Prima pagină » Puterea Gândului » Păsările verzi din Djennah

Păsările verzi din Djennah

La cărțile pe care n-am să le scriu niciodată, am mai adăugat un titlu: Mistica înfruntărilor din Orientul Mijlociu.

La cărțile pe care n-am să le scriu niciodată, am mai adăugat un titlu: Mistica înfruntărilor din Orientul Mijlociu.

Există un cod mistic al confruntărilor, care nu numai că nu poate fi ignorat, dar – cel mai adesea – conține cheia înțelegerii modului în care se naște și evoluează un eveniment sau altul. 

Ultima acțiune armată a Israelului în Gaza poartă numele „Amud Anan”, în traducere „Stâlpul Norului” (amud – stâlp, anan – nor). E sintagma pe care o găsim în mai multe locuri din Tora (Pentateuhul nostru – primele cinci cărți ale Vechiului Testament). De pildă, în Exod 14, 19-20: „Atunci îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, s-a mutat și mergea în urma lor; și s-a mutat și stâlpul norului de dinaintea lor și le-a stat în urmă, intrând astfel și stând între tabăra egiptenilor și tabăra fiilor lui Israel; și întuneric s-a făcut și negură, și noaptea s-a scurs fără ca-n timpul nopții să se poată apropia unii de alții„. Trufia israelienilor de a se considera singurii protejați de Dumnezeu a fost recepționată în Gaza cu viteza rachetelor… 

Dacă veți ajunge vreodată în Gaza, la Jabaliya sau la Rafah, la Khan Younis sau la Beit Hanun, veți vedea pe ziduri sau pe porțile caselor afișe cu portretele unor oameni înconjurați de păsări verzi. Pe oamenii aceștia Israelul, America și Europa Occidentală îi numesc „teroriști sinucigași”. Opinia publică internațională s-a obișnuit să-i recepționeze astfel. Însă pentru ai lor ei sunt martiri, fiindcă au murit în jihadul mic (jihadul mare e războiul credinciosului cu sine, cu propriile slăbiciuni). Iată cum un conflict cronicizat – (vorbim despre cel israeliano-palestinian) – e scos din datele lui politice, cadastrale (dacă ne referim la dreptul de proprietate asupra  pământurilor) și mutat în zona mistică. Lupta palestinienilor devine al-jihad fi sabil Allah (lupta pentru calea/cauza lui Allah).

Care e „scorul”, în vieți, al acestei înfruntări sângeroase, socotind de la înființarea Hamas? Cu o aproximație impioasă, când e vorba despre oameni: 500 la 7.500!

O paranteză: cea mai potrivită traducere a substantivului „jihad” ar fi „caznă” (cuvântul l-a găsit CTP, într-una dintre lungile, rarele noastre discuții frățești) sau (transferat în terminologia mistică ortodoxă) „nevoință” – varianta mea. Pentru „luptă”, există „quital” și zeci de alți termeni, în varii combinații.

Păsări verzi? Da, păsări verzi. Încredințarea musulmanilor, susținută de anumite versete din Coran și de zicerile Profetului, tulburător comentate de marele teolog al Islamului, Al-Ghazali, este că sufletele martirilor sunt purtate de păsări verzi direct spre Paradis.

Când un om se stinge, vine la căpătâiul lui îngerul morții (malak al-mawt), pe nume Izrail, ca să-i ia sufetul. Există, spune Al-Ghazali, patru tipuri de suflete: ale martirilor, ale credincioșilor, ale infidelilor (necredincioșilor) și ale… ipocriților. Pentru ultimele trei categorii, Izrail face oficiile de transport. Dar de sufletele martirilor se ocupă straniile păsări verzi. Ele coboară, în ceasul morții unui shahid, îi înghit sufletul și îl poartă în pântece spre locul numit Illiyyin – „un Paradis mai înalt” (pe care l-a invocat și Osama Bin Laden în ultimul său mesaj). Sufletele infidelilor și ale ipocriților sunt smulse din trup și aruncate în Sijjin – o groapă a Infernului.

Acolo, în Paradis – (în limba arabă: Djennah, Na’im, sau, în persană, Firdaws) – sufletele martirilor se desfată lângă Tronul lui Allah. Și poate că, având la dispoziție eternitatea, citesc și sura Al-Ma’ida – Masa (întinsă), V, 32: „Cel ce a ucis un om care nu a ucis niciodată, care nu a semănat stricăciune pe pământ, este socotit ca și cum ar fi ucis întreaga omenire, iar cel ce a salvat un singur om este socotit ca și cum ar fi salvat întreaga omenire”…    

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi