Prima pagină » Puterea Gândului » Procurorul Panait s-a sinucis ca să nu fie omorât

Procurorul Panait s-a sinucis ca să nu fie omorât

Procurorul Panait s-a sinucis ca să nu fie omorât
„Terasa din film e chiar terasa de pe care s-a aruncat procurorul Cristian Panait". Așa scrie pe genericul peliculei "De ce eu?", fiind totodată asigurați că „Acest film e dedicat memoriei procurorului Cristian Panait (1973-2002)".

Am numit acest procedeu de manipulare ancoră de real. E folosit cu intenția de a naște în mintea spectatorului mediu standard un gând mai mult sau mai puțin subconștient: „Păi, dacă terasa e aia adevărată, atunci tot ce-am văzut în film trebuie să fie adevărat”.

Și nu e, începând chiar cu scena terasei. Îl vedem pe Emilian Oprea (Panait) zâmbind, cu ochii jucându-i în lacrimi, resemnat-depresiv, deși discută cu viitoarea lui soție planuri de viitor. Apoi, ea pleacă la cumpărături și el vorbește la telefon cu o studentă căreia „i-o trăsese” (nu am alt termen care să redea exact ce-a pus regizorul Tudor Giurgiu pe ecran), că ce faci, că te-ai dat la fund, că nu ne mai vedem?, după care aruncă telefonul, despărțindu-se de viață, și se duce la balustrada letală.

Tăietură de montaj cu doi porumbei, simboală tare de tot a sufletului ce urmează să se înalțe la ceruri.

Apoi, imaginea unei perdele gri, altă simboală, giulgiul, cum ar veni.

În sfârșit, procurorul mort, în trening, pe asfalt.

Există și spectatori care vor fi înțeles că Panduru (Panait) s-o fi sinucis și pentru că nu se hotăra cu care dintre cele două domnișoare să și-o pună. În realitate, Cristian Panait s-a aruncat în gol cu martori, mătușa și mama lui, care l-au dezbrăcat și au încercat să-l întindă în pat, văzându-i starea de agitație extremă. Panait s-a smuls, a fugit pe terasă în chiloți și a sărit sub ochii celor două femei.

Dar, regizorul Giurgiu ține să-l scoată din viață pe Panait inventându-i un ultim gest duplicitar, o înșelare, a ziaristei cu studenta.

Iar asta se înscrie într-o logică schiloadă a filmului, care nu face decât să confirme ce s-a străduit să demonstreze Justiția română a anului 2002: că procurorul Panait era bolnav mintal.

Nebun post-mortem! se numește editorialul pe care l-am scris atunci în Adevărul. Nu exista niciun fel de document medical, internare sau diagnostic, care să menționeze vreo problemă psihică a procurorului Panait. Dimpotrivă, trecuse testul psihologic pentru admiterea în magistratură.

Toată activitatea lui la Parchetul General fusese competentă, dinamică, cât se poate de coerentă. Însemnările cu pix roșu ale procurorului Panait în legătură anchetarea procurorului Alexandru Lele la Oradea, publicate tot în Adevărul, arătau un meseriaș meticulos, riguros, cât se poate de rațional și stabil psihic.

Comportamentul lui alterat brusc în ultimele zile și ore de viață nu e al unui nebun, dar al unui om agresat psihic de către cineva, al unei victime a manipulării mentale, făcută cu mijloace profesioniste, de tip inducție obsesională, șantaj cu amenințare, condiționare hipnotică, care nu sunt aiureli gen flacăra violet. O manipulare căreia a încercat să i se opună până în ultima clipă.

Or, ce vedem la dl Giurgiu? Un Panait fost participant la partide de sex în grup regulează câinește, în calitate de profesor, o studentă (astea sunt adăugirile „creative”, artistice, ale regizorului la realitate, probabil, tot în memoria lui Cristian Panait, menite să facă filmul mai prizabil pentru publicul de mall), pe urmă i se ia dosarul Lele și e pus el însuși sub anchetă. Obsedat că e microfonat peste tot și că îi este amenințată viața de către „serviciile secrete”, având și două femei pe cap, curajosul și corectul Panait dă în depresie maniacală și se sinucide.

Se sinucide fiindcă avea viață grea, și nu putea să lupte cu ea. Ca un fricos absolut, se sinucide ca să nu fie omorât – asta e „logica” jignitoare pe care i-o atribuie dl regizor Giurgiu.  Niciun cuvânt, nicio imagine în film despre faptul că adevăratul Panait era foarte credincios, mergea des la biserică și avea duhovnic – pentru un astfel de om, sinuciderea e un mare păcat.

Colegul lui de breaslă, procurorul Lele, prima țintă a cercurilor de putere în afacerea de la Oradea, și el suspendat din funcție, anchetat și supus presiunilor de tot felul, s-a judecat cu Parchetul General din 2002 până în 2008, câștigând toate procesele și fiind repus în funcție.

Mai mult, insultarea, nicidecum cinstirea, memoriei procurorului Cristian Panait merge până la a i se pune în cârcă infracțiuni grave imaginate de scenarist și regizor. Folosind un așa-zis „prieten” din procuratura militară, Panaitul lui Giurgiu „face rost”, în mod cât se poate de ilegal, de stenogramele unor interceptări ale SRI. Deci, nu pe baze profesionale și legale își face el dosarul în cazul Lele, ci scurtcircuitând, încălcând legea. După care, dl Giurgiu îl pune să-i transmită acest dosar, cu respectivele stenograme obținute ilegal, tocmai anchetatului Lele – comunicarea de date din dosarul în derulare e o faptă de maximă gravitate și descalificantă pentru un procuror.

De ce toată îmbârligătura asta scenaristică? Pentru că dl Giurgiu mută axa cazului Lele-Panait de pe PSD pe „serviciile secrete”, mai exact, Securitatea eternă.

Ce s-a întâmplat în 2001 și 2002 la Oradea este un caz de corupție pesedistă la nivel înalt. În film este prezentat episodul descinderii pentru percheziție condusă de procurorul Panait în locuința lui Lele. E o reconstituire fidelă, cadru cu cadru, a secvențelor reale, înregistrate pe casetă atunci de televiziunea locală. Cu o mare și lată excepție – replica lui Lele către Panait: „Vreau să mă asigur că se procedează corect, pentru că dumneata ești trimis aici de Năstase!”. Pe asta, dl Giurgiu a sărit-o, „artistic”, „creativ”…

Adrian Năstase este cel care a determinat punerea în libertate a lui Adrian Tărău, fiul prefectului PSD Aurel Tărău, arestat de procurorul Lele pentru implicare într-o rețea de criminalitate transfrontalieră. Liderul PSD și prim- ministru a influențat Justiția, după ce declarase că nu-i plac arestările de vineri seara, astfel încât Lele a fost silit să revoce arestarea lui Adrian Tărău, cel care sponsorizase masiv PSD, cu bani negri, pentru ca tatăl Tărău să fie numit prefect de Bihor.

Îndată ce s-a văzut liber, Adrian Tărău a fugit în America, la Chicago.

Realitatea e mult mai tare și mai ascuțită decât ficțiunea d-lui Giurgiu. Stresat de faptul că despre filmul d-sale se spunea că dă în Ponta, a cărui posibilă implicare în cazul Panait-Lele s-a tot vehiculat în presă,  dl Giurgiu a organizat o proiecție restrânsă a peliculei înainte de alegerile prezidențiale din toamnă, în care dl Ponta pleca mare favorit. Și, da, dl Ponta și PSD s-au liniștit, nu era nicio problemă.

Ba s-a bucurat acum și dl Băsescu, care a văzut De ce eu? și l-a declarat bun. Normal, pentru că realizatorii, începând să filmeze prin aprilie 2014, au constatat că se află în anul „Serviciilor”, inaugurat de dl Băsescu cu prilejul pozării E. Udrea, A. Bica și A. Topoliceanu șopingind în februarie, la Paris. Drept care, în locul megaafacerii pesediste de corupție și imixtiune politică în Justiție, au băgat interceptări, stenograme, fotografii cu camera ascunsă, totul într-o zeamă de complot sereisto-securist, în stilul clasicelor thrillers occidentale de gen.

Cât privește analiza cinematografică a filmului, nu menționez decât „cântările” folk, pop, pian glamoros de holul hotelului și ohtaturi de inimă albastră, băgate periodic pentru fezandarea inimațului spectatorului și ca o compensație pentru că se aude prost ce vorbesc personajele.

Frumoasa melodie „Noi, nu!”, interpretată de Anda Călugăreanu, pe versurile lui Nicolae Labiș,  afirmă exact contrariul a ce se arată în film că ar fi făcut procurorul Panait: noi, nu, niciodată, nu vom muri înainte ca trupul să ne moară! Cristian Panait, carevasăzică,  face parte dintre cei ce și-au pierdut „credința-n izbândă pe-aceste mereu mișcătoare poteci”, în vreme ce Noi – care Noi? Probabil dl Giurgiu și echipa filmului de vreme ce d-sa ne-a rugat în mod expres să rămânem așezați, să vedem genericul de final și să ascultăm melodia – , nu!

Atunci, în 2002, spuneam, într-o emisiune a lui Marius Tucă dedicată cazului Panait, presei și corupției, că n-am să pot răsturna ca gazetar colosul pesedist instalat peste țară, asta nu stă decât în puterea oamenilor, prin vot, dar că voi face tot ce pot ca să apăr amintirea procurorului Panait.

Ceea ce fac și acum.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi