Un milion de oameni, un singur cuvânt

Vă datorez o explicație la textul de ieri.

Spuneam că, după accidentul din Apuseni – care a developat un sistem putred de politizat, debusolat din pricina dezidenteresului față de proceduri, a lipsei de competență și a prostiei în toate formele de agregare  – șocul public, mânia, vor fi urmate de o trezire a conștiințelor. De o revoltă. Cum mi-o închipui? Fără violență, firește. Un milion de oameni pe străzile Capitalei, sacadând, cu obstinație, un singur cuvânt: COMPETENȚĂ.

Nu violența îi sperie pe liderii politici ai României. Dimpotrivă, le dă apă la moara propriei violențe, a diversiunilor în care nu-i întrece nimeni. Dar îi va cutremura o mulțime de oameni decisă să le ceară să se reformeze, adică să promoveze competența. Și să învețe că incompetența criminală se plătește scump. Nu cu demiteri urmate de „rotirea cadrelor”, nici cu demisii fără onoare, ci cu libertatea.

EXTERNE Netanyahu și Trump se întâlnesc pentru a cincea oară în acest an. Care sunt mizele discuțiilor celor doi lideri

21:42

EXTERNE Jordan Bardella, pariul lui Marine Le Pen pentru alegerile prezidențiale din Franța: „Poate câștiga în locul meu. Viitorul Franței este asigurat”

21:42

Un cititor îmi explica, argumentând cu procentele din sondaje, că – orice am face – de USL nu scăpăm multă vreme de acum încolo.  Dar – fără să intru combinatorică politică – știu că toate partidele au și oameni competenți. Poate că nu sunt mulți, cu siguranță nu sunt toți la vedere, însă există. Trebuie să avem răbdarea de a-i identifica. Noi, cei care am votat prea adesea cu ștampila într-o mână și găleata în cealaltă.

V-am spus toate acestea cât am putut mai simplu. Dacă la democrație (pe valul căreia se întâmplă să ajungă în frunte personaje sinistre) aș avea o soluție mai bună, n-aș pregeta să v-o spun. Vă încredințez însă că, dacă am ridica privirea din balta noastră stătută, plină ca de mătasea broaștei de aceeași vorbăraie patetică, am constata că lumea dezbate neajunsurile a ceea ce numim generic democrație.

Mă mâhnește că elita noastră intelectuală, care ar trebui să ne lumineze, să ne arate drumul, tace (o notabilă excepție: Andrei Pleșu), cu o lașitate pe care nu și-o dezminte, pe care o va conceptualiza mai târziu ca pe o îndrăzneață rezistență cu ciocu” mic.