Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Alexandru Preda, fiul lui Marin Preda: ”Dragă tată, au trecut 40 de ani de când ai plecat” | VIDEO

Alexandru Preda, fiul lui Marin Preda: ”Dragă tată, au trecut 40 de ani de când ai plecat” | VIDEO

Alexandru Preda, fiul scriitorului Marin Preda, este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcast-ului ALTCEVA, care va fi difuzat sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 19:00.

Acesta a povestit, printre altele, despre o scrisoare pe care a scris-o pentru tatăl său, pentru a-i putea spune ceea ce și-ar fi dorit, o scrisoare pe care a scris-o într-un moment dificil, atunci când a crezut că își va pierde și mama.
”Mă gândeam că o pierd, l-am pierdut pe tata, acum o pierd și pe mama și m-a apucat un dor de părinții mei, așa cum îi știam eu… A doua zi știu că era 15 sau 16 mai, i-am scris o scrisoare tatălui meu, după care m-am simțit eliberat. I-am scris ce am simțit în acel moment, că am nevoie de el, că mi-e dor”, a povestit Alexandru Preda.
Fiul lui Marin Preda a citit cu lacrimi în ochi scrisoarea către tatăl său, scriitorul decedat cu peste 40 de ani în urmă.
”Dragă tată, au trecut 40 de ani de când ai plecat și am atâtea lucruri să îți spun. S-au întâmplat atât de multe lucruri în viața noastră pământească, am crescut, am o familie și am făcut un nepot, care îți seamănă. Cred că ți-ar fi plăcut de el. Să știi că a moștenit de la tine multe lucruri, chiar mersul tău cu mâinile la spate. Mi-aș fi dorit să stăm de vorbă și să îți povestesc despre viața mea, să îți spun ce am mai făcut în tot acest timp de când ai plecat. Să îți spun ce mi-a ieșit bine, unde am greșit și să te întreb ce să fac atunci când mă poticnesc. Încerc să scot din cărțile tale sfaturile pe care mi le-ai fi dat și crede-ma că de multe ori reușesc să te găsesc vorbind cu mine prin paginile romanelor pe care le-ai iubit atât de mult.
Mama, din păcate, nu este foarte bine. A ajuns-o bătrânețea și trăiește alături de tine în lumea voastră, pe care nu a părăsit-o niciodată.  Nicolae este și el bine, la casa lui.
Recitesc ce ți-am scris până acum și îmi dau seama că oricâte lucruri ți-aș scrie, nu am să reușesc niciodată să spun cât îmi este de dor de tine. Te iubesc mult, mult de tot, de aici, dintre pământeni.”

Alexandru Preda este invitatul lui Adrian Artene la „ALTCEVA”

Alexandru este fiul cel mic al lui Marin Preda. Este critic de seriale, publică cronici pe blogul său, Serialex, și este pasionat de muzică.

Urmărește interviul integral cu Alexandru Preda, sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!