Prima pagină » Sport » Și-a rupt genunchiul acasă. Cum a suferit celebrul tenismen singurul accident din carieră

Și-a rupt genunchiul acasă. Cum a suferit celebrul tenismen singurul accident din carieră

Și-a rupt genunchiul acasă. Cum a suferit celebrul tenismen singurul accident din carieră
Tenismenul Roger Federer a declarat, vineri, că accidentarea la genunchi suferită după turneul de Mare Șlem al Australiei, în ianuarie, a survenit în timp ce pregătea baia pentru cele două fiice gemene, notează BBC.

Câștigător a 17 turnee de Mare Șlem, Roger Federer (34 de ani, locul 3 ATP) a avut nevoie de o operație artroscopică la genunchi, pentru ruptură de menisc. Elvețianul revine în circuit în această săptămână, la turneul de tenis de la Miami, din categoria Masters, dotat cu premii totale în valoare de peste 7 milioane de dolari.

„Mă duceam în baie să pregătesc cada pentru fete. Am făcut o mișcare foarte simplă, m-am întors și am simțit un click în genunchi. M-am dus apoi la zoo și în scurt timp mi s-a umflat piciorul”, a declarat Federer, potrivit BBC. Elvețianul a precizat că este foarte mulțumit cum a decurs operația, dar și-a manifestat dezamăgirea pentru faptul că a trebuit să lipsească din circuit din cauza unei accidentări. „Credeam că voi reuși să mențin o carieră fără accidentări. A fost un șoc mare și un lucru neașteptat, o premieră”, a adăugat Roger.

Roger Federer va juca, vineri, în turul doi al turneului de tenis de la Miami, cu argentinianul Juan-Martin Del Potro (numărul 366 mondial). Bilanțul întâlnirilor directe este 15-5 în favoarea elvețianului. „Amândoi venim după accidentări, dar cred că va fi un meci foarte bun. Voi încerca să joc cel mai bun tenis al meu împotriva lui Roger”, a Del Potro, conform Reuters.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Premieră. Un satelit american a fotografiat avionul spațial ULTRASECRET al Chinei
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
O spioană a Chinei ar fi ajuns în patul șefului Nvidia! Scandalul a ajuns până la Donald Trump
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat pe întuneric între Prințul Marco și Gabriella, de fapt. Am editat imaginile și le-am 'aprins lumina'
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!