Vinovați pentru dictatura Vântului

„Vreau să-mi spuneți un nume în plen la ședință să văd și eu cine comentează și cine efectiv sabotează evenimentul”

Cui aparține această frază? Ședință, plen, sabotaj – unui secretar PCR de organizație, ar răspunde destui dintre cei nu cu mult mai tineri decât subsemnatul, care vrea să se asigure în legătură cu sărbătorirea în mod organizat în întreprindere a zilei de naștere a Tovarășului Nicolae Ceaușescu.

Răspuns nostalgic și greșit. Ședința nu e de partid, e cu părinții și sabotajul constă în darul prea „subțire” făcut în zilele noastre de zișii părinți întregului personal al școlii 10 Maria Rosetti din capitală cu ocazia Crăciunului sau fără. Secretarul PCR e învățătoarea Dana Blându, care consideră sărăcia și/sau nesimțirea păcate egal de grave ale celor care vin cu cadouri „de 5 lei”.

Madam Blându nu mai reprezintă Sistemul care funcționa pe baza decretelor și cuvântărilor Tovarășului, acum ea este purtătoarea de cuvânt a Vântului: „Stai și te uiți la mine. Este o poveste… Ai putere să te lupți cu un vânt, cu un sistem, cu o orientare?” îl întreabă cu un amestec de dispreț și amenințare pe un părinte căruia ofrandele cerute i se par „un pic exagerate”.

Uite că s-a putut. Un părinte a depus plângere și aproape jumătate dintre părinții copiilor de la clasa învățătoarei Blându au cerut înlăturarea ei. Nu s-au mai cocârjat sub Vântul atotputernic, care bate în România în locul Partidului.

Pentru prea multe cadre didactice, trecerea de la comunism la capitalism a însemnat „oficializarea” șpăgii, de la discret, la pe față. Un adevărat cod etic al ploconului a înlocuit codul eticii și echității socialiste. Dacă nu-l respecți, ești amenințat că va plăti copilul tău, rămânând „sărac la suflet”.

Principalii vinovați pentru instituirea acestei dictaturi a Vântului sunt părinții. Elevi pe vremea Savantei de renume mondial, au învățat de la părinții și profesorii lor de atunci că fiecare trebuie să se „descurce” pe tăcute, în mod paralel cu sistemul școlar. Acum, aplică în neștire această „înțelepciune” lașă, deși nu mai există Sistemul care să-i preseze. Dacă și-ar lua inima-n dinți și uniți ar spune NU, Vântul s-ar opri ca și cum n-ar fi.

Dacă nu, elevii crescuți de blândele învățătoare ne vor face mâine să ne mirăm iarăși cum de avem un Parlament plin de șpăgari și hoți.