Quod licet Orban non licet Iohannis

A făcut-o și premierul Viktor Orban.

Klaus Iohannis a fost, totuși, rezonabil, însușindu-și merite care nu-i aparțin, toate însă din sfera decenței politice – a se vedea articolul 130, cel despre anti-corupție și bună guvernare. 

Orban s-a întors la Budapesta, împăunându-se: „Am convins NATO ca să nu fie violat nici un interes al Rusiei”. Declarația nu era atât pentru publicul larg, cât pentru urechile prietenului și aliatului său Vladimir Vladimirovici.

Dacă ar fi făcut-o Klaus Iohannis, după un astfel de derapaj ar fi fost acum ciuca bătăilor euro-atlantice și „vedeta” presei internaționale. 

Ce îi e permis lui Orban nu le e permis și altora. De ce?  Răspund cu o anecdotă, luată dintr-o punguță a lui Umberto Eco.

Un călugăr iezuit citește o rugăciune dintr-un ceaslov și fumează tacticos. „Cum vine asta?” îl interpelează un omolog  dominican. „Tu ai voie să fumezi în timp ce te rogi?!”. Iezuitul îl privește printre norișorii de fum: „Le-am cerut voie superiorilor”. Dominicanului nu-i vine să creadă: „Și eu le-am cerut voie, dar m-au refuzat!”. „Cum ai întrebat?”, îl cercetează zâmbind subțire iezuitul. „Am întrebat dacă am voie să  fumez când mă rog”, replică plin de candoare dominicanul. „Greșit! Eu am întrebat dacă mă pot ruga în timp ce fumez, iar superiorii mi-au spus că e chiar indicat să mă rog în orice împrejurare”.