Prima pagină » Puterea Gândului » Un harakiri pentru Tudorel

Un harakiri pentru Tudorel

Un harakiri pentru Tudorel
Ghici cine se pregătește să sară, direct în cap, de la platforma de 10 metri, într-un bazin gol! Ați ghicit, e numai el/Singurel. E Tudorel!

Ce ne duce cu gândul într-acolo?!

În primul rând, ce spune Dragnea despre ministrul Justiției: „Eu nu sunt dezamăgit de ministrul Justiției, știu pozițiile unor colegi. Dar asta nu este un subiect care să fie decis așa, decis foarte repede și fără o temeinică documentare și pregătire. Eu îl consider în continuare pe Tudorel Toader un om de bună credință, un profesionist, un om serios și cred că decizia pe care o va lua, nu știu care va fi aceea, va fi una argumentată. (…) Are ritmul dumnealui și s-a întâmplat acum că era plecat în Japonia, într-o vizită programată demult. Dar primul-ministru i-a cerut să se întoarcă și s-a întors”.

În al doilea rând, ce spune Dragnea că i-a spus Dăncilă președintelui Iohannis, despre ministrul Justiției: „Președintele a întrebat-o, cred că era firesc, pe doamna prim-ministru cum vede situația din ultimele zile, despre subiectul cel mai intens dezbătut în ultimele zile. Doamna prim-ministru, așa cum a spus și aseară în interviu, a spus ca este preocupată, îngrijorată de toate aceste dezvăluiri și că i-a cerut ministrului Justiției ca într-un timp rezonabil, destul de scurt, să ia o decizie, indiferent care ar fi ea, pentru că toți vrem ca adevărul să iasă la iveală, pentru că discutăm de credibilitatea sistemului de justiție în România. Cred că a fost o întâlnire benefică”.

Iar în al treilea rând, ce-i spune Gunther Krichbaum, Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: „Într-o scrisoare din 2 februarie 2017 am subliniat deja faptul că, având în vedere evoluțiile politice interne, înlăturarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România este complet exclusă. Încerăarile actuale de a forța înlăturarea procurorului șef DNA din funcția actuală arată, din păcate, faptul că temerile mele sunt justificate. Tot felul de încercări de a renunța din motive politice la procedura MCV înaintea preluării de către România a Președinției Consiliului UE, sunt inutile. Presupun, prin urmare, că această opțiune nu va fi luată în considerare, iar Comisia își va exprima ferm îngrijorarea față de guvernul român.

Marile progrese în justiția românească au fost posibile doar datorită aderării la UE și prin sprijinul instituțiilor europene. Cetațenii români pro-europeni, care se opun acțiunilor guvernului, au nevoie urgentă de sprijinul Comisiei. În cazul unor noi atacuri asupra independenței sistemului judiciar, ar trebui, în opinia mea, să se ia în considerare inițierea procedurii de activare a articolului 7 din Tratatul UE”.

Destule motive, așadar, care să ne îndrepte, cu gândul, către un posibil autodafe al lui Tudorel Toader, organizat pe altarul încercatei Justiții.

În sensul pe care l-am mai subliniat aici, că toată lumea așteaptă verdictul ministrului Justiției, Tudorel Toader, în persoană. Cum s-ar spune, dacă el a decis să se implice, să caute, să cerceteze, să i se pună pata pe procurorul DNA, păi, atunci să dea și verdictul, când și cum o putea el, în ritmul și cadența lui; el să-i ceară președintelui, sau să nu-i ceară, revocare procurorului șef DNA, Laura Codruța Kovesi, precum și să ia toate măsurile care se impun, pentru că „e un om de bună credință, un profesionist, un om serios”, iar noi nu ne băgăm, de vreme ce așa e politically correct (indiferent dacă Dragnea a negociat, sau nu, cu Iohannis, pe subiect) .

Și acum, urmează „un salt în echer, cu triplu șurub, din stat pe mâini”, direct în cap.

Cum al cui?! Al lui Tudorel Toader, ministrul (complet independent) al Justiției.

Recomandarea video

Mediafax
„Pot influența formarea unui guvern.” Bolojan explică de ce neafiliații contează mai mult decât UDMR
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Lora, amenințată cu MOARTEA! A cerut protecția Poliției
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Eşec pentru Kremlin la Beijing: Putin a plecat fără acordul vital pentru gazele rusești și a anulat conferința de presă
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
A renunțat la munca de birou și și-a construit o căsuță din panouri de paie: „Rămâneam fără bani și eram nevoit să mă împrumut”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Mulți oameni fac aceleași greșeli atunci când își caută următoarea vacanță