Prima pagină » În opoziție » ⁠Costin Ciobanu: „Avem nevoie de VINDECARE colectivă, să înțelegem de ce acei oameni l-au susținut pe Georgescu”

⁠Costin Ciobanu: „Avem nevoie de VINDECARE colectivă, să înțelegem de ce acei oameni l-au susținut pe Georgescu”

⁠Costin Ciobanu, cercetător și analist politic, doctorand în științe politice al McGill University, a vorbit la emisiunea „În Opoziție” cu Denise Rifai despre scandalul și acuzațiile ce planează asupra lui Călin Georgescu și, mai ales, de ce românii l-au votat în număr atât de mare, deși majoritatea nu au auzit de el.

„Cred că am văzut și avem foarte, foarte multă polarizare. Și e normal, alegerile aduc polarizare cu sine. S-am văzut cu toții, cel puțin după turul întâi al prezidențialelor, foarte multă tensiune. Foarte multe acuzații, dintr-o parte și din alta. O să avem, la un moment dat, nevoie de acest moment de vindecare colectivă. Să nu ne mai acuzăm unii pe alții, să nu punem cuvinte în seama celorlalți, să încercăm să înțelegem perspectiva celorlalți.

De ce unii oameni l-au susținut, de exemplu, pe Călin Georgescu? Noi știm ce reprezintă domnia asta, apropo de aceste declarații, împotriva democrației, împotriva partidelor politice, împotriva alocărilor financiare pentru NATO și în chestiuni legate de neutralitatea României, contestarea rolului fondurilor europene. Pentru noi aceste lucruri sunt fundamentale și atunci ne punem întrebarea de ce ceilalți nu văd acest lucru.

Și cred că e un mecanism nu atât de greu de intuit. Ceilalți oameni se simt abandonați de stat, de partide și atunci când practic toată lumea te marginalizează și vezi măcar o licărire de speranță că, nu știu, se trezește cineva să vorbească pentru tine, ți se pare că aceea e salvarea. Evident că este o falsă salvare, dar aceasta e percepția noastră din exterior”, a declarat Costin Ciobanu.

Urmărește integral ediția: În Opoziție cu Denise Rifai. Invitații sunt Costin Ciobanu, analist politic, Cosmin Popa, istoric și Ciprian Necula, sociolog.

Recomandarea video

Mediafax
Parcul Tudor Arghezi, numit oficial „Parcul Donald Trump". Patinoarul va purta numele lui Doru Tureanu
Digi24
Ludovic Orban: Nicușor Dan e președinte jucător la cacealma, dacă vine cu propuneri ca Eugen Tomac. Ar fi o petardă politică
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții Storianei, angajata salonului de înfrumusețare din Timișoara care a murit subit. Colegii săi sunt îndurerați
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
România, „jucător” prima dată în istorie la Washington? Expert în diplomație: „Există costuri dacă vrem să ni se audă vocea”
Mediafax
FT: Salariile reale încep să scadă în toate marile țări dezvoltate. Care este perspectiva
Click
Au revenit cu tractorul pe ogor! Dan Negru conduce un „monstru agricol” de 40.000 de euro: „Dacă statul ar ține cu țăranii români…”
Digi24
Misiune ieșită din comun: Polițiști deghizați în dansatoare pentru a prinde un traficant de droguri Data publicării: 26.05.2026 16:44
Cancan.ro
Nuțu Cămătaru l-a dat de gol pe Gigi Becali: Cum să te întrebe cineva și să spui așa cu neruşinare că nu știi?
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu