Prima pagină » Puterea Gândului » Tocurile ambasadorului american la ONU

Tocurile ambasadorului american la ONU

Tocurile ambasadorului american la ONU
Conferința anuală a AIPAC (The American Israel Public Affairs Committee - Comitetul americano-israelian pentru activități politice), care a început duminică la Washington, a avut doi mari absenți.

Premierul Netanyahu a trimis un mesaj video, iar președintele Trump l-a trimis pe vicepreședintele Pence. Nici unul n-a avut interesul să se arate în persoană. Primul, îmbufnat că Administrația Trump i-a cerut s-o lase, totuși, mai moale, cu construcțiile ilegale, cel de-al doilea îmbufnat că la precedenta  conferință, la care a participat în calitate de candidat la președinție, a cam sărit calul cu criticile la Obama (numindu-l „cel mai rău lucru care i s-a întâmplat vreodată Israelului”), iar organizatorii au fost obligați (doamna Clinton călărea sondajele) să se cam dezică de el.
 
Ovaționată de aproximativ 20.000 de participanți, vedeta conferinței a fost Nimrata (Nikki) Haley, noul ambasador american la ONU, care a înlocuit-o, în 27 ianuarie, pe Samantha Power. Doamna Haley (indiană sikh de origine, de unde și minunatul ei prenume) e cunoscută lobby-ului israelian, de pe vremea când era guvernator al Carolinei de Sud (2011-2017), ca o aprigă susținătoare a regimului de la Ierusalim. În urmă cu două luni, când și-a preluat postul la Națiunile Unite, a declarat că și-a fixat ca obiectiv nu susținerea pozițiilor tării pe care o reprezintă, ci lupta împotriva prejudecăților care planează asupra statului evreu.

În speech-ul de ieri, era de presupus că doamna ambasador se va dezlănțui și, totuși, declarațiile excelenței sale au întrecut toate așteptările. Cu un limbaj mult prea colorat, Nikki Haley a ridicat asistența în picioare (voci din sală au strigat chiar că îl au în față pe viitorul președinte al Americii):

„Astăzi e un nou șerif în oraș! (domnia sa la ONU, n.m.). Zilele în care Israelul era muștruluit la Națiunile Unite s-au încheiat (referire la zecile de Rezoluții privind tratamentul acordat palestinienilor, n.m.). Port tocuri. Nu e o declarație referitoare la modă. E fiindcă, dacă văd ceva greșit, vom lovi cu piciorul de fiecare dată! (..) Când s-a adoptat  Rezoluția 2334 (pe 23 decembrie anul trecut, condamnând coloniile israeliene din Cisiordania și Ierusalimul de Est, cu ajutorul neprețuit al Statelor Unite, Administrația Obama refuzând atunci să-și exercite  dreptul de veto, n.m.) țara întreagă a simțit un șut în stomac! (…). Noi nu avem un prieten mai măreț ca Israelul!”.

Referindu-se la boicotul pe care l-a condus personal, în Consilul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite, împotriva raportului intocmit de profesorul Richard Falk, care acuza Israelul că ar fi „un regim de apartheid”, „vinovat de dominație rasială”, doamna ambasador a ținut, o dată în plus, să se dea în stambă: „Ne-au testat din nou, iar acest raport ridicol, raportul Falk, a fost retras. Nu știu cine e tipul (fost profesor emerit de drept internațional la Univeristatea Princeton și, până în 2014,  raportor special al ONU pentru drepturile omului în teritoriile palestinene ocupate, n.m.), dar are serioase probleme!”.

Doamna Haley a ținut-o așa încă preț de câteva minute, în aplauze și urale, atenționând Iranul că liderii americani vor sta cu ochi de uliu pe el, atenționând țările care nu sunt favorabile Israelului la Națiunile Unite că vor fi ținute minte.

După un astel de discurs deșănțat, va fi foarte greu ca Statele Unite să-și mențină credibilitatea de mediator al păcii israeliano-palestiniene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi