„Până când pământul va fi înlocuit cu alt pământ”

90 de secunde. Atât durează, la Tel Aviv, de la primul sunet de alarmă aeriană până la eventuala cădere a bombei. Înainte de armistițiu, oamenii au dormit îmbrăcați. Dormit e un fel de a spune. Problema era: dacă adorm profund și pierd secunde prețioase? Unii au lăsat ușa de la intrare descuiată (timp câștigat). Nu toți au norocul să locuiască la parter și să ajungă rapid la subsol. Problema era: dacă mă prinde alarma sub duș? Dacă mă prinde în mașină, într-o coloană de mașini? Indicațiile Tzahal (armata israeliană) sunt să (sic!) tragi pe dreapta, să intri în prima clădire și să urci un etaj. Dar dacă prin preajmă nu sunt clădiri? Problema era: să risc să merg la cumpărături? Când ești de capul tău, poți face foamea. Când ai lângă tine copii și bătrâni, mai bine nu-ți pui întrebări. 

Până la armistițiu, în Tel Aviv au fost doar 4 alarme, plus     explozia autobuzului. La 30 de kilometri sud, în Ashdod, au fost vreo 30 – ultima la 20:59, cu un minut înainte de ora încetării ostilităților. (Nu știu câte alarme au sunat la Eshkol,  Kiryat Malakhi și Ashkelon, celelalte ținte cotidiene ale Hamas).

FLASH NEWS Parlamentul Ucrainei și-a suspendat temporar activitatea. Deputații reclamă o „otrăvire în masă“. Ce suspiciuni au specialiștii

17:33

VIDEO EXCLUSIV Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica, la Europa Connect – România Digitală:”România are resursele și competențele necesare pentru a accelera dezvoltarea”

17:30

Încetarea ostilităților… Rezerviștii, mobilizați pentru o intervenție terestră și apoi demobilizați, sunt dezamăgiți. (Mai puțin mamele lor). Opinia publică, profund nevrozată, crede că Hamas a învins și de data asta. De altfel, ieri la Al-Manar („Farul”, televiziunea prin satelit a Mișcării), secretarul general al Hezballah, Hassan Nasrallah, a și apărut să omagieze izbânda fraților din Hamas. După ce și-a dat seama Șeicul Nasrallah că a fost un succes? „E de ajuns să te uiți la fețele lui Netanyahu, Obama și Lieberman (vicepremierul și ministrul israelian de Externe, n.m.), ca să citești înfrângerea”. Opinia publică israeliană simte că liniștea va fi iarăși de scurtă durată.

Pacea e foarte, foarte, foarte departe. Iar vina  – repet obsesiv – o poartă liderii politici. Nu doar cei din Teritorii și Israel, dar și marii chibiți de pe margini, care sponsorizează cu generozitate pornirile vindicative ale unora, dar și ale celorlalți.

Cine mai ține minte din ce s-a iscat zavera, de data asta? De la asasinarea lui Ahmed Said Khalil Jabari, liderul Izz Eddin Al-Qassem, aripa înarmată a Hamas. (Gaza nu are armată. Nu mai are, de altfel, nici aeroport, nici porturi la Mediterana).

Cea mai recentă imagine a lui Jabari e de la predarea soldatului Gilad Shalit, capturat de Hamas în urmă cu 5 ani. În schimbul lui, israelienii au eliberat 1027 de deținuți palestinieni. Un om în schimbul a 1027! Despre cât prețuiește o viață de om la bursa Orientului Mijlociu, vom mai vorbi. 

Ce e Hamas? Un acronim al Harakat Al-Muqawama Al-Islamiya (Mișcarea de Rezistență Islamică). O organizație teroristă, spun Statele Unite și Europa Occidentală. Terorist e statul israelian, a replicat acum câteva zile premierul turc Erdogan, deplângând zecile de morți din Gaza: „Cei care asociază islamul cu terorismul închid ochii în fața uciderii în masă a musulmanilor, întorc privirea de la masacrarea copiilor în Gaza (…) De aceea spun că Israelul este un stat terorist, iar acțiunile sale – acțiuni teroriste”.

Hamas s-a născut în 1987, în timpul celei de-a doua Intifade, și a fost încurajată atunci de Israel, în speranța că va slăbi puterea Autorității Palestiniene a lui Arafat. În arabă, „hamas” s-ar traduce prin „râvnă”, „ardoare”. În ebraică, înseamnă „silnicie”, „samavolnicie” (watissahet ha”area lifane ha”elohim watimmale” ha”area hamas – „pământul însă se stricase în fața lui Dumnezeu și s-a umplut pământul de silnicie”, Geneza 6,11), iar în alte texte biblice e sinonim diavolului.

Părintele spiritual al Hamas, Șeicul Ahmad Yassin, nu s-a ridicat niciodată din scaunul cu rotile. Era licențiat în medicină al prestigioasei Universități Al-Azhar din Cairo. (A fost asasinat, la comanda lui Ariel Sharon, în dimineața de 22 martie 2004, în orașul Gaza, când ieșea din moschee). Pe vremea studenției, s-a alăturat Fraților Musulmani. La început, Yassin a fost un lider religios și un asiduu activist social. S-a radicalizat mai cu seamă după Acordul de la Oslo (semnat, în 1993 de Yasser Arafat și Yitzhak Rabin). Pentru că ideologia Hamas se opune creării a două state – Palestina și Israel, susținând că fiecare palmă de pământ aparține palestinienilor. Ca urmare, existența statului Israel e ilegitimă și de netolerat. (Musulmani sunniți, militanții Hamas au avut mereu în Iranul șiit un susținător necondiționat. Este, de altfel, singurul palier pe care cele două ramuri islamice își dau mâna). De când cu războiul civil din Siria însă, relațiile dintre Gaza și Teheran s-au cam răcit, Hamas susținând rebelii sunniți anti Bashar al-Assad, pe care iranienii îl sprijină. Prețul acestei răceli e foarte piperat, socotindu-se în  zeci de milioane de dolari.

În aproape 20 de ani, Hamas a făcut peste 500 de victime  între civilii israelieni, cu toate mijloacele – atentate sinucigașe, atacuri cu mortiere, atacuri cu rachete. Pe unde intră armele în izolata Gaza? Mai ales pe la frontiera cu Egiptul.

Câtă vreme, pentru liderii din Gaza, Israelul e o problemă religioasă, iar locul israelienilor nu e pe pământ palestinian, ci în mare, Hamas rămâne mai ales o stare de spirit. Împotriva armelor poți lupta cu arme mai performante, dar împotriva unei stări de spirit, care face dintr-un criminal un shahid (martir), nu poți lupta. Mosab Hassan Yusef, fiul Șeicului Hassan Yusef, unul dintre apropiații Șeicului Ahmad Yassin și unul dintre fondatorii Mișcării de rezistență Islamică, convertit la creștinism și racolat de Mossad, remarca: „Hamas este ca un vierme plat. Îi tai capul și îi crește altul la loc”. Și se întreba: „Ce-ar fi făcut palestinienii, dacă Israelul ar fi dispărut, nu numai dacă totul s-ar fi întors la cum era înainte de 1948, ci și dacă tot poporul evreu ar fi părăsit Țara Sfântă și s-ar fi împrăștiat iar? (…) Am fi continuat să ne luptăm între noi. Pentru nimic. Pentru o fată fără hijab. Pentru cine e mai tare și mai important. Pentru cine să facă regulile și să capete locul cel mai bun”.

Hamas rămâne imaginea contorsionată și aparent paradoxală a unui diavol martir, decis să nu-și diminueze ardoarea sângeroasă, până când, conform Surei a XIV-a din Coran, „pământul va fi înlocuit cu un alt pământ”…