LA MULȚI ANI 2014! Oamenii care făceau REVELIOANELE DE ALTĂDATĂ. „Strecuram «șopârle» să treacă de cenzură”. Cele mai bune momente cu Amza Pellea, Dem Rădulescu și Toma Caragiu

Scenete sau scheciuri, muzică populară și ușoară, valsuri, tangouri, iar la final, ora exactă: 00:00. Imaginați-vă toate acestea rulând pe un ecran alb-negru, în fața căruia întreaga familie stă adunată, așteptând cu nerăbdare să-i vadă pe cei mai iubiți artiști ai vremii: Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Rodica Popescu-Bitănescu, Dem Rădulescu, Nicu Constantin. Revelioanele de altădată erau strălucitoare într-un fel pe care azi puțini îl mai înțeleg. Pentru „programul de varietăți” din noapte dintre ani se lucra luni bune și cu multă pasiune, spune azi Alexandru Arșinel: „Era o perioadă de mare efervescență creativă și de emoție totală”.

Prima emisiune de Revelion realizată și transmisă de Televiziunea Română datează din anul 1957. Atunci, Cleo Stieber, una dintre primele crainice ale TVR, transmitea românilor un mesaj de „pace și fericire”: „Cu prilejul Anului Nou vă urăm . Permiteți-ne să vă oferim în dar un program din cântecele și jocurile noastre românești. Ridicăm paharul în sănătatea voastră! Pentru pacea și fericirea noastră, a tuturor!”.

În următorul an, Valeriu Lazarov realiza programul de varietăți pentru Revelion. „Dragi prieteni și tovarăși, primiți urările noastre calde pentru anul care începe”, spunea aceeași Cleo Stieber în pragul anului 1959. „Vă dorim ani mulți și fericiți. Sănătate și prosperitate dumneavoastră și tuturor celor care vă sunt apropiați și dragi. Vă urăm ca în acest Nou An să obțineți noi succese în activitatea dumneavoastră creatoare, mari izbânzi în construirea socialismului. Fie ca pacea să însenineze zilele Noului An, fie ca toate dorințele dumneavoastră de bine să se împlinească. La mulți ani!”.

Oamenii priveau fascinați. Televiziunea, abia pătrunsă în casele românilor, aduna laolaltă familiile în sufrageriile celor care aveau norocul să aibă un televizor. Totuși, pe cât de captivant era pentru public să vadă pe micul ecran actori, cântăreți, crainici, pe atât de „înfricoșătoare” era televiziunea pentru unii dintre cei aflați în fața camerelor de luat vederi.

„Am în față un teleobiectiv, niște camere de luat vederi… Totul este sumbru, este aproape înspăimântător”, mărturisea Sânziana Pop la debutul său în TVR. „Televiziunea este numai în afară spectactol, înăuntru este muncă și iarăși muncă. Sunt niște operatori în fața mea, niște oameni cu căști pe urechi, parcă ar fi o lansare în Cosmos. (…) Este foarte greu de înfăptuit și sunt foarte emoționată pentru publicul este foarte departe, este dincolo de multe uși, de foarte multe aparate. Și totuși va trebui să încerc să îmi imaginez acest public pe care toată lumea îl dorește, pe care toată lumea în vrea. De care, în primă și în ultimă instanță, depinde soarta noastră”, adăuga ea.

„Pregătirile începeau chiar și din august”

Și totuși, pentru unii dintre cei mai apreciați artiști din România programul pregătit pentru pragul dintre ani era prilej de bucurie, entuziasm și „efervescență creativă”. „Revelionul reprezenta un moment important, un reper important în ceea ce privește aparițiile noastre, ale artiștilor, la televizor”, a povestit Alexandru Arșinel pentru gândul. „Asta pentru că atunci nu existau atât de multe emisiuni de divertisment ca acum. Revelionul era așteptat în mod special. De aceea, fiecare dintre artiștii cu o anumită cotă populară – actori, vârfuri ai comediei în primul rând – așteptau cu emoție realizarea programului pentru această noapte”.

Pentru Stela Popescu primele Revelioane alături de echipa TVR au constituit pași importanți în clădirea carierei sale artistice. Alături de Nicu Constantin, Dem Rădulescu sau Tamara Buciuceanu, aceasta pregătea scenete care aduceau zâmbetul pe buze românilor. „Eu, ca actriță, eram în perioada de ascensiune într-un fel”, își amintește acum. „Televiziunea Română m-a ajutat enorm. Eram foarte interesată să apar în noaptea de Revelion pentru că în perioada aceea toată lumea se uita la televizor. Nu ieșea nimeni cu șampania pe stradă sau cu berea, cum se întâmplă acum. Toată lumea stătea acasă, în fața televizorului, se uitau toți la noi, la actorii care eram pe scenă”, a povestit ea într-un interviu acordat gândul.

Pentru cele câteva ore de emisiune se muncea însă luni întregi. Realizatorii și scenariștii Televiziunii Române se reuneau încă din timpul verii pentru discuții: „Pregătirile începeau chiar și din august. Vedeam textierii, realizatorii de emisiuni stând în parcuri, pe căldură, și discutau ore întregi. Și despre ce discutau? Despe Revelion: cum o să se pregătească, ce trebuie să facă”, povestește Rodica Popescu-Bitănescu.

După acest moment, începeau filmările. La fel de devreme și cu la fel de multă meticulozitate, adaugă Alexandru Arșinel. „Atunci apăreau Tudor Vornicu, Octavian Sava și alții care începeau să ne contacteze și să scrie diferite materiale. Materiale care erau din timp imprimate. Uneori se începea chiar din octombrie, pentru că după aceea urmau o serie de vizionări – de filtre. Cenzură, până la urmă. Erau verificate toate! Dar cel care se bătea întotdeauna ca multe dintre materiale să treacă era Tudor Vornicu. Avea un cuvânt greu de spus atât în selectarea materialelor, dar și în fața conducerii superioare. Era un om puternic și bine apreciat și respectat; uneori chiar și cei de sus se înclinau în fața lui”, își amintește actorul.

Textul cu „șopârle”

Oricum, glumele subtile sau „șopârlele”, așa cum le numește Alexandru Arșinel, se strecurau cumva. Un gest, o privire, putea să spună chiar mai mult decât textul întreg. „Cei care scriau din pornire încercau să strecoare mai subtile, care să poate trece de cenzură. Dar erau momente la care participau și actorii: cu o pauză, o privire, un anumit gest, subliniau calitatea ironică sau care se desprindea din contextul respectiv”, explică artistul.

„Spre exemplu, dacă aveam un text de genul . Din ce v-am spus eu, nimic nu exista. Și era aproaope interzis să comentezi. Dar dacă eu făceam un gest cu ochiul în timp ce spuneam toate astea, dacă ziceam și clipeam într-un anume fel, imediat se înțelegea ironia. Exista oarecum o înțelegere generală între autori și actori, artiști și publicul telespectator”, rememorează el. „Aceste subtilități treceau: ”.

Și totuși, Rodica Popescu-Bitănescu a avut parte de un moment mai delicat din cauza cenzurii. „Am avut un spectacol la Sala Polivalentă, în care spuneam un monolog scris de Aurel Felea. Era despre o femeie care avusese șapte bărbați. Și pentru că ea era o leneșă, șmecheră, pusă pe bani și pe căpătuială, reieșea că eu m-am căsătorit cu șapte inși și urma că mă căsătoresc și cu al optulea, din sală”, rememorează actrița acum în vârstă de 75 de ani.

„Și cineva care a avut ceva cu mine, nu știu nici acum cine a fost acel coleg, a mers la tovarășa Tamara Dobrin (activistă PCR în mediul universitar, direct implicată în represiunile antistudențești din perioada 1956-1960, când era secretară de partid pe Universitatea din București, n. red). Cine ajungea la Tamara Dobrin era terminat! Și i-a spus că eu mi-am povestit viața personală pe scenă. Atunci m-au dat afară din televiziune, mi-au scos toate aparițiile… Numai din Teatrul Național nu m-au dat afară. Mi-au scos orice apariție pe scenă, pe ecran, timp de 6 luni de zile”, povestește artista. „Când am întrebat de ce, mi-a spus:

. Eu n-am înțeles prima dată ce vrea să spună… , i-am explicat. Dar ea… degeaba, m-a dat afară din birou. Vă dați seama ce cretinism… Ea a crezut că era real ce povestisem eu pe scenă”.

Tot din acest motiv, unul dintre cele mai bune momente artistice pe care actrița spune că le-a realizat pentru Revelioanele de la TVR, a fost difuzat cu mult după miezul nopții: la 5 dimineața.

„Lucrasem la o scenetă cu Octav Sava, un moment scris de el, intitulat . Eu intepretam patru personaje, patru tipuri de femei: una era vampă, una grasă așa, bucătărească, alta foarte bătrână și alta eram chiar eu. Imprimarea a fost extraordinară, cu Orchestra Radiodifuziunii Române, dirijată de Cornel Popescu. Eu cântam, interpretam patru personaje; mă machiam separat pentru fiecare personaj, trăgeam pentru fiecare, apoi totul se mixa și în final cântam toate patru odată”, a explicat Rodica Popescu-Bitănescu. „Acesta a rămas un moment artistic foarte important pentru cariera mea. Și tocmai din cauza incidentului cu Tamara Dobrin, sceneta a fost împinsă în programul de Revelion până dimineața, la 5 fără 10. Dar lumea stătea și până la ora aceea. Poate ea nu m-a văzut, dar oamenii m-au văzut”, a mai spus artista.

„Era o camaraderie tot ce se realiza atunci. Era Revelionul nostru, al artiștilor”

În final însă, lucrurile ieșeau bine. Pentru că actorii și oamenii echipele de producție deopotrivă erau profesioniști și perfecționiști. Se filmau zile în șir, de dimineața până seara sau noaptea uneri. Se imprima, se viziona, se ștergea și se reluau filmările. În vremea în care nu existau promptere se muncea mai mult, dar rezultatele erau extraodinare, comentează Alexandru Arșinel.

„Filmam până dimineața. Nu simțeam oboseala niciunul dintre noi. Ne priveam, ne ascultam, ne sfătuiam, ne urmăream unul pe celălalt. Era o camaraderie tot ce se realiza atunci, era Revelionul nostru, al artiștilor”, povestește actorul. „Iar toate aceste scenete erau extrem de bine puse la punct: începând de la operatori, la cei de la monitoare, de la pupitru, cu toții erau niște profesioniști. Făceau decupajul replică cu replică, privire cu privire. Uneori se repeta zile întregi la imprimare, iar la final era ceas. Nu era ca acum, când ai și monitorul în față. O scenetă o imprimai și jumătate de zi, de asta ieșea atât de bine totul. Erau niște profesioniști de excepție: Alexandru Bocăneț, Titus Munteanu, Ioana Bogdan și alții, la fel de talentați”, adaugă Arșinel.

Foto: tvarheolog.com

„În tot ceea ce făceam acordam atenție totală”, spune Alexandru Arșinel. „Uneori, când nu ne plăcea ceva, reluam totul la sugestia noastră, a artiștilor, nu așteptam să ni se spună. Ni se arăta cum a ieșit, vedeam dacă ne place și dacă observam ceva în neregulă, reluam fără să stăm pe gânduri. Era o perioadă de mare efervescență creativă și de emoție totală”, își amintește actorul.

Foto: tvarheolog.com

În primii ani se făceau și Revelioane în direct: „Am participat și eu în ”62, ”66 și ”67. Veneam după-amiaza, pe la 6, repetam, apoi începea Revelionul. Și se întâmpla să îți vină rândul dimineața, după ce ațipisei pe undeva pe un scaun, pe o canapea. Dar cu toții abia așteptau să intre în platou, să apară la televizor”, își amintește Alexandru Arșinel.

„Plecam de acasă, începeam la 9 seara și se termina la 6 dimineața. Stăteai acolo toată noaptea”, adaugă Rodica Popescu-Bitănescu. „Era mai dificil, dar eu eram tânără, cumva mai inconștientă. Parcă nu aveam emoții atât de mult câte am acum. Cred că acum aș fi mai speriată pentru că lumea deja mă știe și spune: .”

Revelionul după ’89 – „Cum e, tovarășa? Ce ziceți de ce se întâmplă acum?”

După Revoluția din 1989, lucrurile s-au schimbat. Revelioanele au căpătat o altfel de strălucire. Nu neapărat una mai bună, spun cei doi artiști intervievați de gândul.

„Cred că această luptă pentru rating face ca lucrurile să fie mai facile, plictisitoare uneori”, crede Alexandru Arșinel. „Se întâmplă să comuți de pe un canal pe altul și să vezi același artist, în cinci locuri, la aceeași oră. Nu știi unde să te oprești. Cred că acest lucru gonește oamenii din fața televizorului. Atunci, mai bine treci pe CD și asculți muzică”

„Sunt și lucruri calitative”, admite actorul, „dar faptul că nu reușim de la început până la sfârșit să ne uităm pe un singur post demonstrează că lumea caută, vrea mai mult. Și astfel poate că unele lucruri de calitate se risipesc, pentru că nu ai răbdare să urmărești prea mult”, conchide el.

Rodica Popescu-Bitănescu preferă să nu comenteze anumite emisiuni pe care televiziunile le pregătesc pentru Revelion. Și totuși, rememorând întâmplarea cu Tamara Dobrin, spune: „De atunci, n-am mai întâlnit-o (pe Tamara Dobrin, n. red) să o întreb: Că apar în pielea goală, cu fundul gol la televizor… Oare ce ar zice de asta? Dar n-am unde să o întâlnesc să o întreb”.