La miezul nopții, când plânge Dumnezeu

„Dacă am putea umple de cerneală oceanul
Și fiecare fir de iarbă ar deveni condei,
Dacă lumea întreagă ar fi un pergament,
Iar oamenii scribi, cu toții,
Ca să aștearnă în scris iubirea
De Dumnezeu, Stăpânul Stăpânilor,
Oceanul de cerneală n-ar fi de ajuns
Și prea îngust ar fi pergamentul,
Chiar dacă l-am întinde în văzduh,
De la o margine la alta a zării”.

Sunt zece din cele nouăzeci de versuri ale imnului liturgic care se cântă de Shavuot („Săptămâni”), sărbătoarea primirii Torei și a secerișului, prăznuită acum, la cincizeci de zile după Pesah. Imnul, scris în aramaică, în monorima „ta”, aparține lui rabbi Meir ben Yitzhak Nehorai (secolul XI).

ACTUALITATE Crin Antonescu: „Trebuia ca cineva să-i aranjeze lui Nicușor o întâlnire privată cu Trump. Vizita Mirabelei în SUA nu era un eveniment de mediatizat”

23:00

CONTROVERSĂ Kremlinul restricționează rețelele VPN. Singura fereastră a rușilor către lumea exterioară este închisă

22:39

În noaptea de Shavuot, evreii religioși veghează citind o antologie a Torei, opera cabaliștilor din cercul lui rabbi Moshe Cordovero (secolul XVI). Oamenii îi țin de urât lui Dumnezeu, care – potrivit unei legende talmudice – la miezul nopții plânge distrugerea Templului.

Se spune că aceia care nu dorm în noaptea de Shavuot vor avea odihna asigurată.