Prima pagină » Puterea Gândului » Războiul gărgăunilor din borcan

Războiul gărgăunilor din borcan

Războiul gărgăunilor din borcan
Când eram copii, mergeam, vara, pe câmp, la prins gărgăuni. Îi scoteam la gaură - ca la copcă - și îi puneam unii peste alții într-un borcan - mai mari, mai mici, mai colorați, mai terni. Și ăștia se călcau în picioare, se urcau unii peste alții, „niște păduchi" cum erau ei, cățărându-se disperați pe peretele borcanului, alunecând apoi, căzând iar, unii peste alții; și iar se călcau în picioarele lor multe, și iar încercau să urce, făcându-se mici, tot mai mici și mai rotunzi, ca niște boabe de piper.

Această imagine mi-a revenit în minte, când am citit amenințările lui Bușoi la adresa marelui inamic al PNL București, USR București.

Bușoi e feroce, ce mai. Ia uite: „Acțiunea politică a USR la București nu are nimic de-a face cu ideea colaborării în Opoziție pe care USR o pretinde public”. Stop. „Atacurile la PNL și sabotarea permanentă a propunerilor de colaborare pe care le adresează PNL au devenit o regulă a politicii USR, la fel ca și susținerea pe care USR o acordă primarilor PSD, cazurile de la Sectorul 3, Sectorul 1 și Sectorul 6 fiind elocvente, deși exemple ale „amiciției” USR cu PSD se regăsesc ușor la toate sectoarele”. Stop.

„Acuzând apropierea PNL de PSD, USR denaturează premeditat adevărul și își servește o strategie electorală. Adică USR minte cu scopul asumat de a face rău PNL, pe principiul voturi pierdute de PNL sunt câștigate de USR”. Stop. „Înțeleg, cred, ideea de competiție politică între partidele din Opoziție – zic „cred”, pentru că deși PNL a fost constant ținta atacurilor USR , PNL nu a răspuns public, tocmai pentru a evita conflicte și pentru a păstra unită opoziția”. Stop. „Nu înțeleg, nu sunt de acord și nu voi mai permite să treacă nesancționat faptul că reprezentanții USR nu doar își permit să asume public atacarea PNL cu scopul clar de a lua din electoratul PNL, dar fac aceste atacuri denaturând constant adevărul”. Stop.

Bine, domnilor, chiar așa?! Vi s-au urcat gărgăunii la cap și vă călcați în picioare, reciproc, așa mici și ne-nsemnați cum sunteți, în fața uraganului PSD?

Hai, că vă dați la temelie, unii altora, treacă-meargă, dar ne dați nouă, la toți, de vreme ce refuzați să respectați regulile politice ale democrației.

Dacă n-ai forță de unul singur și dacă te faci tot mai mic, nu-l încaleci pe celălalt, mic și el, ca să pari tu, gărgăunele cel mare, că n-ai să fii. Zic că, mai bine, vă sprijiniți, reciproc, cât mai puteți, ca să vă „scoateți” din borcan. Vă mai întremați, mai creșteți, și pe urmă, vă puneți pe opoziție, cât de cât.

Că așa merge democrația, cu putere și opoziție, vai mama ei de opoziție. Că d-aia au votat un milion-două de disperați câteva partidulețe „emergente”, ca să-i scape de cheremul politic al Kiseleff-ului. Ca să se ia cineva de gât cu ei – cu Dragnea și compania -, nu între ei.   

Păi, dacă chef Bușoi are mai multă materie, ingrediente și mirodenii, în loc să-i facă tăiței pe userei, mai bine îi așează pe toți la masă, combină rețetele, declară că vrea să facă opoziție unită și bat palma, cu toții, că altfel, gata, kaput, o mierlește toată lumea! Ce, e greu de înțeles că, fără opoziție coerentă, PSD merge până în pânzele albe?!

Păi, dacă PNL se sperie de USR (poate și de PMP), că-i fură din procente, când ăștia mici, săracii, au pierdut, deja, jumătate din procentele cu care au intrat în Parlament, e apocalipsa peste noi.

USR mai are foarte puțin și e cât boaba de piper. Și tare mi-e că procentele pierdute n-au intrat în zestrea PNL, ci fug de politică precum Benga de tămâie.

Domnule Bușoi, nu de luptă, amenințări și de război e nevoie astăzi, în opoziție, ci de înțelegere și colaborare.

Dacă vreți să mai existați! Dacă nu, veți continua să faceți, la infinit, politica gărgăunilor din borcan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Cine sondează opinia publică și cum pot influența sondajele politica din România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia