Prima pagină » Sport » Ziua Simonei Halep! A împlinit 32 de ani! CARIERA sa e impresionantă

Ziua Simonei Halep! A împlinit 32 de ani! CARIERA sa e impresionantă

​Simona Halep a împlinit 32 de ani miercuri. Acum e suspendată pentru dopaj, dar cariera sa e impresionantă.

Pentru a reveni mai repede în circuit, după decizia de suspendare pentru patru ani, Simona Halep se va adresa la TAS, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Ultimul meci jucat a fost la US Open 2022, când a învins-o Daria Snigur în turul întâi

Simona Halep a împlinit 32 de ani! Are o carieră impresionantă

Simona a ieșit din clasamentul WTA, ierarhie unde a fost lider 64 de săptămâni.

Halep s-a născut la 27 septembrie 1991, la Constanţa, și a început tenisul la patru ani, sub îndrumarea lui Ioan Stan. La 14 ani a debutat în circuitul ITF, iar în 2008 a câştigat Roland Garros, la junioare. Doi ani mai târziu a ajuns în circuitul profesionist.

A câştigat 24 turnee, inclusiv două de Grand Slam, Roland Garros 2018 şi Wimbledon 2019.

A obținut 40.203.437 milioane de dolari ca premii din tenis.

Titluri câștigate de Simona Halep la simplu: Melbourne, Toronto – 2022; Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) – 2020, Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013.

Simona Halep a stat în top zece WTA 367 de săptămâni și e pe locul opt în clasamentul all-time la acest capitol:

Martina Navratilova – 1.000 de săptămâni
Chris Evert – 746
Steffi Graf – 625
Gabriela Sabatini – 508
Pam Shriver – 458
Arantxa Sanchez – 429
Hana Mandlikova – 421
Simona Halep – 367
Lindsay Davenport – 333
Conchita Martinez – 319

„Simona este o sportivă excepţională şi punct. Ea a făcut cinste acestei ţări prin rezultatele pe care le-a obţinut la un nivel destul de înalt, chiar dacă verdictul rămâne acelaşi. Indiferent de sentinţa definitivă nimeni nu îi va lua performanţele obţinute, nici talentul pe care îl are”, a spus fosta mare campioană Andreea Răducan despre Simona Halep.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce lasă italienii Italia pentru România, deși salariile sunt mai mici? Subiectul care a încins internetul
Digi24
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Haos în Franța! Aproape 1.000 de arestări după ciocnirile cu protestatarii, 70.000 de polițiști mobilizați
Click
Mărturiile studentelor care îl acuză pe fiul lui Tudorel Toader de viol. Cum se avertizau între ele: „Nu purta verigheta”
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol are acum o siluetă de invidiat! Cum a ajuns la 53 kg? Imagini incendiare cu soția lui Smiley
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Cercetătorii au reconstituit chipul celui mai vechi Homo sapiens cunoscut
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră