• Publicat:
Revolutions

VIDEO – Tu știi de ce ne-am luat rația de libertate? Alis Grasu: Ne descurcam din aproape în aproape (Partea a II-a)

VIDEO – Tu știi de ce ne-am luat rația de libertate? Alis Grasu: Ne descurcam din aproape în aproape (Partea a II-a)
Înainte de 1989, nu numai alimentele erau raționalizate, ci și benzina, chiar dacă mașina era un lux și nu aveai dreptul să circuli tot timpul. Iar viața și moartea erau guvernate de aceleași reguli care frizau absurdul.

Spre exemplu, în weekend transportul public era sistat, iar cu autoturismul personal puteai să circuli în funcție de anotimp, numărul de înmatriculare și data din calendar. Dacă data era un număr impar și mașina avea tot un număr impar, circulai, altfel așteptai ziua când și una, și alta se potriveau.

Într-un interviu, fostul procuror militar Dan Voinea povestește o experiență personală despre  efectele dramatice ale  raționalizării în viața de zi cu zi a românilor înainte de 1989.

„Mi-a murit bunica în iarna anului 1988 spre 1989, iarna, lumea a uitat că iarna când începeau să cadă ultimii fulgi de zăpadă era prin noiembrie așa, se întrerupea circulația tuturor autovehiculelor proprietate personală în toată țara și se mai dădea voie la circulație de abia în primăvară când nu mai ningea. Am făcut și eu un raport să plec cu mașina să mi-se aprobe că mi-a murit bunica și un general de la Ministerul de Interne, mi-a propus o rezoluție: Tocmai dumneavoastră care sunteți procuror încălcați legea.

Legea era el de fapt era șeful IGP-ului și el dădea ordin de întrerupere a circulației. Nu mi-a dat voie să plec cu mașina, m-am dus cu sora mea am zis să plecăm cu un tren. La țară nu găseai nimic pentru înmormântare. M-am dus la un prieten care avea un restaurant, tot de la mine de acolo din Gorj, avea un restaurant pe Calea Victoriei, La Caraiman se chema restaurantul și pe șeful restaurantului Nicu Păun îl chema, și i-am spus: mi-a murit bunica, dă-mi și mie pentru înmormântare.

Mi-a dat doi saci cu chifle, că nu găseai mâncare, mi-a dat niște copane de pasăre congelate pe care nu le găseai în comerț, câteva kilograme de ulei, zahăr. Mi-a dat destule lucruri ca să îmi folosească la pomană. Dacă mă prindea cu ele mă aresta. Încălcăm decretul ăla pentru că aveam o cantitate mai mare și de ulei și de zahăr decât aveam voie Am mers cu trenul, nu m-a controlat controlorul de la tren, care putea să facă lucrul acesta dacă dorea, dar ne-a lăsat în pace”, își amintește Dan Voinea.

„Lucrurile depășiseră orice limită. Era un regim inuman”

Problemele sale nu aveau să se sfârșească odată cu procurarea alimentelor și transportul acestora în satul bunicii.  Ajuns cu chiu cu vai la Săcelu, Dan Voinea avea să constate că bunica lui nu avea sicriu.

„Când am coborât în Târgul-Cărbunești, în spatele gării era autogară din Târgul-Cărbunești până la Săcelu aveam de mers 20 de kilometri, și acolo era un afiș că la sfârșit de săptămână nu circulă transportul în comun pentru economie de benzină. Am rămas cu sora mea acolo cu sacii, m-am dus la procurorul șef că mă cunoștea eram prieteni cu el. L-am rugat să îmi dea o mașină să mă duc cu ea. „Mă păi mașină de servici, cum să te ducă dacă ne prinde „, până la urmă zice ” 

M-a lăsat acolo i-am mulțumit am intrat în casă, și era bunica întinsă în pat, nu avea sicriu, pentru că la sfârșitul săptămânii nici la CAP nu lucrau gaterul și restul, iar curentul era întrerupt. Întrerupeau curentul electric și în București, întrerupeau curentul ore în șir. Atunci am luat-o eu frumușel pe jos de la Săcelul la Târgul-Cărbunești. Acolo am mers la un alt cunoscut care avea un depozit de lemne, care mi-a dat un sicriu care era făcut pentru cineva care încă nu murise, era în spital.

I-am lăsat bani că să facă alt sicriu, și cu un camion care transporta lemne am dus sicriul. Am ajuns la Săcelu și am luat-o pe bunica am pus-o pe o sanie și așa am dus-o la cimitir. Procuror fiind. Cu ce a greșit bunica mea să nu pot să o îngrop creștinește. Lucrurile depășiseră orice limită. Era un regim inuman. Mai mult decât atâta, ce pot să va spun?”, se întreabă fostul procuror militar după atâția ani.

Tot Dan Voinea povestește că bătrânilor nu le era ușor nici să trăiască: „Nu vă spun că pe linie de sănătate, medicii care îndrăzneau o rețetă gratuită mai mare de 100 de lei erau sancționați, dacă erai bătrân și chemai Salvarea în primul rând te întrebau ce vârstă ai și dacă aveai peste 60 de ani nu venea Salvarea.”

Și pentru medici, mai ales cei tineri, viața înainte de Revoluție era o luptă continuă, de pe o zi pe alta, din aproape în aproape. O spune doctorița Alis Grasu, șefa Serviciului de Ambulanță București Ilfov, într-un interviu, care face parte dintr-o producție mai amplă privind viața înainte de Revoluție.

„Eram tânăr medic salariile erau extrem de mici, eram la început de viață, cu multe probleme cu multe greutăți, cu un copil de patru ani. Încercăm să facem față la tot ce înseamnă provocările vieții. Ne descurcam din aproape în aproape, de la o zi la alta. Astfel încât să nu îi lipsească nimic copilului, iar noi să ne putem asigura un trai decent. În același timp am început să fac gărzi la ambulanță, m-am contaminat de microbul urgenței și din acel moment viața mea a fost dedicată urgenței și pacienților în primul rând, ei ocupau o parte foarte importantă a vieții mele de zi cu zi”, a declarat Alis Grasu.

Citește continuarea pe platforma REVOLUTIONS…

Inchide