puterea Gândului » Impozităm stâlpii, niciodată crucea

Impozităm stâlpii, niciodată crucea

Impozităm stâlpii, niciodată crucea
Există evaziune fiscală, dar și evaziune legală. Ca să nu fiu prost înțeles, de la bun început precizez că nu propun impozitarea credinței și, din acest punct al textului, vă rog să faceți alături de mine exercițiul separării divinității de reprezentanta ei printre noi - Biserica.

Există evaziune fiscală, dar și evaziune legală. Ca să nu fiu prost înțeles, de la bun început precizez că nu propun impozitarea credinței și, din acest punct al textului, vă rog să faceți alături de mine exercițiul separării divinității de reprezentanta ei printre noi – Biserica. Nu neg niciun moment harul, vocația, curățenia morală a prelaților care au adus lumină în comunitățile lor, dar nici nu generalizez aprecierea pozitivă.

Vorbesc așadar despre instituția numită Biserică. Instituția care face profit de pe urma credinței. Căci Biserica Română cu cei peste 20.000 de angajați ai săi, plătiți parțial de către statul român, adică noi toți, asta este – o afacere.

În 2011, Patriarhia a avut un profit de 6,6 milioane de euro, în același an McDonald’s România înregistra un profit de 4,2 milioane euro, iar -să luăm un exemplu dintr-o industrie de real succes- Alpiq Romenergie SRL, una dintre firmele așa-numiților băieți deștepți din energie, câștiga 6,28 milioane de euro.

Biserica este o afacere.

Una care este scutită de impozite.

Biserica, în esență, vinde încredere. Și aceasta este produsul pe care îl caută un popor lipsit de speranță, ce e dispus să plătească un loc în altar având deplină încredere că apropierea de Dumnezeu are de-a face numai cu distanța dintre el și clopotniță. Biserica vinde încredere și se confundă cu ea. Poate că e bine așa, în absența unui stat în care să crezi, a unor lideri care să-ți ofere confortul, liniștea că întelectual și moral sunt în stare să-ți facă ție viața mai bună.

Cineva trebuie să ocupe locul lăsat liber, dar asta este deja o altă discuție.

În momentul în care principalul dealer de încredere din această țară intră numai, așa, adus de un ziarist pe sub buza de sus a ministrulul  ce taxează și umbra, nu doar contribuabilul, lucrurile rapid sunt puse la punct: „legat de scutirile care se acordă pentru culte, nu s-a pus în discuție, nu am discutat legat de măsurile fiscale pe această zonă”, spune domnul Chițoiu speriat că a deranjat moaștele fiscalității.

Este singura certitudine a domnului ministru.

În rest, certitudinile le  avem noi: pe stâlp nu știe cât, știm noi cine plătește factura la gaz și electricitate, la benzină nu știe cât, știm noi cine plătește mai mult la pompă.

Nu vă recomand să citiți până la capăt transcriptul conferinței de presă ținută de domnul Chițoiu. S-ar putea să vă enervați și să trageți o înjurătură românească, în totală opoziție cu divinitatea și demnele intenții ale preafericiților demnitari.

Fragment din conferința comună a premierului Victor Ponta și a ministrului Finanțelor, Daniel Chițoiu:

„Reporter: Vroiam să vă rog să precizați sau să dați câteva detalii legate de acele construcții speciale și modul în care vor fi taxate, impozitate și, dacă îmi permiteți, ultima întrebare: dacă ați avut în vedere sau s-a discutat despre eliminarea facilităților fiscale pentru culte? Mulțumesc mult.

Daniel Chițoiu: Da. Legat de categoria de construcții speciale supuse impozitării – aici este vorba de construcțiile speciale deținute de persoanele juridice, nu de persoane fizice, cum ar fi: rețele de transport, stâlpi, depozite, magazii asupra cărora, în prezent, sunt scutite sau nu sunt supuse impozitării, nu intră în baza de impozitare. Legat de scutirile care se acordă pentru culte, nu s-a pus în discuție, nu am discutat legat de măsurile fiscale pe această zonă.

Reporter: Mă scuzați, ce înseamnă să impozitați un stâlp sau …? Pentru că așa ați spus: stâlpi.

Daniel Chițoiu: Rețelele electrice.

Reporter: A, rețelele electrice. Credeam că…

Daniel Chițoiu: Nu. Rețelele electrice.

Reporter: Scuzați-mă și eu am o nelămurire: cele aparținând de Transelectrica, cele aparținând Enel, E-ON, GDF sau care?

Daniel Chițoiu: Deci, toate companiile care dețin construcții speciale, toate se vor impozita – deci inclusiv E-ON, Enel, Transelectrica, Transgaz, Romgaz. Nu numai companiile de stat, dar și companiile private, persoane juridice.

Reporter: Și cât va fi exact impozitul ăsta?

Daniel Chițoiu: Nu. Aici stabilim în perioada imediat următoare. Noi spunem ca măsură de principiu, măsură ce vom impozita, ca și construcție specială. Depinde de categoria de construcție specială – va avea o cotă diferențiată.

Reporter: Bun. Și în ceea ce privește accizele, spre exemplu. Ați spus că le indexați în funcție de inflație. Ce inflație luați în calcul? La șase luni, la nouă luni și ce curs. Bănuiesc că transformați acciza acum în lei și o înmulțiți cu inflația.

Daniel Chițoiu: Da. Este acciza care se practică în prezent, în lei, la cursul din lei la …

Reporter: Acciza este în euro în momentul de față”
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Când vin ploile? Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două săptămâni