Saudiții – piromani și pompieri?

Celebrul jurnalist adună o documentare impresionantă în chinga unei singure idei: Arabia Saudită nu e doar un stat-piroman, ci și un stat-pompier. Argumentația e, fatalmente, mereu șchioapă, chiar dacă apelează la argumente de autoritate, citând istorici, analiști și martori oculari care doresc să-și păstreze anonimatul. Iar pentru a nu-și mina propriul demers decupează din istoria recentă cel puțin două episoade fierbinți – Siria și Yemen.

Scott Shane se străduiește să strângă scamele de pe thawb-ul saudiților și o face (sub o aparență aproape academică) folosind uzatele clișee ale propagandei din ultima jumătate de veac: partenerul strategic are și calități, împărtășește și aspirații din repertoriul valorilor americane, chiar dacă toate duhnesc a petrol.

Nu, saudiții n-au fost niciodată pompieri. Cel puțin nu-mi amintesc să fi fost. Mai grav e că nici Scott Shane, care susține teza, nu poate veni cu un singur exemplu în care regatul să fi agitat tulumba.

FLASH NEWS Cum au reușit românii să fraudeze sistemul de credite universitare din Marea Britanie. Metoda prin care „studenții” reușeau să obțină până la 12.000 de lire pe an

05:00

DIPLOMAȚIE Putin și Lukașenko spun pas primei reuniuni a „Consiliului de Pace” al lui Trump. Niciunul nu vrea să participe. Care sunt motivele invocate

00:09

Ce era de priceput, am priceput: cu saudiții nu mai trebuie întinsă coarda. În ultimii ani, relațiile s-au deteriorat sensibil, începând cu poziția Statelor Unite față de Primăvara Arabă. Convorbirea telefonică din 29 ianuarie 2011 – când regele de atunci, Abdullah bin Abdulaziz Al Saud, l-a avertizat în termeni duri pe președintele Barack Obama să nu-l umilească pe Hosni Mubarak – a fost începutul unui șir de ciocniri, care a continuat în 2013 cu nemulțumirea fățișă a saudiților față de renunțarea bombardării Siriei, după ce armata lui Bashar Al-Assad  a atacat cu arme chimice civilii de la periferiile Damascului, și a culminat acordul încheiat cu Iranul, inițial fără știrea Riyadh-ului, negocierile secrete fiind purtate în Oman. Mai nou, simpla idee a publicării celor 28 de pagini din raportul Congresului, referitoare la implicarea Arabiei Saudite în atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 (deși textul e vag și plin de indicii necoroborate) i-a ofensat pe partenerii strategici. Astfel încât anul acesta, în aprilie, când președintele Obama s-a deplasat la Riyadh, la Consiliul Cooperării din Golf, primirea a fost ostentativ rece. În fine, recenta distanțare  – sub un pretext subțire – de războiul din Yemen, în care susținuse puternic Arabia Saudită împotriva rebelilor huthi (asistând la bombardarea fără discernământ a civililor, în spitale și școli), a fost un episod care a coborât cu în că un grad răcela politicoasă care s-a instaurat în relațiile dintre cele două țări.

Motiv de maximă îngrijorare a Statelor Unite e curtea din ce în ce mai asiduă pe care o fac Rusiei noii miniștri saudiți, tineri și școliți în Occident, urmându-și Viziunea 2030, ambițiosul program de reforme economice menit să reducă dependența regatului de sectorul petrolier. Prezent în iulie în capitala Uniunii Europene, ministrul de Externe , Adel al-Jubeir , a declarat: „Suntem pregătiți să-i oferim Rusiei o miză în Orientul Mijlociu, care o va face mai puternică decât Uniunea Sovietică”. Anul trecut, relațiile comerciale dintre Moscova și Riyadh s-au ridicat spre 10 miliarde de dolari (la jumătate față de cele cu Statele Unite).

Iată doar câteva motive pentru care jurnalistul de la New York Times frizează imposibilul – să scoată pompierul din piroman.