Prima pagină » Puterea Gândului » Sara Netanyahu, către Melania Trump: „Și pe noi presa ne urăște, iar poporul ne iubește”

Sara Netanyahu, către Melania Trump: „Și pe noi presa ne urăște, iar poporul ne iubește”

Sara Netanyahu, către Melania Trump:
Astăzi, la ora 10:11 președintele Statelor Unite a părăsit Riyadhul îndreptându-se spre Tel Aviv.

A fost un zbor istoric: pentru întâia oară un avion – Air Force One, e drept – s-a deplasat pe ruta dintre cele două Capitale. (Premierul Netanyahu a făcut chiar observația că speră ca în curând să se poată urma și drumul invers).

„Nervozitate și confuzie” – astfel a caracterizat presa israeliană starea de spirit a politicienilor autohtoni, înaintea de aterizarea înaltei delegații americane, la ora 12:22 (ora Arabiei Saudite, a Israelului și a României).  De altfel, membrii cabinetului de strânsură s-au lăsat greu convinși de premier să participle in corpore la protocolul de primire.

Pe bună dreptate „nervozitate și confuzie”, dacă ne gândim cât de fierbinți le-au fost așteptările, după promisiunile enorme ale președintelui Statelor Unite – mutarea ambasadei la Ierusalim, denunțarea Pactului nuclear cu Iranul – și cum Trump s-a sucit între timp, înțelegând că nu poate muta ambasada la Ierusalim dacă intenționează să medieze negocieri de pace cu palestinienii, nici dacă dorește să păstreze bune relații cu saudiții și monarhiile din Golf, după cum nu poate fi „renegociat” Pactul, câtă vreme ceilalți cinci semnatari nu sunt dispuși să o facă (China, Rusia, Franța, Marea Britanie și Germania).

Israelul nu e Arabia Saudită. Aici, președintele Statelor Unite ar fi de așteptat să se miște cu mai multă băgare de seamă, având în față nu un rege șubred și pe fiul său necopt, ci niște interlocutori redutabili, în frunte cu premierul Netanyahu. Nu se poate baza, deci, multă vreme pe antipatia față de Obama și pe familia ortodoxă a Ivankăi. Iar superlativele sale nu prea mai păcălesc pe nimeni.

Donald J. Trump ar trebui, poate, să reflecteze la experiența fostului președinte, trăgând toate învățămintele. A fost de ajuns ca Barack Obama să nu-i facă de două ori pe plac premierului Netanyahu și, cu toate că i-a oferit Israelului cel mai important ajutor militar livrat vreodată de Statele Unite unei alte țări (38 miliarde de dolari), repectându-și constant și ferm angajamentele de securitate față de aliatul său, singura democrație din Orientul Mijlociu, a sfârșit prin a fi disprețuit. Astăzi, Trump speră să deschidă o nouă pagină în relațiile cu israelienii, dar – de aici confuzia politicienilor de la Tel Aviv – fără un proiect pagina va rămâne multă vreme goală, înconjurată de un nor de efuziuni.   

Președintele Americii – primul, în exercițiu, care vizitează Ierusalimul – a fost primit pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv atât de președintele Reuven Rivlin și soția sa, Nechama, cât și de Benjamin și Sara Netanyahu. La un moment dat, Melania Trump și Sara Netanyahu s-ar retras pentru o conversație particulară. Cea de-a doua i s-a confesat celei dintâi, fără să remarce că ziariștii se aflau în proximitate: „Și pe noi presa ne urăște, iar poporul ne iubește”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Un exercițiu de 4 minute te ajută să scapi de ceața mintală
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!