Klaus, patru ani la frizerie. Teroare la spital

Klaus, patru ani la frizerie. Teroare la spital
Publicat: 14/12/2018, 04:47

Ca de obicei când nu mergea pe bicicletă sau nu dormea, Klaus visa cu ochii deschiși la ziua în care pacienții îl vor realege. Se scurseseră deja patru ani grei (ultimii doi în spital, într-o izolare aproape completă), iar bilanțul provizoriu arăta sumbru: concesii repetate în relația cu partidul dominant, compromisuri inacceptabile, promovarea Vioricăi în sferele înalte ale puterii. Fusese complet apatic sau cu reacții tardive și anemice în cazul unor abuzuri ori derapaje ale doctorilor. Și lista nu se oprea aici. Bărbatul conștientiza că făcuse mult prea puțin în raport cu așteptările pacienților, care văzuseră în el un lider moale, fără personalitate, carismă și inițiativă, deseori ambiguu sau chiar lunecos în situații de criză. Se preocupase în special să aibă o relație bună cu bucătarii de la cantină. Pusese confortul personal înainte de orice, cu riscul de a-și crea o imagine foarte proastă, de bolnav irecuperabil.

Era destul de neclar ce-și dorea în calitate de șef al Statului Paralel. Îi trebuiseră aproape patru ani ca să elaboreze un Proiect de Spital pentru educația pacienților, iar la final concluzionase că aceștia erau singurii vinovați – nu respectau tratamentul recomandat de medici, înghițeau medicamente de capul lor și aveau pretenția ca odată cu pastilele să absoarbă, automat, cantități uriașe de informații.

Singura lui ambiție rămăsese să se facă foarte cunoscut și apreciat în spitalele de la Bruxelles și Washington. Să primească, așadar, recunoașterea internațională a meritelor sale, în ciuda degradării pe plan intern a imaginii de lider providențial.

Cel mai la îndemână vehicul de promovare, Consiliul Suprem de Apărare a Spitalului – CSAS, tocmai fusese convocat în ședință extraordinară. În spitalele europene se crease agitație de ceva timp, iar Klaus dorea să instituie carantina (pentru evitarea unei posibile contaminări cu germeni patogeni naționaliști).

Membrii CSAS se întruniră în jurul mesei ovale din salonul 21-20, unde Traian și Victor încă dormeau în paturile lor suprapuse, în timp ce Cosette flutura la fereastră tricolorul francez, cântând la muzicuță La Marseillaise.

Klaus declară ședința deschisă.

– Va trebui să terminăm până-n ora patru, preciză bărbatul. Am programare la frizer.

Își deschiseră mapele de lucru. La primul punct de pe ordinea de zi, doctorul Eduard, directorul Serviciului Psihiatric de Informații, își puse la curent colegii în legătură cu eventuale pericole la adresa siguranței spitalului.

– Avem doi pacienți de la salonul fără clanță, dintre trădătorii racolați de Victor, care amenință că se aruncă în aer, dacă nu primesc până mâine la prânz bilete la concertul lui Horia Brenciu…

O tăcere grea se lăsă în salon. Se auzi doar sforăitul lui Traian, căruia Viorica îi aprinse două chibrituri între degetele de la picioare, înainte ca bărbatul să se întoarcă pe partea cealaltă.

Plictisită, Cosette își întinse pe pat tricolorul francez, apoi își înfipse arătătorul și degetul mare direct în conserva de pește. Îi plăceau la nebunie scrumbiile în sos tomat. La masa ovală, doctorul Tudorel se scărpină după ureche, pe urmă își suflă nasul într-o bancnotă aseptică de cinci sute de euro. Îl durea spatele și avea stări de vomă.

Se scuză, formal, pentru gestul de manelist.

– Am răcit rău la spitalul din Bruxelles… M-a tras curentul în lift.

Lângă Tudorel, doctorița Carmen căscă zgomotos, își întinse mâinile deasupra capului și-și împinse pieptul în față ca o starletă porno ieșită din grațiile regizorului. Se plictisea groaznic.

Îi atrase atenția lui Eduard că nu și-a terminat ideea:

– Doctore, cât de gravă este situația cu cei doi pacienți care amenință că se detonează? Eu zic mai bine să-i spânzurăm de clopotele din turla bisericii, că oricum n-avem clopotar.

Însă Klaus nu-l lăsă pe director să vină cu explicații. Interveni brutal, ca un măcelar care taie zilnic sute de găini cu drujba, apoi se întoarce la nevastă plin de sânge și-i reproșează, printre dinți, că nu mai este la fel de afectuoasă, sensibilă și gingașă ca altădată.

– Tu ce te bagi, băi Carmen?! Te pricepi la terorism cum mă pricep eu la negociat corvete cu olandezul Frans.

Apoi i se adresă șefului SPI.

– Am o propunere, Edi. Să-i lăsăm pe cei doi pacienți să sară-n aer ca proștii…

În patul său, Victor se ridică în capul oaselor. Avusese un coșmar, se făcea că-l sărută pe buze pe președintele Liviu, în spălătoria spitalului, printre rufe murdare și gândaci uriași, de bucătărie.

– În sfârșit, am obținut majoritatea! țipă bărbatul. Îi putem da jos pe Viorica și pe Liviu.

Coborî din pat, își puse pantofii cu toc ai lui Cosette și făcu un tur de cameră în maieu și pantaloni de pijama. Încercă să o imite (cu oarecare talent) pe Angela Ponce din Spania, prima transsexuală calificată la concursul Miss Universe.

După micul show artistic cu Victor pe post de fotomodel, Klaus își continuă raționamentul.

– Foarte bine… Îi lăsăm pe cei doi să sară-n aer în curtea spitalului când trec eu pe-acolo, dar la oarecare distanță. S-a-nțeles, Edi?

Chiar dacă auzise și văzuse multe la viața lui (în special în calitate de director la SPI), Eduard rămase mut. Se întrebă ce-l apucase pe Klaus, de unde și până unde să vină cu o asemenea inepție? Își făcu cruce cu limba și se rugă să fie plecat în concediu când se va întâmpla nenorocirea.

– Bine, dar ăsta este un act terorist! exclamă Viorica, dându-și ochii peste cap.

– Nu mai mare decât actele tale teroriste, o completă Klaus. Uitați-vă ce s-a întâmplat la spitalul din Strasbourg. Până mai ieri, președintele Emmanuel era în rahat până-n gât cu vestele galbene. Cine credeți c-a sărit să-l salveze?

– Cine?! se trezi doctorul Tudorel.

– Cum cine?! Serviciile! Teroriștii! Deci diversiunea funcționează. Amintiți-vă când a avut probleme Traian. A vorbit cu arabul să-i răpească pe cei doi ziariști. Și, în final, tot el i-a salvat!

Ca prin vis, Traian prinsese ideea, deși încă moțăia pe salteaua moale, plină cu fructe de mare.

– Da, da, are dreptate neamțul, confirmă marinarul, înainte de a-și îndesa pernele pe urechi.

Eduard nu înțelesese mare lucru din divagația cu președintele Emmanuel. Îi atrase atenția lui Klaus că cei doi așa-ziși teroriști de la salonul fără clanță puteau fi imprevizibili. Puteau să se detoneze în alt loc, fără să-i anunțe. De pildă, în biroul președintelui Liviu.

Șeful Statului Paralel ridică din umeri cu o grimasă care-l făcu să semene cu Gollum din „Stăpânul inelelor”. Se ridică vioi, își băgă bluza de pijama în pantaloni și decretă ședința închisă.

– Celelalte probleme de pe ordinea de zi – situația din Marea Neagră și Marea Azov, asaltul bandiților asupra Justiției, cum profităm după Brexit și anarhia din Franța și câți refugiați primim în spital – le discutăm săptămâna viitoare. Mă duc la tuns, mă așteaptă frizerul…

(va urma)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase