Teleormănenii, pompierii și centenarul aka #rezistlaviitura #rezistlabautura

Devenită virală în cel mai scandalos și degrabă vărsătoriu de comentarii furibunde mod, fotografia, care-i înfățișează pe cei doi localnici „contemplând” de pe o bancă – foarte chill & zen – strădaniile curajoșilor și vrednicilor pompieri de a le scoate apa din comună, amintește de o altă faimoasă poză similară de acum mulți ani! Atunci, „vajnicii” săteni „admirau” stihiile dezlănțuițe, undeva „la varice”, în fața bodegii, în timp ce se omeneau cu niște păhărele de țuică, meditând probabil la cât de trecător și slab e omul pe acest pământ în fața vitregiilor naturii, dar și la cât de tare și fără de sfârșit e alcoolul luat pe caiet…

Momentul Anti-Kodak de weekend-ul trecut le-a reamintit tuturor celor care trăiesc în „virtual” că reality-check-ul bate orice MeMe! Și asta pentru că e în natura umană – dar nu exclusiv în cea ipostaziată rural – faptul că, de cele mai multe ori, sângele civic apă de ploaie se face… Mai ales aici, la noi, în acest Absurdistan care a devenit România, atât cât a mai rămas din ea, în condițiile în care predicțiile sociologilor pentru următorii 20 de ani sunt absolut sumbre. Dar până să mai fie seduși – Doamne feri! – alte 5 milioane de români de mirajul diasporei, românul civilizat și proactiv trebuie să se gândească serios cum poate fi cu adevărat un „influencer” pentru ca asemenea poze medievale – în sensul cel mai propriu posibil – să redevină exclusiv ghidușii metaforice de tip MeMe care să stârnească răsu-plânsu” pe fb & insta!

Dar, până atunci, iacătă că în plin an al Centenarului, un anumit (arhe)tip de român rămâne încremenit în ancestrala sa amorțeală, din care nimeni și nimic nu-l pot tulbura. Cu o excepție firește, și anume o dată la patru ani, când un kg de ulei sau de făină ori un mic și o bere îl scot instantaneu din letargia „metafizică”, transformându-l în cel mai energic și dinamic elector. Eh, cine știe, poate dacă „săreau” și pompierii cu ceva ca lumea, s-ar fi mișcat și cei doi teleormăneni mai cu talent! Dar cum epoca lui Maglavit e demult apusă și cum nici chiar în Teleorman nu plouă cu țuică, singura minune la care mai speră localnicii giudețului fruntaș e ca, până la următoarele alegeri, să se mai bucure și ei din când în când de câte o rază de speranță în acest ocean de viituri care se încăpățânează, zadarnic, să-i scoată din starea de visare! Iar ei nu visează nicidecum la o rază de soare, pentru că ei știu prea bine că „Soarele” nu răsare decât în fața ochilor celui mai iubit fiu al Teleormanului! Ei visează doar la o rază de speranță… într-un nou păhărel! Unul care să le prelungească starea de contemplare… Estimp, ei așteaptă pasivi, dar încrezători, desăvârșirea a ceea ce-și imaginează, și anume noua epocă de aur, la a cărei construcție lucrează neobosit Conducătorul Lor! Cel pe care oamenii răi de la oraș, care nu le înțeleg visul și care îi batjocoresc prin diverse unelte ale Satanei, îl numesc Dracnea, de exemplu! Și-n câte și mai câte feluri nu-l mai măscăresc, mama lor de soroșiști!

În vădit contrapunct cu inundațiile din „gubernia” sa natală, cel idolatrizat drept Noul Cârmaci, sfidează atât vremea cea rea, cât și vremurile cele grele, deopotrivă pentru țară și pentru sine, și merge în continuare pe „teldrumul” său, contemplând Soarele Său, care-i mângâie, rând pe rând, tot ceea ce i-a dăruit lui viața mai bun și mai mult, din Kiseleff până-n Brazilia! Când se uită la știrile despre Țigănești, Teleorman, îl apucă o trecătoare nostalgie dulce-amară, dar renunță rapid și apoi se privește în oglindă, unde îl vede pe fostul șef de giudeț metamorfozat și rebranduit într-un adevărat „Daddy Coolio” al cărui „Gangsta Paradise” l-ar face mut de admirație și ros de invidie pe orice „capo di tutti capi” din lume! Și ce lume minunată este aceasta, deși uneori, dincolo de stihiile din țară și din giudețul lui de suflet, mai apar și nori negri – la figurat, de această dată – care vor să-i întunece și să-i surpe acest „Gangsta Paradise” pe care l-a creat cu atâta meșteșug și devotament. El este „Daddy Coolio” și trăiește încă în cea mai bună dintre lumile posibile. Pentru că merită. Pentru că (ne-o) merităm și (unii dintre) noi! Prietenii care n-au votat știu de ce…

În același timp, la doar câteva sute de kilometrii distanță, la Țigănești, Teleorman, au stat, stau și vor sta, cu trupurile odihnite, rezemate sau tolănite, acei doi emblematici localnici pentru neam și țară pe banca din fața casei, fie soare, fie inundație… Singurul leac împotriva lenei și indolenței rămâne, probabil, tot „țuicomicina”, adevărat medicament național pentru vreme grea și vremuri grele dar, mai ales, partener de nădejde întru voioșia centenară ce se pregătește în

„Ministerul Propagandei” din „Gangsta Paradise”-ul lui „Daddy Coolio”! Dar până la 1 decembrie, va mai curge multă apă de ploaie învolburată prin județele patriei și – dacă nu prin toate, cel puțin în giudețul cel mai iubit – cele mai mari ravagii vor fi fost, fără nicio îndoială, și opera diabolică a marii oculte mondiale! Incredibil, dar adevărat, iată cum sinistrissimul Soros nu se dă înapoi de la absolut nimic, folosind până și arma meteorologică pentru a sabota, în infinita sa nemernicie, marile realizări ale lui „Daddy Coolio” și al „Gangsta Paradise”-ului său! Și asta fix în Anul Centenarului…

Undeva, în Absurdistanul din România Centenară, în Țigănești, Teleorman, mai precis, doi localnici privesc pasiv cum pompierii încearcă din răsputeri să le scoată apa din comuna inundată! Ei nu au doar trupurile atât de inerte, de toropite și de odihnite, încât au luat forma băncii pe care zac netulburați! Ei au și mințile odihnite! Doar are cine gândi pentru ei… O dată la patru ani, mai ales! Până atunci, deviza celor doi localnici – și a altor milioane ca ei din sute și mii de alte locuri – va fi: #rezistlaviitura #rezistlabautura