Prima pagină » Puterea Gândului » Președintele Iohannis se ceartă singur

Președintele Iohannis se ceartă singur

Președintele Iohannis se ceartă singur
Noutăți despre proiectul de țară...

După ce miniștrii și-au depus crucindu-se  jurământul, președintele Iohannis a mustrat aspru noul Guvern, apoi i-a urat „mult succes”.

Dar, în alocuțiunea de ieri, partea captivantă a fost cea în care Klaus-Werner Iohannis s-a certat pe sine:   

„Este nevoie de solidaritate, de unitate, de coerență la nivelul societății, nu doar pentru a marca așa cum se cuvine împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire, ci pentru a trasa, în primul rând, direcțiile României viitoare. Nu avem, până astăzi, proiecte majore care să reunească principalii actori din societate. Avem, în schimb, mari așteptări din partea românilor. Cetățenii așteaptă o direcție clară, neechivocă, în acord cu năzuințele de întărire a statului de drept, de eliberare a instituțiilor de sub amenințarea corupției. Oamenii își doresc prosperitate într-o țară în care politicienii respectă cetățenii, o țară care știe ce vrea și încotro se îndreaptă”.

Bine zis! Ceea ce a descris Președintele în cuvinte puține și aripate e un Proiect de țară. După care însă, în fraza imediat următoare, scuturându-se de orice amestec, a dat vina pe bieții pesediști, dintre care (cum am văzut la audierile din Parlament) doar o parte sunt alfabetizați: „Sunt lucruri pe care puterea politică de după alegerile din decembrie 2016 nu a vrut sau nu a fost capabilă să le livreze până acum. Este responsabilitatea dumneavoastră să o faceți!”.

Proiectul de țară nu e responsabilitatea unui singur partid politic, fie el aflat la guvernare. Proiectul de țară e responsabilitatea asumată, prin Decizia din 29 septembrie 2016, de însuși Președintele țării.

Dacă, așa cum a promis, în octombrie 2017 am fi avut (mai bine prea târziu decât niciodată) un Proiect de țară, asumat prin consens, România n-ar mai fi fost astăzi la cheremul unui  Dragnea, iar programul de guvernare n-ar mai fi fost un potpuriu de promisiuni fără acoperire, ci s-ar fi așezat în chingile unei viziuni.

Pe 23 ianuarie, la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București, președintele i-a făcut pe mulți români să tresară de speranță: „Este momentul asumării Proiectului nostru legitim de Țară, adică a modelului nostru de dezvoltare și a căilor de urmat, interne și externe, pentru atingerea lui”.

Ne anunță că Proiectul e gata, mi-am zis, și îi face reclamă în fața diplomaților străini, ca apoi să ni-l prezintei solemn și nouă, românilor.

Aș! Klaus Iohannis a vorbit în general despre avantajele unui proiect pentru o țară, în fața unor care îl au: „Voi mai vorbi, pe larg, despre acest Proiect și relevanța lui pentru țară. Subliniez însă, acum, că doar un astfel de Proiect poate răspunde adecvat riscurilor cu care se confruntă România, atât interne, cât și externe, care vin din vecinătatea noastră complicată” ș.a.m.d.

Pe site-ul președinției, flutură  o pagină care se cheamă chiar așa: „Proiectul de țară al Președintelui Klaus Iohannis” și începe cu un aliniat de pus în ramă: „Proiectul de țară al Președintelui Klaus Iohannis este al unei Românii europene, moderne și prospere. Este drumul pe care țara noastră va trebui să-l parcurgă pentru a oferi cetățenilor siguranță și prosperitate. Astăzi, mai mult decât oricând, românii au nevoie de o viziune integratoare, pe termen lung, nu una a intereselor politice de moment”. Pe pagină figurează inclusiv capitolul „Noutăți despre Proiectul de țară” (nici o noutate – ultima postare, din octombrie anul trecut, e sobru intitulat „A patra reuniune a Comisiei Prezidențiale privind Proiectul de țară”).

Cine spunea că România nu e previzibilă? Peste alte câteva luni, Președintele va mustra aspru un alt Guvern Dragnea, urându-i apoi „mult succes” spre nicăieri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!