Un apel în pustiu: Salvați literatura!

Nu doar la noi, dar și aiurea, și nu de azi-de ieri, vine ca o boare, cum altădată venise pe aripile vântului și ciuma lui Camus, știrea că odraslele mahalagiilor sunt în pericol de a fi furate. Fie pentru oculte preparate cu sânge, musai, de goy, fie pentru comerțul cu organe anatomice fragede, încă neuzate. De data asta s-a nimerit (nimerit?) ca alerta să fi pornit de la o mașină utilitară inscripționată de către proprietara ei, dna Popescu-Brăila cu „Salvați literatura!” Care literatură? și-au zis mardeiașii, asta fură copii. Drept care au pornit s-o snopească în bătăi pe titulara mașinii, unde avea un pat cu cărți. Forțată de împrejurări, a apelat la telefonul 112. Promtă, Poliția a descâlcit confuzia comisă de cei care, ca pe vremuri, nu auziseră decât de scriitorii de… vagoane. Nu și de cărți. Evident, Poliția – „siguranță și respect” – nu putea face mai mult. Adică nu poate salva literatura. Dar este ea în pericol? Au nevoie producătorii ei de o „Salvare”? Da, dar nu doar ei, Ci și cineaștii. Mai an nu umbla domnul Cristian Mungiu, cu nobelul filmelor lui, în țara asta a noastră care și-a închis mai toate sălile de cinema; tot cu un soi de mașină de salvare – caravană cinematografică. Doar așa putea vedea tot omul măcar producțiile premiate. Știa mapamondul de noul val de film românesc, numai concetățenii premianților nu știau de la ce vine faima lor.

Laolaltă, scriitorii și cineaștii sunt marginalizați la împârțirea bugetului. De un deceniu, de când există o lege specifică, nici cei peste 200 de mii de elevi supradotați pe care îi are România, nu beneficiază de îndemnizațiile cuvenite. (Oare existența lor deranjează starea de bine în care se află analfabeții cocoțați în sistemul administrației publice? Poate!)

ULTIMA ORĂ Prima reacție a lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătății care a blocat achizițiile de vaccinuri. Pfizer a mers în instanță, Moderna a renunțat

00:29

MISIUNE SPAȚIALĂ 🚨 2 ore până la marea lansare NASA spre Lună. Urmărește live pe Gândul evenimentul istoric

23:23

La un Târg de carte, ținut sub uriașa cupolă a complexului expozițional din Piața Scânteii, am trăit să văd o scenă care ar fi fost imposibilă chiar și în anii vitregi de care a avut parte cultura românească. Un celebru scriitor, clasic în viață, editat cândva cu tiraje de sute de mii de exemplare, l-am întâlnit singur și stingher (În absența stăpânilor), la o tarabă, nu mai mare decât cea a negoțului cu Bilete de papagal, vănzând o carte tipărită pe cheltuială proprie. Tot așa, tot pe o tarabă, în una din puținele zile fără ploaie din această vară, la Sinaia, în plin centru, un alt scriitor, fin de-al Nașului, încerca să convingă trecătorii de valoarea adăugată turismului a cărților sale.

Piața internă de carte, ca și cea de film românesc, este în mare suferință. Dacă bugetul de stat e generos cu salariile și pensiile parlamentarilor, ale primarilor, ale magistraților, ale militarilor și polițiștilor, bodygarzilor, într-un cuvânt, ale tuturor celor care asigură perpetuarea acelorași partide corupte în Parlament, scriitorul/artistul este ignorat. Nu doar la noi, dar și în alte țări surori.

Acum exact un sfert de veac, la un „parlament internațional al scriitorilor”, poate numit astfel grație imaginației întotdeauna în exces al breslei, ținut la Strasbourg, în 1993, nimeni altul decât romancierul Salman Rushdie, amenințat cu moartea de către ayatolahii țării sale pentru o scriere neconvenabilă, Versete satanice, definea meseria scriitorului și, prin extensie, a artistului în general: „Suntem bijutieri și mineri, grăitori ai adevărului și scormonitori de minciuni, bufoni și comandanți, corcituri și bastarzi, părinți și amanți, arhitecți și demolatori. Prin natura sa, spiritul creator se opune granițelor și elementelor limitative, neagă autoritatea opreliștelor de orice fel și a tabuurilor. Din această pricină, el este prea adesea privit ca un dușman de către acei potentați puternici sau mai mărunți care sunt iritați de forța artei de a alcătui imagini ale lumii ce contrazic sau subminează concepțiile lor mult mai simple sau mai puțin generoase.”

Trăim într-un paradox, care nu e singurul în lumea de azi. După apusul lumii de ieri, când scriitorii erau prețuiți, fie de Putere – pentru că cineva trebuia să „eternizeze” ideologia ei, fie de „mulțimea tăcută”, care avea nevoie organică, ca altcineva să o conteste, chiar și esopic – vedem azi cum a ajuns o doamnă scriitoare s-o pornească prin țară, folosind, o Rosinantă modernă, un autobuz utilitar plin de cărți, ca să salveze literatura. O fi cerut ajutor și Uniunii Scriitorilor? Căreia dintre ele? Oricum, telefoanele lor sunt veșnic ocupate. Cu tranșarea orgoliului președinților și nu cu apărarea scriitorilor de agresiunile brutale ale tranziției haotice de azi. O să auzim din nou că sunt prea mulți și cam bizari. Cândva, doar „dintre sute de catarge”, se alegeau clasicii, mâine… Cine poate hotărî opera cui va supraviețui, ca să dea socoteală de vremurile care se tot duc în uitarea trecutului?

Da, la această competiție participă azi nu doar „sutele de catarge”, ca pe vremea Poetului, ci, la recentul Congres, care a perpetuat binomul Manolescu- Vosganian, au fost numărați mii de participanț. Plus cei care s-au autosuspendat din varii motive, printre care și acela că Uniunea, în confruntarea cu inamicii lor – finanțele, aroganța, epistații statului – nu-i reprezintă. Adică de toți care se laudă cu logoul Poliției: „Siguranță și respect”.