Piața contra sultanului. Protestele din România și Turcia: două asemănări și câteva diferențe

Te uiți la poze și nu îți vine să crezi. Vezi fata în roșu, vezi fata și tunul de apă, imagini emblematice deja, care nu au scăpat de pe niciun wall de Facebook. A început de la niște hipioți care voiau să salveze câțiva arbori seculari ce urmau să fie înlocuiți cu încă un mall și s-a ajuns la cel puțin doi morți, 1.700 de răniți și mii de oameni arestați.

Un protest inițial cu miză ecologistă a devenit peste noapte cea mai mare mișcare de contestare a puterii unui titan politic, care a adunat cea mai solidă coaliție de guvernământ din ultimele trei decenii. Nu sună foarte străin, nu? Și totuși, România nu e Turcia, iar cei care încearcă acum să găsească asemănări, pentru a-i motiva pe români să iasă în stradă împotriva „sultanului” (fie duetul Antonescu-Ponta, fie Traian Băsescu – cum îi convine fiecăruia) dau dovadă de o limitare și un oportunism periculoase. Când au ieșit bulgarii în stradă, de exemplu, din cauza situației economice, a corupției și a contractelor păguboase ale statului, de ce nu au existat aceste trimiteri către România?

Din ceea ce se întâmplă acum în Turcia, pot fi identificate două asemănări cu peisajul românesc. Prima este foarte simplă și umană. Oamenii s-au adunat în jurul celor care voiau să salveze copacii din calea șantierului pentru că s-au săturat de emblematicul dispreț al unui conducător care a luat cu două mâini puterea din stat și s-a întors arogant cu spatele la ei, neștiuitorii, oamenii mici.

A doua asemănare este lipsa antrenamentului protestatar. Ceea ce vedem acum în Istanbul, la Ankara și în multe alte părți ale Turciei este o excepție de la regula turcului care nu comentează de jos în sus. Românul, chiar dacă știe și are de ce să comenteze, înjură în barbă, dar nu poate înjura solidar. Înjură și înghite în sec de fiecare dată când este furat, batjocorit sau mințit de stat.

Dincolo de aceste asemănări, totul e diferit. Ei tac de frică, noi pentru că suntem un popor divizat, cu scopuri multiple, cu ofuri multiple. Da, am fost și noi răniți sau fugăriți prin Piața Universității, dar nu încape comparație magnitudinea abuzurilor. Dacă ne uităm acum pe rețelele de socializare și vedem poveștile oamenilor arestați în ultimii ani pentru că au bârfit guvernul la telefon, aflăm și de ce abia acum, la peste un deceniu de la preluarea cu mână de fier a puterii, Erdogan se confruntă cu furia poporului.

Sunt multe diferențe – sociale, culturale, etnice, religioase, economice și politice – între ceea ce se întâmplă în Turcia și situația din România. Iată o schiță de portret care arată de ce nici România nu e Turcia, nici Turcia nu e România:

În primul rând, să nu uităm că Turcia este una dintre țările cu cea mai mare creștere economică la nivel mondial din ultimii ani – economia s-a triplat în cei 11 ani de mandat ai lui Recep Tayyp Erdogan. Lipsește, prin urmare, miza economică din Gezi.

În al doilea rând, această țară este condusă de un guvern islamisto-conservator, aflat acum la câțiva pași distanță de un cvasi-fundamentalism islamic. Oricâte probleme avem noi cu statul de drept, nu se poate compara cu un astfel de regim.

În al treilea rând, fără sprijin mediatic, o mișcare protestatară de amploare nu are nicio șansă. Turcii se plâng acum că, în timp ce ei erau atacați în Piața Taksim din Istanbul, televiziunile lor arătau pisicuțe de pe YouTube și diverse Misse (pentru cine își amintește, la fel s-a întâmplat în Republica Moldova în 2009). Oamenii văd această lume paralelă și încep să se întrebe cât de informați au fost ei, de fapt, în ultimul deceniu. Un întreg sistem se clatină.

Știm tot ce știm despre zilele cu tunuri de apă, gaze lacrimogene și spray-uri paralizante grație corespondenților străini și mai ales rețelelor de socializare. În țara care are cei mai mulți jurnaliști în închisoare din lume, este lesne de înțeles de ce preferi pisica de pe net sângelui din piață ori cum se face că până și aici tot rețelele de socializare întrețin un protest. Nu degeaba R.T. Erdogan s-a plâns de „pericolul numit Twitter” și a spus că „rețelele de socializare sunt o sursă de probleme în societatea de azi”. Facebook, Twitter, blogurile au ajuns motorul protestelor din Turcia. Aici se dau acum până și sfaturi de „luptă” – cum să scapi cât mai repede de efectele gazelor lacrimogene, cum să înfunzi un tun de apă etc.

În fine, să ne uităm și cine cu cine se luptă. De-o parte a baricadei, am avut la început niște studenți. Studenții au fost atacați mișelește, astfel că au venit și mai mulți studenți, profesori (un student și profesorul lui au rămas fără câte un ochi după ce au fost atacați), artiști (însuși „Suleyman Magnificul”!). Au venit tineri, bătrâni, părinți cu copii, galeriile echipelor de fotbal, de toate etniile și confesiunile. Internetul din zona de protest a fost bruiat, dar companiile dimprejur i-au primit pe protestatari la rețelele lor. Restaurantele le-au dat apă și mâncare gratuit. Școlile, spitalele sau hotelurile de pe străzile lăturalnice și-au deschis ușile pentru răniți, povestește un protestar într-o scrisoare către lume devenită virală în ultimele zile. Mai nou, au venit și sindicatele, marea Confederație a Sindicatelor din Sectorul Public (cu 11 sindicate în subordine și aproximativ 240.000 de membri) a îndemnat la două zile de grevă generală, în sprijinul protestatarilor. Un amestesc social foarte puternic.

De cealaltă parte, avem guvernul care și-a trimis la atac forțele anti-revoltă (și-a făcut și Putin recent așa ceva). De ce nu armata? Pentru că armata a rămas fără putere în ultimii ani. Să nu uităm că ea este responsabilă pentru căderea mai multor guverne în Turcia modernă.

Se vorbește în plan internațional despre o „Primăvară turcă”. În mod ironic, acum, premierul turc, chipul care a înlocuit copacul din protest, este într-un turneu în Magreb – o regiune care știe foarte bine ce înseamnă „Primăvara”. „Da, este primăvară, dar nu o vom lăsa să devină iarnă”, spune Erdogan, arătând cu degetul către „huliganii” care le citesc filosofie jandarmilor și promițând că susținătorii lui le vor „da o lecție” protestatarilor. Din nou, acel dispreț periculos pentru omul mic, care, dincolo de toate aceste diferențe, ne este atât de cunoscut și nouă, românilor.

VA DEVENI TAKSIM TAHRIR-UL LUI ERDOGAN? PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK – ALINA MATIȘ