Unde scrie pana, nu taie sabia

Încă de ieri, de la prânz, le explicam colegilor mei – așteptând, totuși, ca o organizație teroristă să revendice atentatul – că puținele informații certe pe care le aveam la acea oră conduc spre ideea că e vorba despre niște dezaxați cu inițiativă, care vor să-și îmbunătățească CV-ul în fața recrutorilor extremiști, vor să se dea mari, demonstrând nici ei nu știu bine ce. Orele treceau și nu doar că nu revendica nimeni nimic – (de regulă, Al-Qaeda, sau așa-zisul Stat Islamic, sau An-Nusra își asumă rapid și cu tamtam acțiunile) – dar, pe site-urile jihadiste nu exulta mai nimeni, cum se întâmplă de obicei.

Nu pot trei, nici treizeci, nici trei sute de scelerați să înfricoșeze sau să destabilizeze o țară. (Reacția emoțională a președintelui Hollande e demnă de penița lui Cabu).

CONTROVERSĂ Caramitru se dezlănțuie pe Facebook în urma amânării de la CCR: „Ori la bal, ori la spital. Buba cu puroi trebuie spartă”

22:11

EXTERNE Netanyahu și Trump se întâlnesc pentru a cincea oară în acest an. Care sunt mizele discuțiilor celor doi lideri

21:42

Au intenționat cei trei (dintre care unul, cel mai tânăr, pare-se șoferul, s-ar fi predat) să atenteze la sfânta libertate de exprimare? Mă îndoiesc că știu măcar ce-i aia. În spatele celor 12 victime nu e altă filosofie decât a unor ucigași cu sânge rece, cu creier puțin și imaginație deloc. 

Cât despre libertatea de exprimare și până unde poate merge ea – dezbatere care aripează rețelele de socializare – nu mă pronunț. N-am fost și nu sunt membru al Clubului Român de Presă, nu e treaba mea să teoretizez. „Charlie Hebdo” publicase și caricaturi în care ataca religia creștină, de un umor îndoielnic, însă nici un ortodox sau catolic nu s-a gândit să replice cu kalașnikovul. Poate că sentimentele cele mai profunde ale oamenilor – credința, de pildă – n-ar trebui satirizate. Mi se pare un demers de prost gust, dar nici gusturile nu se discută. Oricum, vorba lui Budai-Deleanu: unde scrie pana, nu taie sabia.

Cu câte informații există până acum, e din ce în ce mai clar că trio-ul de suspecți n-are legătură cu credința, ci cu prostia criminală. Avea și caricaturistul Cabu dreptatea lui, Dumnezeu să-l odihnească: i-o fi greu și Profetului (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) să vadă încă trei proști care pretind că-l venerează… 

Ar fi o greșeală greu de reparat, dacă acelor oameni minunați care ies în stradă să-și exprime indignarea și dezgustul pentru moartea a 12 oameni – 10 ziariști și 2 polițiști (între care un musulman) – li s-ar inocula ideea, de către extremiștii de dreapta, că tragedia e opera Islamului.

Islamul e o religie. Islamismul – o excrescență extremistă, pe care covârșitoarea majoritate a musulmanilor înșiși îl condamnă.

Conducătorii celui mai laic stat al Europei, Franța, ar trebui să priceapă că ieri n-a fost vorba despre ciocnirea civilizațiilor (formula huntingtoniană e cvasi-aberantă), n-a fost vorba despre un incident inter-religios, ci despre competența redusă a autorităților de a controla, descuraja și anihila niște grupuri cu potențial terorist – indiferent de ideologia pe care și-ar asuma-o acestea.

Cât despre zevzecii din Europa, care își fac veacul prin teatrele de operațiuni din Orientul Mijlociu (de regulă marginalizați și șomeri, ușor de atras de propaganda jihadistă) și se întorc la vatră, ei sunt o problemă pe care Occidentul o teoretizează de destulă vreme încât să fi avut vreme să-i găseacă soluția.

Veterană a ceea ce W. Bush a numit războiul antiterorist, Franța – cu doi criminali periculoși, înarmați până-n dinți, în libertate – pare încă paralizată de uimire.