Probleme în „paradisul bio” al Europei: Micii fermieri francezi pierd teren pe o piață „înghițită” de corporații/ Ce se întâmplă cu „coșul bio” în România (EXCLUSIV)

Între nesfârșitele câmpuri de lavandă ale Parcului natural Verdon și micile localități cu istoric medieval din regiunea franceză Provence-Alpi-Coasta de Azur, pe marginea drumului se ivesc, la tot pasul, ispite multicolore atent regizate de micii producători. Piețele de fructe și legume, la ceas de popas, îl fac pe român să se simtă, cumva, „ca acasă”. Provence este „raiul bio” al Franței, cu aproape un sfert din suprafața agricolă cultivată organic. Iar mierea de lavandă, în care se scurge tot soarele rostogolit din crestele Alpilor Maritimi, este delicatesa-blazon a regiunii. Însă, când te așezi la masă cu fermierii și poveștile curg, afli că există probleme și în (acest) paradis. 

Cum treci de Ampus, o comună franceză din departamentul Var (Provence-Alpi-Coasta de Azur), situată pe un platou adâncit de cheile Nartuby d’Ampus, dai de câteva indicatoare care îți semnalează un loc de popas: o piață de desfacere a fermei „les Vergelines”, cu un mic bar unde poți bea o cafea sau un suc din fructe cultivate organic.

Micii producători francezi de alimente organice sunt defavorizați de sistem, în raport cu producătorii industriali

Anais Pebre este coproprietară a fermei „Les Vergelines”, alături de soțul său Daniel Pebre. Își întâmpină oaspeții cu un zâmbet și cu o poveste despre feluritele tipuri de miere din flora Alpilor. Cei doi soți se ocupă de microfermă de aproximativ 10 ani, însă în ultimii ani afacerea merge din ce în ce mai greu.

Anais ne spune că micii producători de alimente organice sunt defavorizați de sistem, în raport cu producătorii industriali. ”Statul francez ne oferă credite, dar nu ajutor. Nu simțim că încurajează microfermele ”

Sistemul de achiziție a „coșului bio” direct de la producător a devenit foarte la modă printre consumatorii de produse organice din România

Francezii au pus la punct sistemul de achiziție a „coșului bio” direct de la producător – clienții direcți aduc „grosul” veniturilor. Există platforme online destinate consumatorilor care caută fermierii locali care le pot asigura alimentele organice de bază și aceasta este „baza” supraviețuirii microfermelor. Acest tip de sistem a fost importat și în România, dar sunt mulți fermieri care nu au ținut pasul și au fost nevoiți să renunțe la certificarea bio.

În Franța, ca și în România, microfermele pierd teren în fața marilor producători agricoli. Însă există asociații de mici producători care luptă să găsească o modalitate de a rămâne pe piață.

„Micii producători, printre care și noi, sunt reprezentați prin asociații de tip AMAP – (Asociații pentru promovarea agriculturii rurale și organice) care se luptă să ajute microfermele să supraviețuiască în fața agroindustriei. participăm și la târguri de produse organice, dar în principal ne bazăm pe abonamentele clienților noștri la coșul bio”, mai spune Anais.

Principiul pus la punct de asociațiile producătorilor francezi este acela de a crea o legătură directă între fermieri și consumatori, care se angajează să le cumpere producția la un preț corect și plătind în avans.

În fiecare săptămână, fermierii livrează coșul bio consumatorilor care au abonament, în schimbul unui preț care depinde și de conținutul coșului, prețul acestuia fiind de aproximativ 20 de euro.

Însă, explică Anais, impozitele pe teren sunt foarte mari, chiar dacă este vorba despre teren agricol, lucru care face ca – la final de lună – prețul exploatării terenului, cu toate rigorile cerute de agricultura biologică, să fie limitativ pentru micii producători care au acces la anumite credite, dar au greutăți în a accesa fonduri UE sau fonduri guvernamentale.

„20% dintre producătorii agricoli atrag 80% dintre fondurile destinate acestul sector”, spune propriatara fermei „Les Vergelins”

Potrivit datelor oficiale, în 2019, mai mult de 9 francezi din 10 au consumat produse ecologice și aproape trei din patru au consumat regulat alimente organice (cel puțin o dată pe lună).

În Franța, există în prezent puțin peste 2,3 milioane de hectare de teren cultivate organic (8,5% din suprafața agricolă utilă a Franței), și aproape 50.000 de de fermieri. Franța poate fi considerată „paradisul bio” al Europei, fiind pe locul doi în UE ca pondere a agriculturii biologice.

Creditul fiscal pentru agricultura organică a fost introdus de către statul francez din 2006. Recent, acest credit fiscal a fost majorat la suma la 3.500 de euro/ an pentru fiecare microfermă.

Din 1994, departamentul Var – unde este și ferma soților Pebre – a cunoscut o creștere semnificativă în producție organică. Var este, de asemenea, pe locul 1 în rândul departamentelor ecologice din Franța, cu 19% din terenul agricol disponibil cultivat organic.
Producția organică Var este dominată de agricultura viței de vie și măslinilor și fermele sunt orientate în principal către caprine și păsări de curte

În România, scade ponderea culturilor „bio” destinate consumului uman și crește suprafața de  pășuni și fânețe „bio”

Rigorile și birocrația prin care trec fermierii români care au decis să treacă la agricultura biologică au descurajat mulți întreprinzători care și-au propus inițial să înființeze microferme pentru culturi organice. „Boom”-ul din 2012, când numărul fermierilor care erau înregistrați la Ministerul Agriculturii ca fiind certificați bio a atins un vârf de 15.544 de producători, a fost urmat de un declin rapid (8434 în 2017), urmat de o mică „revigorare” în 2019, când numărul operatorilor certificați în agricultura biologică a ajuns la 9821.

Suprafețele cultivare ecologic, declarate ca fânețe și pășuni (produse lactate și derivare din carne bio), ocupă acum aproape o treime din suprafața totală destinată agriculturii ecologice în România (aproape 400.000 de hectare).

Un lucru este cert: în raport cu potențialul său, România nu stă bine la agricultura ecologică

„În România, agricultura ecologică nu este la un nivel ridicat, deși avem cel mai mare potențial din Europa. Poate și pentru că nu avem un sprijin special pentru acest sector, nu avem un cadru legislativ bine definit. Microferma ar trebui definită în România. Produsul valoros, curat nu se poate face decât într-o fermă de dimensiuni reduse, chiar și Comisia Europeană recunoaște acest lucru, deci ar trebui să fie și la noi microferma prioritatea 0. Și noi, agricultorii, trebuie să facem mai multe. De exemplu, nevoia de asociere a venit în urma nevoii de a aduce în piață produse procesate, manufacturate, așa cum se întâmplă de exemplu în Franța.“, spune Lucian Dragomir, care are o microfermă bio în județul Brașov.