Prima pagină » Reportaj » Cultură, pe fugă și cu ghionturi. Cum mi-am petrecut Noaptea Muzeelor în București. „Un spectacol de genul ăsta nu își are locul în cimitir”. FOTO

Cultură, pe fugă și cu ghionturi. Cum mi-am petrecut Noaptea Muzeelor în București. „Un spectacol de genul ăsta nu își are locul în cimitir”. FOTO

Marian Sultănoiu • Reportaj

Publicat: 18.05.2014, 19:10 Actualizat: 06.07.2016, 01:57

Cultură, pe fugă și cu ghionturi. Cum mi-am petrecut Noaptea Muzeelor în București.

Galerie Foto 10

Când ajungem la Palatul Cantacuzino e întuneric de-a binelea. Calea Victoriei e înțesată de lume, de mașini, de faruri și claxoane. Ne facem loc printre „clienți" și reușim să intrăm. E cald, lume destulă dar, încă, se poate respira.

Echipa Gândul și-a propus să fugă de acasă sâmbătă seara, odată cu acești nebuni frumoși, ca să se piardă, împreună, în luminile nopții.

Muzeul Național al Literaturii Române

Am ajuns la „Muzeului Literaturii” pe la nouă fără câteva minute, când umbrele serii se întindeau binișor peste treptele de marmură ale intrării. În fața clădirii, vizitatori de toate vârstele. Cel mai mulți pregătiți să participe la „Maratonul de Poezie și Jazz”. În săli, fascinați de manuscrise, de fotografiile sepia, de volume vechi, o mulțime de copii abia intrați la școală, de elevi de gimnaziu și de tineri studenți. Din boxe, cald și deslușit, vocea lui Nichita predă „Lecția despre cerc”: „Se desenează pe nisip un cerc/după care se taie în două…”.

Vreo trei fete gălăgiose se reped la „Caietul de impresii” și caligrafiază, cu ochii lipiți de un creion cam lung. Indiscret, trag cu ochiul. „E prima dată când vin aici, la muzeu, și sunt impresionată. N-am crezut…”. Alături, cineva se joacă la o mașină veche de scris.

EXCLUSIV Drama cumplită a adolescentei care a căzut de la etajul 7 la etajul 5 în timpul exploziei din Rahova. „Alexandra s-a trezit în Iad. Singura preocupare este să o ducem dintr-o clinică în alta pentru recuperare”

06:00

Drama cumplită a adolescentei care a căzut de la etajul 7 la etajul 5 în timpul exploziei din Rahova. „Alexandra s-a trezit în Iad. Singura preocupare este să o ducem dintr-o clinică în alta pentru recuperare”

TURISM Top 5 plaje din România unde te poți refugia de căldură și agitație urbană. Una dintre ele se află la 70 de kilometri de București

06:00

Dincolo, trei copii, o fată și doi băieți, cu toții sub 10 anișori, scriu poezie dadaistă. Trag, „la noroc”, dintr-un bol de plastic, cuvinte decupate din ziare. Le potrivesc apoi pe coli, și gata poezia! „E prima ta poezie?”, o întreb pe fetiță. Îmi spune că da, dar că nu se va opri aici. La fel și cei doi băieței, care compun în tandem. „Împreună am scris” îmi spun ei într-un glas. Singura problemă, „inspirația”: „A fost greu?”, îi întreb. „Nu!” răspunde unul; „Da!”, răspunde celălalt.

Mediafax Foto: Marius Dumbrăveanu

Cu fiecare vers al lui Nichita, cercul iubitorilor de literatură și muzică devine mai consistent.

E aproape ora nouă și jumătate, iar noi o luăm la fugă pe scări, ca să mai prindem ceva la „Enescu” și pe Bităneasca, în reprezentație, la Cimitirul Bellu, de la ora 10.

Mediafax Foto: Victor Ciupuliga

Muzeul Național „George Enescu”

Când ajungem la Palatul Cantacuzino e întuneric de-a binelea. Calea Victoriei e înțesată de lume, de mașini, de faruri și claxoane. Ne facem loc printre „clienți” și reușim să intrăm. E cald, lume destulă dar, încă, se poate respira. În Rotondă, un spectacol „cu păpuși” în carne și oase. „Muzele de la muzeu”. În curte, „Expoziție de artă vie” – bărbați și femei, costumați în fel și chip, se amestecă printre vizitatori, pășesc odată cu ei, vorbesc la un loc. O atmosferă stranie în lumina slabă, scăpată pe ușile înalte ale muzeului. În rest beznă, tăiată prin fierul gardului doar de lumina iute a farurilor.

„Este, cu adevărat, deosebit. Am venit aici și ziua, dar acum e altceva, altă atmosferă”, îmi spune un domn în vârstă, profesor universitar. O tânără se declară extrem de entuziasmată. Povestește însuflețit despre dialogurile auzite în mulțime. „O idee excelentă, vă spun…”.

Dintr-o sală apropiată răzbat acorduri de pian. Ne grăbim într-acolo. Lume la refuz. Și e tot mai cald. Blitz-urile aparatelor foto biciuiesc lumina galbenă. Pianul pare părăsit; și, totuși, cineva cântă. Îl zărim apoi, undeva, aproape de clape, pe artist: un copil de 10 ani – Constantin Iarin.

La ieșire, rămânem mască, alături de „exponatele de artă vie”. În numai 30 de minute, s-a format o coadă respectabilă de bucureșteni, care se întinde pe patru rânduri de la ușa muzeului, prin toată curtea, până în Calea Victoriei, și încă vreo câțiva metri pe trotuar.

Mediafax Foto: Victor Ciupuliga

Muzeul Național de Istorie a României

E ora 10 și 10 minute. Demarăm în trombă, alergăm pe lângă Muzeul Național de Artă – o coadă imensă se întinde paralel cu gardul, dinspre Athenee Palace, până la intrare în muzeu. Nu ne oprim, zorim spre Bellu, dar mulțimea din fața Muzeului Național de Istorie ne obligă la o parcare forțată, aproape în trafic. Bucureștenii se calcă în picioare, ca să poată intra la expoziția „Haina îl face pe om. Șase secole de istorie vestimentară”.

Mediafax Foto: Marius Dumbrăveanu

După 10 minute, reluăm cursa spre Cimitirul Bellu, pe lângă Palatul Parlamentului, luminat „a giorno” și cucerit de pescăruși, pe la Piața Coșbuc, pe lângă Parcul Carol, asediat de bucureștenii care vor să intre la Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, ieșim sus, la Cimitirul Eroilor, și parcăm, în criză de timp, la benzinăria de vizavi de Cimitirul Bellu.

Cimitirul-muzeu

Cel puțin două mii de oameni stau înghesuiți, umar lângă umăr, printre candele aprinse la marginea aleilor, printre cruci monumentale, câte unii pe un gard, alții pe o criptă, vreo câțiva în pom.

În fața bisericii, pe o scenă solid instalată, Rodica Popescu Bitănescu și compania joacă în „Viață de cimitir”, un spectacol montat de actriță. Spectatorii se amuză copios, uitându-și spaimele cotidiene. „Cred că s-au amuzat și morții” spune o doamnă, aproape convinsă.

Mediafax Foto: Marius Dumbrăveanu

Pe aleea scriitorilor, aceeași aglomerație din anii trecuți. Încercăm să abordăm câțiva vizitatori, dar suntem refuzați civilizat, din cauza unui amestec de pioșenie, dorință de discreție și modestie.

Hodoronc-tronc, ne trezim atrași într-un dialog inoportun și îngălat cu un grup de cheflii francezi, vorbitori ai unui fel de engleză, rămași fără preocupare după o ședință „trăsnet” de selfie mormântal.

După plecarea lor, avem mai mult noroc – o pereche de tineri ne spune că e prima oară când vin la Bellu, într-o atare împrejurare, dar se declară impresionați. „Am mai venit aici, dar în alte condiții. Acum e chiar impresionant”. Un bărbat mărturisește că e suprins de organizarea unui spectacol de teatru în cimitir. „Nu cred că e adecvat. Un spectacol de genul ăsta nu își are locul aici” spune el.

Mediafax Foto: Marius Dumbrăveanu

În drum, spre ieșire, încercăm să vorbim cu un paznic. Nu avem noroc – refuză categoric, de teama șefilor.

Recuperăm mașina din benzinărie și fugim spre „Antipa”.

Spre ziuă

E 12 trecute și orașul e full. Coloane de mașini, cozi interminabile de oameni, agitație, antren. Traversăm, cu chiu cu vai, orașul, spre Șosea. La Muzeul Țăranului Român e plin ochi; la Geologie, la fel; la Antipa e prăpăd. Mii de oameni, aliniați de jandarmi, după garduri, își așteaptă cuminți rândul la intrare.