• Publicat:
  • Actualizat:
Reportaj

„Uniți, salvăm Roșia Montană”. Visul unei nopți de vară, la kilometrul zero al Capitalei: „Ca tot ce se întâmplă la noi: lucrurile încep bine și sfârșesc în derizoriu”

De trei zile, în Piața Universității se desfășoară o nouă „revoluție" - împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană și a gazelor de șist din toată România. Iată cum a fost noaptea de miercuri!

De trei zile, în Piața Universității se desfășoară o nouă „revoluție” – împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană și a gazelor de șist din toată România. Iată cum a fost noaptea de miercuri!

La șapte se strânge lumea

Pe la șapte seara, în spatele fântânii, vizavi de latura dinspre Național a Arhitecturii, vreo șase tineri, băieți și fete, stau în „funduleț” – vorba lui Băsescu -, pe bordurile lui Videanu. Claxonez discret, ca să-mi fac loc la trotuar, parchez și cobor. O pătură de nori vineți ne amenință cu o torențială „broadcast”.

La colțurile clădirii, grupuri de jandarmi tineri, relaxați, aproape nepăsători. Dincolo de fântână, în față, spre Bălcescu, în dreapta, spre Geografie, în stânga, spre Cazinou, grupuri răzlețe de tineri: unii cu pancarte micuțe, artizanale, încropite la repezeală, alții cu umbrele inscripționate, câte unul cu xerox-ul prins în ace de siguranță de urechile motanului desenat pe bluză: „Dacă eu sunt hipster, tu ești idiooot”; câțiva, fluturând înscrisuri despre Roșia Montana; Andrei, de cinci ani, alături de mămica lui, cu un „ștraif” de hârtie, bine întins de mânuțele-i „vânjoase”, pe care scrie, colorat, „Roșia Montana”. „Știi care-i figura cu Roșia Montana?!”, îl întreb. „Da!”, îmi răspunde hotărât. „Care?”, insist. Aici, mânuța lui dreaptă dă drumul hârtiei și apucă mânuța ei stângă, fără să mă scape din ochi. Mămica, suprinsă, înțelege situația și îi suflă răspunsul, ca la bac. Andrei prinde ideea și îmi spune că a venit „să salveze…”. Roșia Montana, bănuiesc. Îi strâng mânuța bărbătește și trec mai departe.

Mediafax Foto: Andreea Alexandru

Un grup de tineri de la o multinațională s-au strâns aproape de balconul Univesității: „E normal să fim aici. Nu e normal să se întâmple asta, ce vor ei să facă la Roșia Montană!”. Întreb ce i-a determinat să vină în piață; dacă le-a propus cineva; a fost o idee comună? Gândesc cu toții la fel? S-au convins unii pe alții? „Da. Gândim la fel și gândim bine. Avem aceeași opțiune. Suntem împotriva extragerii aurului prin metoda cu cianuri. Am venit și ca răspuns la dezbaterile care circulă pe Facebook”.

Interlocutorii mei, deși foarte tineri, sunt siguri pe ei, dezghețați, puși la punct și convinși că pot stopa „oroarea”, „vânzarea resurselor”, „infestarea mediului cu cianuri”, „afacerile necurate ale politicienilor”, „distrugerea viitorului nostru și al copiilor noștri”. „Dacă n-am fi sperat că putem face asta, n-am fi venit aici”, îmi spune unul dintre ei.

Mă gândesc că viitorul sună bine și mă îndrept spre trecut.

Mediafax Foto: Octav Ganea

Iazul cu fisuri

Chiar în buza fântânii, cu tricolorul fâlfâind spre buldoexcavatorul care găurește asfaltul bulevardului, în dreptul troieței revoluționarilor, un nene mic, brunet, reprezentantul cinzeciștilor veșnic-prezenți la revoluțiile ultimelor două decenii. „De ce ați venit în Piață?”, îl întreb amical. „Pentru Roșia”, zice. „Adică?!”. „Adică ce, mata nu știi? Păi, cianurile alea, decantate în iaz… Nu e rău cu ele?! Nu se fisurează peretele? Se fisurează, ascultă-mă pe mine, că s-a mai fisurat. Ai văzut ce zice unguru”: romăne, ai grijă, lasă prostiile cu ce faci tu acolo, că apa, dacă se scurge din iaz, vine și la mine. Ajunge până la mare. Dumneata știi câte sute de specii au dispărut din mare, data trecută?”. „Nu!”, zic oarecum rușinat. „Păi, vezi! Aia e, că nu ne interesează. Ăștia au luat banu”, mâine-poimâine pleacă, și ne lasă cu cianura”. „Ăștia?!”. „Ășita, ăștia, …”ștele mamii lor. Politicienii, toți, de la a la zet” și, deodată, începe să strige cu toată simțirea: „Roșia Montană, Roșia Montană!!”, de lângă el, pe două voci joase, colegii de generație țin bâza, păstrând ritmul: „… nu ne lăsăm, o apărăm; nu ne lăsăm, o apărăm”. Mă gândesc că, pe acest fond, o soprană de coloratură ar fi făcut furori cu o acută bine țintită.

Mediafax Foto: Octav Ganea

Liderul nedeclarat

În locul ei, pe la șapte și jumătate, apare în mijlocul protestatarilor, sprijiniți, „unilateral”, de cvartetul cinzeciștilor, un tânăr mai potrivit din ani, care îmi pare cunoscut, dar nu știu de unde să-l iau. „Sunteți gata?!”, zice, și pune în funcțiune o portavoce albă, în pâlnia căreai scrie, cu caractere „RFI”, „RFE”, adică, după cum se explică mai jos, „România Fără Ei”.

Omul pare să fie pe meserie. Se mișcă necontenit, întreabă iar dacă cei prezenți sunt gata, cere asistenței să se mobilizeze și îi transmite acesteia că se vor organiza imediat câteva „cercuri” – „mese rotunde”, „ateliere”, „paneluri”, mă rog, ceva de gen – în interiorul cărora „cutărică”, în cutare loc, le va spune totul despre legislația legată de Roșia și ce se întâmplă acolo; „cutărel” le va povesti, în față la Cazinou, despre relația protestatar-jandarm. Alt „cutărel” le va povesti despre mitingul din week-end și, încă unul, care va dezbate cu oamenii ideea necesității consumului de alcool la miting sau nu. „Ceilalți rămân aici cu mine să scandăm; și începe: ”Uniți, salvăm Roșia Montană””.

Lumea reacționează pozitiv, și mă gândesc că tânărul e liderul mișcării. Întreb un participant din grup, purtător de pălărie cu boruri mici, în trend, „cine e tipul?!”. Pălăriosul mă privește cu ochi rotunzi-rostogolitori și spune „Mă lași să-l ascult?”. „Absolut”, zic. Nu pare mulțumit de răspuns și reia: „Mă lași?”. „Da!” zic din nou, pregătit pentru cel de-al treilea răspuns. Omul renunță, însă, și îmi întoarce borul din spate.

Într-un timp, portavocea tace și îl interpelez pe proprietar. „Sunteți unul dintre lideri?!”, întreb. „Nu”, zice omul meu. „Sunteți chiar liderul?!”. „Nu”. „Dar cine sunteți?!”. „Un om care a venit să protesteze, ca toți ceilalți”. „Bine, dar văd că sunteți singurul dintre ei cu portavoce, vorbiți în ea, se aude tare, toți ceilalți vă ascultă și vă urmează”. „Eu sunt un simplu participant la miting”. „Bine, dar, totuși, aveți o portavoce. Pare că aveți o relație cu acești oameni. Îi îndrumați către anumite ateliere. Înțeleg că ați mai participat la astfel de acțiuni, legate de proiectul Roșia Montana”. „Am mai participat, în 2012. E o problemă?!”. „Absolut niciuna, doar încerc să fac o legătură”. Mă simt fotografiat de unul dintre conducătorii de „paneluri”, mă întorc către el și încerc să mă fac fotogenic. „Stați liniștit, că nu vă fac poze, vă filmez doar”, zice omul cu aerul că îndeplinește un act de justiție. Între timp, liderului îi mai piere din suspiciune și îmi explică de ce e acolo: cere retragerea din Parlament a proiectului de lege privind exploatarea aurului la Roșia Montană și demisia semnatarilor proiectului, precum și a celor care îl susțin.  O fi fost așa de greu?!

Mediafax Foto: Octav Ganea

Băieții cu gaz în vană

Între timp, aflu că băieții de la SRL au găurit asfaltul pe Bălcescu, tocmai în zi de miting, întrucât vana unei conducte de gaze rămăsese blocată. „Chiar azi?!”, întreb nedumerit. „Păi, azi, da. Dumneata nu te gândești că dacă era, Doamne ferește vreo explozie, ceva, undeva… Noi cum închideam gazale?”, îmi răspunde, panicat, unul dintre muncitori. „Dar de când e blocată?”, întreb și eu îngrijorat. „Dracu știe?!”, mă liniștește omul.

Tobe, galerii și ateliere

Pe la opt jumătate a venit galeria: „Ole, ola! Roșia Montana. PDL și USL, aceeași mizerie”. Piața prinde viață. La piciorul ceasului, Claudiu, liderul nedeclarat al protestatarilor, continuă să strige, cu vigoare, în portavoce. La picioarele lui, pălăriosul în trend bate cu forță și talent într-un fel de „Djembe”, dezvoltând un potpuriu de ritmuri africane. În jur, mai funcționează o tamburină și vreo 30 de peturi la jumate în care zornăie piatra din caldarâm.

Totul începe să semene cu un ritual, cu o procesiune, cu… Încerc să aud ce se predă la panelul „Argumente pro și contra legii”. Nu se aude nimic: tobele sună prea tare, picamărul e prea gălăgios. Practic, nimeni nu aude nimic. Oamenii stau cu gâturile cambrate, cu mâinile pâlnie la urechi, aduși de spate, în genunchi, pe ciuci. Profesorul nu mai are voce, nu mai are vlagă.

În spatele meu, o familie de tineri – Cristina și Ștefan -, care chiar știu despre ce e vorba în povestea eco a Roșiei Montana. Îi întreb dacă aud ce se vorbește la „atelier”. Nu aud, dar ei știu oricum despre ce e vorba; se luptă demult pentru un mediu necontaminat cu cianuri, în care copiii lor să poată trăi sănătos. „Nu cred că putem stopa noi acest proiect. Sunt bani prea mulți la mijloc și prea multe personaje potente implicate. Dar suntem aici pentru că așa ni se pare moral. Avem, cel puțin, conștiința împăcată că am încercat”. Altfel, își dau seama și ei că e ceva în neregulă cu mitingul. „Dacă, în prima zi, au fost tineri și, în general, persoane care știau ce vor și pentru ce militează, acum văd că au apărut tot felul de figuri dubioase. Ca tot ce se întâmplă la noi: lucrurile încep bine și sfârșesc în derizoriu”.

Mediafax Foto: Octav Ganea

Dansul tobelor

Pe la ora unsprezece, adunarea se mută, cu câțel și cu purcel, în piața Revoluției. Ocupă Calea Victoriei, nestânjenită de jandarmii aliniați la bordură, cu spatele la clădirea Ministerului de Interne și fața la spectacol. Au rămas, în marea lor majoritate, studenți, câțiva profesori de la Filozofie, tineri; s-au înmulțit bicicliștii și trotinetiștii. A dispărut omul cu „Djembe” și au apărut câteva piese ale unei baterii vechi, descompletate, cu margini de sidef. Doi dintre titularii de „panel” bat neîncetat în tobe, într-un fel de ritual tribal. Cu cât bat mai mult, cu atât bat mai tare. Cu cât bat mai tare, cu atât par să fugă din prezent, într-o altă realitate, în interiorul unui alt flux energetic.

În jurul lor, într-o horă new age, tinere silfide își amintesc în răstimpuri tema întrunirii: „Uniți, salvăm Roșia Montană”, „Uniți, salvăm Roșia Montană” promit vocile lor tot mai stinse. Alături, două domnișoare furate de ritmul tobelor, bat cu linguri de lemn în cratițe albastre cu smalțul ciobit. O mămică, ca într-un ritual al renașterii, îi dă să sugă copilului, apoi, la rându-i, se prinde în horă, lăsându-și fetița în brațele altei femei. Omul de la tobe sporește ritmul, cu o energie mereu mai mare; aștepți, din moment în moment să se întâmple ceva.

Cine e Claudiu

Se întâmplă să aflu cine e Claudiu. „Nu-l știi?!”, mă întreabă o cunoștință mai veche întâlnită în adunare. „E Claudiu Crăciun, ăla care a fost la ecologiști, cu Cernea. S-au certat, și acum zice că e independent. A fost consilier pe la nu știu ce ministru. Un băiat cu tupeu maxim. Ne-am pomenit cu el p-aici, că ne dă indicații. Duminică a venit Paleologu la miting. Și dumnealui i-a sărit la glandă. Că ce caută el acolo, că mitingul nu e pentru politicieni. Auzi tu!”.

Epilog

E trecut de ora două după miezul nopții și totul e bine: câțiva tineri mai bat în tobe, cratițe și sticle, așezați în funduleț, pe caldarâm; mai aduc aminte, în răstimpuri, despre Roșia Montana; alții au plecat către case, câțiva strâng sticle goale și mucuri de țigări de pe caldarâmul Căii Victoriei; jandarmii își mută, amorțiți, greutatea de pe un picior pe altul.

În clădirea Ministerului de Interne se stinge ultima lumină. În curând se crapă de ziuă.

Inchide