Niște alegeri triste, care se pot înveseli

15 miliarde de euro, mai mult de un miliard de euro pentru fiecare lună a anului, bani din care să tot plătești; pe de altă parte mă gândesc că nici dacă ar rămâne cu toții în administrație, grupul interesant (eufemism, da?) de care vorbeam mai sus și care își are, sunt convins, corespondenți în mai toate localitățile din țară nu ar mai putea schimba mersul lucrurilor în bine.

Spun asta pentru că un mic sondaj pe care l-au făcut colegii mei arată că 44% dintre oameni, un procent destul de important, spun că localitatea lor s-a schimbat în bine, iar 47% cred că lucrurile se vor schimba în mai bine și după alegerile locale. Mă gândesc că dincolo de figurile aparte ce caută să iasă în față, urcă și un val de schimbare, menit să primenească kakistocrația.

SCANDALMario de Mezzo îl acuză pe senatorul AUR Titi Stoica că a venit beat la o emisiune TV

23:48

RĂZBOIRăzboiul dintre Rusia și Ucraina a ajuns până în Marea Baltică. O dronă ucraineană a lovit o navă de război rusească în Golful Finlandei

23:14

Un sociolog pe nume Diego Gambetta a scris o carte numită Codes of the Underworld: How Criminals Communicate, în care analizează multele fațete ale fenomenului mafiot și ajunge la o concluzie interesantă, o confirmare pentru mine: este vorba de incompetența criminalilor, de faptul că mafioții nu se pricep la nimic, în afara faptului că inspiră și guvernează prin teamă. Mai mult, așa cum unele specii de animale comunică prin culoare sau mirosuri sau zgomote, mafioții comunică prin incompetența lor. Incompetență care inspiră încredere: „iată-mă, sunt bătut în cap, deci nu o să fac nimic pentru a-mi depăși poziția, o să fac orice și o să îmi plătesc datoriile la timp”, iar grupul îl adoptă și îl apără pentru aceste așa-zise calități.

Gambetta a descoperit aceeași schemă în sistemul academic italian, unde ierarhiile și promovările se fac printr-un sistem asemănător. Și, firește, cei mai puternici din sistem sunt cei mai puțin înzestrați intelectual.  „O kakistocrație academică, adică guvernarea celui mai prost”, spune Gambetta.

Lumea ar trebui convinsă să înceapă, sau poate o fi început deja, să ignore politicul și puterea aparentă pe care o are. Suntem tentați să credităm politicul ca fiind mult mai influent în afaceri decât este în realitate; la fel de adevărat este că în România politicul te poate pisa cu taxe, controale, idei absurde sau legi aiurite. Dar, eliminând bombardamentul media, perspectiva se poate schimba radical, în bine.

România nu trebuie condusă asemenea unei companii. Asta o spun analiștii care vor să pară originali, că un stat poate fi condus numai după principii corporatiste, de eficientizare maximă și de profit. Statul trebuie să folosească așa ceva, dar nu trebuie să fetișizeze astfel de principii. Un stat trebuie să dovedească empatie și să lucreze cu noțiuni precum cheltuieli sociale, persoane defavorizate, educație, egalitatea de șanse. Un stat ar trebui să comunice cu cetățenii și să se comporte asemenea unui administrator și nu ca un stăpân. Trebuie să fie risipitor, dar trebuie să aibă o viziune pe termen foarte lung și să accepte minusuri astăzi pentru a obține plusuri peste ani.

Putem fi tentați să confundăm aparițiile televizate sau comunicatele de presă pline de clișee și emfază cu comunicarea efectivă, tot așa cum putem crede că dacă ne adunăm periodic într-o sală și vorbim unii cu alții, ținând ceea ce se cheamă ședințe, asta înseamnă colaborare. Atâta vreme cât companiile sau statul se vor învârti în jurul unui lider autocrat – și în general în România acesta este modelul, totul pe un fond agresiv și gratuit-competitiv – iar entitățile nu vor învăța să colaboreze și să comunice, să caute idei care să se completeze și să se împerecheze, rezultatul poate fi pozitiv, dar în niciun caz nu va fi favorabil. Concluzia firească este că un lider luminat și o democrație reală trebuie să încerce să amestece, în proporții corecte și bine determinate, autoritatea, comunicarea, presiunile și empatia.

Dincolo de cele 61.462.942.941 de lei, aceasta poate fi miza unor alegeri triste, care se pot înveseli.

Dorin Oancea este redactor șef al Business Magazin