CAZUL „Ghețăria”. Suspendată pe hârtie, hala e „în curs de igenizare”, iar reprezentantul legal face drumuri la tribunal: „O voi deschide”. VIDEO

Publicat: 12/04/2013, 19:54
Actualizat: 27/09/2018, 19:31

La patru zile de la anunțul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București (DSP-MB) că vineri, 12 aprilie, intră în vigoare decizia de suspendare a activității complexului alimentar din sectorul 6, cunoscut drept „La Ghețărie”, hala e în plin proces de igenizare, iar proprietarul ei face drumuri la tribunal. Motivul? Să conteste decizia DSP-MB. Profitând de faptul că autoritățile își păsează reciproc răspunderea, el anunță că va redeschide hala consumatorilor.

ROMÂNII AU TALENT, semifinala 2. Cine sunt cei 12 concurenți

Vineri, 12 aprilie, a intrat în vigoare decizia de suspendare a activității din „Ghețărie” anunțată marți de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSP-MB).

Inspectorii de la sănătate publică spun că dacă depozitul va fi deschis fără a avea condiții de igienă corespunzătoare, vor continua controalele. Vizate vor fi firmele care vând produse în mediu neconform. Între timp, administratorul special al Continent Marine Enterprise SRL, firmă care deține „Ghețăria”, a declarat că a contestat decizia DSP de suspendare a activității.

Gândul a scris că autoritățile sanitare veterinare au decis încă de acum șase ani închiderea „Ghețăriei”, după ce au constatat că funcționează în condiții improprii.

Vineri „Ghețăria” a fost închisă pentru igienizare

„Închis pentru igienizare”. Bucureștenii care au ajuns vineri la „Ghețărie” au constatat că depozitul frigorific era închis, pe porțile de la intrarea în curtea din Bulevardul Timișoara nr. 82 fiind pus anunțul, scris cu litere de-o șchioapă.

Două pensionare așteaptă pe trepte, în fața uneia dintre ușile halei. „S-o deschide azi?” „Nici un magazin nu e deschis. E închis pentru deratizare”. Dezamăgirea li se citește pe fețe.

La câțiva metri mai încolo, un grup de bărbați joacă table. „Mi-ați stricat grătarul!” le reproșează cineva. „Veniți mâine dimineață”, îl sfătuiește cineva avizat. „Ghinion. Am bătut drumul degeaba până aici”, spune mai mult pentru ea una dintre pensionare, înainte de a pleca din curtea depozitului cu sacoșa goală.

În fața intrării în curte două containere dau pe dinafară de gunoaie.Pe pereții exteriori ai halei se văd urme de dat proaspăt cu bidineaua. Pe holul lung este apă, dar mirosul de pește nu a dispărut.

Administratorul legal a contestat decizia de suspendare

Administratorul special al Continent Marine Enterprise SRL, firmă care deține „Ghețăria”, a declarat că a contestat vineri decizia Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București (DSP-MB) privind suspendarea activității complexului comercial. Inspectorii au stabilit în urmă cu câteva zile că depozitul reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.

„Chiar acum sunt la DSP, la registratură, deocamdată este închis. Au program de la ora 12:00. Voi depune o plângere că anuleze constatarea DSP. Apoi mă voi duce la Tribunal, la Contencios, că trebuie să cer supendarea în instanță a deciziei (decizia de suspendare a activitatii complexului comercial n.n.). Avem și noi avocații noștri”, a declarat Nikos Papanikolau, administratorul special al Continent Marine Enterprise SRL.

El spune că sâmbătă depozitul va putea fi deschis în condiții corespunzătoare de igienă. „Le-am zis că până nu contest, să nu vândă nimic. Avem și noi avocații noștri”.

Papanikolau a mai precizat că între timp, la „Ghețărie” au loc lucrări de igienizare. „Nu mai este nici un fir de gunoaie. Vine și o firmă specializată de deratizare și dezinsecție. Grupurile sanitare au fost igienizate”, dă asigurări Papanikolau.

Potrivit legislației, în cazul în care decizia de suspendare a activității emisă de DSP nu ar fi fost contestată de administratorul depozitului, la deschiderea depozitului Garda Financiară ar fi putut să confiște toate încasările din vânzările realizate pe perioada de după intrarea în vigoare a deciziei de suspendare a activității.

30 de inspectori au mers la „Ghețărie” vineri „înarmați” cu procese verbale și cu gânduri bune. Cum s-au întors

Teodor Negulescu, inspector DSP-MB, a precizat pentru gândul că o „armată” de 30 de inspectori se îndrepta vineri dimineață către „Ghețărie”, „înarmați cu procese verbale și gânduri bune”.

„30 de inspectori își vor face datoria, au la ei procese verbale și gânduri bune”, ne-a declarat vineri dimineață Teodor Negulescu, inspector DSP-MB.

„Am pregătit adrese către combaterea criminalității organizate pentru risc la sănătatea publică, Garda Financiară, către primării și am cerut sprijinul la toate instituțiile care ne pot ajuta la rezolvarea acestei probleme cu risc pentru sănătatea publică”, a spus Negulescu.

El a dat asigurări că nu are o problemă personală cu această firmă, dar că își dorește ca ea să funcționeze în condiții corespunzătoare.

Cum s-au dus, așa s-au și întors inspectorii, pentru că depozitul era vineri închis.

Invitat miercuri seara la Gândul LIVE, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică București, dr. Adrian Călugăru, a declarat că, pentru ca depozitul să poată funcționa legal – după emiterea deciziei de suspendare a activității anunțată marți de către DSP-MB -, este nevoie ca administratorul special al firmei să facă cerere de redeschidere.

„Dacă până vineri se pun la punct, ei trebuie să facă solicitare la noi, se va duce o echipă să evalueze dacă au fost duse la îndeplinire cerințele (igienico-sanitare n.n.). Dacă nu, decizia de suspendare rămâne în vigoare. Vor fi anunțate Garda Financiară și Poliția”, a explicat Călugăru.
Călugăru a precizat că DSP „nu poate lacătul” pe Ghețărie, depozit frigorifgic despre care inspectorii au decis că reprezintă risc pentru sănătatea publică.

„Noi considerăm această decizie de suspendare a activității ca un sigiliu”, a spus Călugăru, precizând că „punerea unui sigiliu presupune o lege specială”.

În plus, el a afirmat că a anunțat Registrul Comerțului că activitatea „Ghețăriei” este suspendată.

La rândul său, reprezentantul legal al firmei Continent Marine Enterprise a acuzat miercuri Directia Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, susținând ca inspectorii vor să inchidă „Ghețăria” pentru că la circa 50 de metri distanță este amenajată o altă hală „identică” și care ar fi susținută din umbra de șefi din DSV.

Autoritățile sanitare veterinare au decis încă de acum șase ani închiderea „Ghețăriei”, după ce au constatat că funcționează în condiții improprii.

Aici carnea, mezelurile, lactatele și peștele sunt vândute aici direct de pe niște lăzi, vitrinele frigorifice fiind scoase din prize.

Pentru prețuri cu câțiva lei mai mici decât la alte magazine, sute de bucureșteni își riscă zilnic sănătatea cumpărând produse din „Ghețărie”, după cum spun inspectorii de la ANSVSA.

Deși există decizii definitive ale instanțelor de judecată, inclusiv una a Tribunalului de arbitraj de la Washington, hala funcționează în continuare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Avocatul Adrian Cuculis, noi detalii despre reluarea procesului în care este judecat Vlad Pascu: „Lucrurile...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
S-a stins marele actor al României. Drum lin, maestre! Nu te vom uita niciodată
România se scufundă economic. Românii vor simți în buzunar
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×