Istoria Crucii de pe Caraiman, povestită de cel care a introdus-o în GUINNESS BOOK și i-a determinat consolidarea. „Treaba a fost destul de încurcată”

În urmă cu aproape o sută de ani, zeci de voluntari din mai multe zone din țară mergeau la sfârșit de săptămână să ajute la ridicarea Crucii Eroilor de pe Caraiman, care este, din 2013, cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

Nu este deloc o coincidență faptul că printre voluntarii care cărau materiale de construcții în vârful muntelui era și un tânăr din București, Frantz Bartok, care i-a lăsat cu limbă de moarte fiului lui, Alexandru Dan Bartoc, să aibă grijă ca monumentul să nu se prăpădească. Acesta nu este nimeni altul decât autorul demersurilor de înscriere în Guinness Book și cel care convins Ministerul Apărării Naționale să se implice în restaurarea monumentului, proiect de amploare finalizat în 2023.

Alexandru Bartoc, acum în vârstă de aproape 85 de ani, de meserie inginer constructor, a povestit, pentru Gândul, toate provocările pe care le-a depășit pentru a-și ține promisiunea față de tatăl său și anunță un nou proiect pentru care a început să se lupte, în calitate de președinte-fondator al Fundației Culturale Bartoc, care are ca scop dezvoltarea istoriei aviatice a României.

ACTUALITATE Precizări BEC, după apariția unor informații false: „Activitatea continuă fără întreruperi”

17:33

ALEGERI 2025 MAE: „Orice afirmații privind organizarea deficitară a alegerilor în străinătate pentru Președintele României sunt false”. Câți români au votat

17:28

• Crucea Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman din Munții Bucegi este amplasată la altitudinea 2.291 m, are o înălţime de 39,37 m, inclusiv soclul, anvergura braţelor orizontale fiind de 14,97 metri.
• Monumentul a fost ridicat pentru a cinsti memoria eroilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial, la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României.
• Construcţia crucii a început în 1926 şi a durat doi ani şi patru luni.
• În 2013, a fost înscrisă în Guinness Book, la inițiativa lui Alexandru Bartoc , fiind declarată cea mai mare cruce pe un vârf montan din lume.
• Tot Alexandru Bartoc este cel care a semnalat deteriorarea monumentului, într-o audiență la Ministerul Apărării.
• Lucrările de restaurare au început în 2018, fiind primul proiect al MApN cu fonduri europene.

Alexandru Bartoc s-a născut în octombrie 1940, la aproximativ 12 ani de la inaugurarea Crucii de pe Caraiman, la constucția căreia a contribuit și tatăl său, Frantz Bartok, în amintirea căruia s-a luptat pentru a o consolida.

Aceasta este parte a unui nou proiect pentru care se zbate în prezent, la aproape 85 de ani.

„Și acum mă zbat, dar este foarte greu, este foarte greu. Mă zbat pentru a iniția un program național intitulat «Crucea eroilor neamului 2028». În program am inclus realizarea unui teleferic din Bușteni direct la cruce, ca să meargă mai mulți pelerii, că altfel le e greu să meargă. Apoi, realizarea Bisericii eroilor neamului de pe platoul Bucegi, pentru care primele demersuri au fost făcute în 2010, iar pe locul trei, transformarea Casei Schiel, unde se adunau și de unde luau voluntarii rucsacele cu materiale care se adunau până sâmbătă și erau cărate cu funicularul din Bușteni, de la fabrica de hârtie sau celuloză”, explică Alexandru Bartoc.

Casa Schiel, clasată din 2020 în Lista monumentelor istoric, i-a aparținut lui Otto Schiel, fost primar al Bușteniului, director al fabricii de hârtie, descendent al fraților Karl și Samuel Schiel, cei care sunt considerați întemeietorii orașului modern Bușteni. Originari din Râșnov, ei au înființat în 1882 Fabrica de Hârtie din Bușteni, unde lucrau 1.143 de muncitori, potrivi monografiei orașului.

Cum s-a ridicat monumentul de pe Caraiman

„Și când a fost cu crucea, și m-am zbătut foarte mulți ani până am obținut certificatul de la Guinness Book, am cerut două lucruri: să se scrie cel mai înalt monument din lume, la peste 2.291 de metri și, în al doile rând, să nu mi se trecă numele, pentru că eu n-am nicio contribuție, nici la poiectare, nici la construcție. Este adevărat, tatăl meu a fost voluntar la construcția crucii, în perioada 1926 – 1928”, rememorează Alexandru Bartoc.

Voluntarii se duceau sâmbăta și duminica,ca să care mâncare, cărămizi, nituri de la Casa Schiel. Ei făceau sâmbăta un drum până sus pe platou, la cruce, se culcau repede – la început pe niște prelate, după aia au făcut și corturi -, iar a doua zi dimineața, la 04:30 – 05:00, când se crăpa de ziuă, mai coborau o dată și mai luau un rucsac de la Casa Schiel, pentru că era nevoie de oameni și era foarte greu.

„Grinzile au fost cărate cu boi și se întâmpla și nenorocire din asta, pentru că la început erau gratis și le dădeau numai fân. Până la urmă, grinzile astea o luau la vale și trăgeau după ele și cei doi boi, și țăranul, care, într-o disperare, ținea de ei și se ducea și el în prăpastie”, povestește Alexandru Bartoc.

Voluntatarii erau și de la București, dar și de la Brașov și Sibiu. Mergeau prin rotație, într-un weekend cei din Capitală, în următorul, cei din Brașov și Sibiu.

„Voluntariatul pe vremea aia era o treabă serioasă, adică era o treabă la care angrenau oamenii, nu că te trimitea «Băi, du-te că te trec pe lista cutare sau îți dau nu știu ce»”, mai spune octogenarul.

Cum a înscris Crucea în Cartea Recordurilor

„Treaba a fost destul de încurcată, să zic. Eu m-am apucat de treaba asta în 1995, când a murit tatăl meu și mi-a spus înainte: «Dane, ocupă-te de Cruce, că o să se dărâme, nu s-a făcut nimic la ea».

Timp de cinci ani am tot făcut memorii, încolo, încoace, nimic, nimeni nu se uita la mine. În 2000, Dumnezeu mi-a dat un gând: Domnule, asta e cea mai înaltă cruce din lume, la peste 2.291 de metri. Și atunci am studiat tot, din 2000 până în 2008, am studiat peste 300 de cruci din lume și am ajuns la concluzia că această cruce clar e cea mai mare. Din 2008 am făcut formele pentru Guinness”, povestește Alexandru Bartoc.

Demersul nu s-a concretizat peste noapte, ci peste alți cinci ani, tot ca urmare a presiunilor lui Alexandru Bartoc.

„Ăia (de la Guinness Book – n.r.) nu s-au uitat la nu știu ce și în 2013 m-am dus eu la Londra, Am ajuns și am găsit serviciul undeva într-un bloc. Merg la secretară – era ora 10:00, că de la aeroport direct acolo m-am dus – și îmi spune: «Bine, domnule, vino săptămâna viitoare, trebuie să vă fixăm appointment (întâlnire – n.r.) și nu știu ce și nu știu cum». Și i-am spus: «Doamnă, stați puțintel, că eu am venit azi și mâine seară plec».

Și aici iar a intervenit Dumnezeu și l-a adus pe un director adjunct. Când a intrat acolo în secretariat, eu tocmai eram în hopuri, ca să zic așa, cu doamna secretară, și a întrebat: «Dar ce se întâmplă?» Și eu n-am așteptat și am povestit oful meu. Și zice: «Bine, cine se ocupă?». «Levis». «Bine, caută-l pe Levis.». L-am așteptat pe Levis atunci de la 10:30, să zic, până la ora 16:00. Ei credeau că o să scape de mine.

Am stat acolo până a venit ăla și zice: «Nu se poate, nu se poate din cauză că în America de Sud este ceva care a fost realizat cu o cruce în 1904, la terminarea războiului de 30 de ani dintre Chile și Argentina. Și zic: «Eu n-am nimic împotrivă, dar, nu vă supărați, aia nu este o cruce, ăla este un monument, este Sfântul Andrei cu crucea, care cruce are 7 metri». Și, pac, i-am arătat ilustrata. Se uita așa, «Mda…». «Și vă mai spun ceva: acum nu mai e așa că peste două luni a fost un vânt foarte puternic și s-a îndoit crucea, uitați ilustrata». Și îi arăt și ilustrata aia și zic: «Dar să știți că n-a rămas, au refăcut-o și s-a făcut o cruce cu găurele, ca să poată să treacă vântul» – vă dați seama la 3.800 de metri ce vânt e -, și i-am arătat-o și pe aia.

Aoleu, când a văzut englezul, a zis: «Da, domnule, ai dreptate, uite fixăm o întâlnire săptămâna viitoare». «Domnule, stați așa că…» și iar povestea «eu plec mâine seară, cutare, cutare». Și zice:«Păi ce să fac?» I-am zis că în 2013 exista deja internet, aveau o persoană în America de Sud, să îi scrie, să îi trimită fotografiile și să le spună că e un monument și nu este o cruce.

Până la urmă a fost cumsecade și zice: «Bine, uite ce facem, până mâine dimineață – că era și decalajul între Londra și Argentina de vreo 5 ore – hai să încercăm și până mâine eu îți trimit un răspuns. Dacă e favorabil, vii și semnăm procesul verbal și dăm drumul la treabă. Nu am dormit noaptea aia și dimineața la 06:00 m-am dus direct la recepție să întreb ce se întâmplă, dacă am primit răspuns. Am primit răspuns favorabil: «Veniți ora 11:00 să semnăm procesul verbal». Domnule, nu-mi venea să cred. Cred că atunci când mergeam pe acolo, nu mai atingeam pământul. Vă dați seama, după 18 ani”.

Conform procedurii, la acel moment a semnat un proces-verbal cu niște angajamente: să plătesc 4.800 de lire pentru treaba asta, pentru certificat, și să mai facă trei proiecte: unul de elevație, cu dimensiunile crucii, unul cu structura și unul cu geologicul.

„Cea mai mare problemă a fost cu elevația și cu fotografiile, din cauză că de trei sau patru ori a trebui să se ducă topografii. Când plecau ei din Bușteni era frumos și până ajungeau sus era ceață și nu puteau să lucreze. În sfârșit, am trecut și de faza asta și, după ce am trimis, mi-a spus: «Domnule, în două săptămâni o să primești certificat». Exact în două săptămâni am primit certificat”, își amintește Alexandru Bartoc.

După ce a primit certificatul, s-a întâlnit cu primarul din Bușterni, Emanoil Savin, decedat anul trecut, despre care spune că era extraordinar de încântat că, în acest fel, Bușteniul a fost pus pe harta lumi.

Întrebat cine a plătit suma cerută pentru certificatul de la Guinness Book, Alexandru Bartoc a spus că a dat din propriul buzunar cele 4.800 de lire, la care s-au adăugat sumele pentru cele trei proiecte, achitate tot de el, ajungând la un cost total de 16.000 de lire.

Cum a intrat Crucea în consolidare

Alexandru Bartoc consideră că a fost ajutor divin în toate circumstanțele în care a reușit să determine statul, în speță Ministerul Apărării, să realizeze un proiect de consolidare a monumentului, așa cum îi promisese tatălui său.

„A apărut un nou moment, tot de la Dumnezeu citire, în care mâncam, într-o sâmbătă, în 2015, și aud la radio că la Ministerul Apărării este o expoziție cu materiale de război, tunuri, tancuri, chestii, socoteli. Am lăsat pe totul baltă și am zis: «Trebuie să fie unul pe-acolo, să pot să discut cu el, că vorba aia, e Crucea Eroilor Neamului, nu-i crucea lui Bartoc». Am luat un taxi, am fugit repede acolo și am întrebat un soldat care păzea: «Domnule, ca e mai mare pe aici?». Și zice: «Ofițerul ăla mai gras». Cine era ofițerul ăla mai gras? Era șeful Statului Major, Nicolae Ciucă.

M-am dus la el, i-am spun, el se uita, asculta foarte atent și chiar dacă venea unul, altul, le spunea să vină mai târziu. I-am spus toată povestea mea și zice: «Vino luni, că ce pot să fac aici?». Eu mai fusesem la Ministerul Apărării de vreo trei ori, încât, datorită mie, s-au schimbat regulile la audiență. Acum nu mai ai voie să mergi la audiență dacă ai fost o dată și vii a doua oară cu aceeași problemă. Rezultatul a fost că m-a primit în audiență, întâmplător, secretarul MApN Munteanu Codrin, pentru că nu el era pentru asta, dar o cucoană care mă primise de două, nu făcuse nimic. Munteanu Codrin a fost foarte interesat de chestia asta și m-a sprijinit extraordinar pe mine, a sprijinit acțiunea. După aia am reușit”, a rememorat Alexandru Bartoc momentul și oamenii care s-au implicat în consolidarea monumentului.

Nu s-a întâmplat însă la fel și la Ministerul Culturii, povestește octogenarul de acum.

„Eu am mai făcut niște treburi după 2013, dar, degeaba, pentru că s-a făcut un proiect, s-a făcut tot și nu aveam bani. Am făcut rost de 1.200.000 de euro de la un fond norvegian, dar trebuia să am aprobarea lui Kelemen Hunor (pe atunci ministru al Culturii – n.r. ), care nu mi-a dat-o.

Am văzut că nu îmi dă, m-am dus într-o zi și am stat acolo la Ministerul Culturii, lângă Parlament, lângă Biblioteca Națională. Când a coborât el din mașină, și eu, țuști, să-i spun tot oful meu. Bineînțeles că n-am prea putut, că au venit doi gelați, m-au prins de mâini și m-au dus într-o cameră, ca să cheme Poliția, să nu știu cum. Până la urmă, nu știu ce mi-a venit, și zic: «O să regretați foarte mult dacă chemați Poliția». Eu n-am pe nimeni care să mă ajute, dar așa mi-a venit atunci: «O să regretați foarte mult, pentru că nu aveți dreptate și am și eu pe cineva care o să se ocupe de dumneavoastră». Și ăștia au băgat-o pe mânecă și mi-au spus: «Domnule, pleacă, dar să nu mai vii pe aici niciodată». Bineînțeles că și eu, exact ca un șoricel într-o cușcă, căruia la un moment dat îi deschizi cușca, când vede că are pe unde să iasă, iese ca din pușcă”, a povestit Alexandru Bartoc.

Ministerul Apărării atribuie oficial lui Alexandru Bartoc ideea consolidării monumentului. Valoarea totală a acestor lucrări de restaurare a fost de 19 milioane de lei, din care suma de peste 16 milioane de lei a fost obținută din fonduri europene nerambursabile – prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (”Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”) -, iar MApN a contribuit cu aproximativ 3 milioane de lei.

„Eu merg mai departe. Cum am mers cu Crucea 26 de ani, mă rog la Dumnezeu să trăiesc eu”

Alexandru Bartoc admite că a gândit acest program național, dar nu îl poate lansa fără să aibă o susținere financiară din parte unor instituții care să și-l asume. Deocamdată, ideea telefericului este într-un plan de dezvoltare al primarului din Bușteni care a murit.

Pentru Biserică, Patriarhia Română a demarat un proiect care este deocamdată blocat, pentru că, așa cum se arată în răspunsul primit de la Patriarhie, din octombrie 2023 nu a mai primit niciun act de la Ministerul Mediului, deși s-a trimis o adresă.

„Și atunci, bineînțeles, eu ca eu, dar amici mei au zis: «Dacă nu i-au răspuns lui Daniel (Patriarhul BOR – n.r), nu-ți dai seama că n-ai nici o șansă?». Și eu am zis: «Băi, eu merg mai departe. Cum am mers cu Crucea 26 de ani, mă rog la Dumnezeu să trăiesc eu»”, spune Alexandru Bartoc.

Nu s-a lăsat și a reușit să găsească deschidere pentru un dialog cu un secretar de stat de la Ministerul Mediului și avea mari speranțe, numai că acesta a fost destituit în urma reorganizării instituției. Dar Alexandru Bartoc dă asigurări că nu se lasă doborât nici de data aceasta, atâta vreme cât este sănătos și în putere.

Mai mult, se gândește că în acest program ar putea fi inclusă și realizarea unei replici a statuii Reginei Maria care a fost dezvelită la Chișinău pe 27 martie, care să fie amplasată în Bușteni, pe linia Crucii.

Ideea pornește de la legenda conform căreia monumentul de pe Caraiman ar fi fost realizat ca urmare a unui vis pe care l-ar fi avut Regina Maria.

„Regina Maria este cea care a avut visul – așa spune legenda – că Munții Bucegi sunt acoperiți de sânge și a zis că ăsta e sângele eroilor care au căzut în Primul război Mondial. I-a spus lui Ferdinand, care a zis «Da» și s-a făcut asta.

În fața gării din Bușteni este un monument, Grenadier, era soldatul care arunca o grenadă, ultima grenadă, deși avea o mână tăiată. Regina a fost pe 14 septembrie 1928, când s-a inaugurat monumentul. Și m-am gândit să facem o repică a acestei statui de la Chișinău și să o punem lângă Primărie în Bușteni, pentru că acolo este și Biserica Domnească. La vreo 50 de metri este monumentul, este și sus crucea. Dacă te uiți exact pe verticală, sus este crucea, ceea ce ar realiza o chestie furmidabilă, care ar contribui foarte mult pentru Bușteni, la turism”, a povestit Alexandru Bartoc.

„În orice caz, eu țin foarte mult la programul ăsta și cred în succesul lui, din cauză că întotdeauna când fac ceva pentru altcineva sau pentru altceva, reușesc”, mai spune Alexandru Bartoc.

Surse foto: MApN / Facebook – Emanoil Savin

CITEȘTE ȘI:

55 de ani de la inaugurarea Aeroportului Otopeni. MARTOR al ceremoniilor: „A fost la acel moment o deschidere deosebită față de Vest”

EXCLUSIV | A ”întinerit” la 95 de ani! Crucea Eroilor, inclusă în Cartea Recordurilor, restaurată de MApN. Ce surprize îi așteaptă pe turiști (FOTO)

Autor

Madalina Prundea

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele