Votez în România cu ochii spre Ungaria. O țară poate fi salvată dacă Viktatorul e descoperit la timp

Mi-am dat seama pentru prima dată cât de important este votul în anul 2000, atunci când în turul doi la prezidențiale au intrat Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor. Aveam 16 ani, eram în clasa a X-a, și am avut emoții mari pentru România. Eram prea mic pentru a-mi putea exprima opțiunea electorală și mi-a părut tare rău că nu aveam încă atunci acest drept al oamenilor mari. A fost pentru mine, la fel ca pentru mulți alți români, un moment dificil, în care răul cel mai mic trebuia să câștige lupta electorală.

De atunci nu am ratat niciodată ocazia de a vota, fie că a fost vorba de alegeri locale, legislative sau prezidențiale. E prea periculos să nu te implici! Aș mai avea azi dreptul să votez, oare, dacă Vadim ieșea atunci președinte? Mă tem că nu. 

DEZVĂLUIRI Avioane rusești folosite ca „pod aerian” pentru salvarea regimului de la Teheran. Iranul își trimite aurul și armele în Rusia

20:21

TRAGEDIE Tragedie în Bistrița. Un tânăr de 18 ani a fost găsit mort în mansarda unui restaurant

20:17

Am văzut de fiecare dată votul ca pe un glonț, singurul pe care democrația mi-l dă la un anumit interval de timp. Dacă nu îl folosesc sau îl irosesc, cei alături de care mă aflu în „luptă”, cu aceleași convingeri ca mine, ar putea pierde bătălia. Iar eu va trebui să trăiesc cu gândul că nu am făcut ceea ce trebuia pentru ca lucrurile să fie mai bune pentru țara mea, că nu mi-am pus amprenta, mică, asupra timpului în care trăiesc.

Votez chiar dacă poate favoritul meu va pierde, votez pentru a avea dreptul să critic clasa politică, dar și pentru a putea cumpăra mai multe lucruri de la supermarket cu aceeași sumă de bani. Știu că președintele nu are constituțional atribuțiile acestea care țin de premier, dar simt, la fel ca foarte mulți români, că, într-un fel, lucrurile astea sunt legate. Că dacă democrația se degradează, viața noastră va avea de suferit. Votez, la fel ca mulți alții, sperând la un salariu mai mare și pentru a avea cu ce să-mi plătesc rata la casă. Votez pentru a nu mă trezi cu o taxă pe internet ca în Ungaria, unde Viktatorul – care a călcat în picioare reguli și instituții și a izolat țara de lumea occidentală – a dat înapoi speriat doar după ce 100.000 de oameni au ieșit pe străzi. Votez pentru că simt că această corabie numită România, pe a cărei punte mă aflu, s-a înclinat prea mult într-o parte, iar eu mă aplec instinctual în direcția opusă, în căutarea echilibrului. Votez pentru a nu-mi pierde dreptul de a vota din nou în viitor, liber.

Votez pentru că declinul unei societăți nu se produce întotdeauna brusc, cauzat de un „cancer” descoperit prea târziu în ultimul stadiu, ci este o boală care își face efectul în timp, iar nepăsarea, dezinteresul, comoditatea, sunt principalele cauze ale acesteia.

Am mai spus-o: nu există albi și negri în politica românească. Există doar multiple nuanțe de gri: unii sunt mai puțin nocivi decât ceilalți. Important e să vedem semnele bolii la timp. De aceea, votez azi în România cu ochii spre Ungaria. O țară poate fi salvată dacă Viktatorul e descoperit la timp.