Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Cum a ajuns Mircea Diaconu să renunțe la handbal și să urce pe scenă pentru a recita poezii. Ce a povestit regretatul actor

Cum a ajuns Mircea Diaconu să renunțe la handbal și să urce pe scenă pentru a recita poezii. Ce a povestit regretatul actor

Mircea Diaconu a murit la 74 de ani, după ce s-a luptat cu cancerul la colon. Actorul își onorase prezența într-una dintre edițiile podcastului „ALTCEVA cu Adrian Artene”.  A precizat cum a renunțat la handbal pentru a ajunge pe scenă!

Mircea Diaconu a povestit, în cadrul podcastului moderat de Adrian Artene, cum a ajuns să renunțe la handbal. Într-o zi, un profesor tânăr, care preda limba germană, l-a oprit pe coridorul școlii. L-a privit și i-a spus să vină într-o clasă, acolo unde mai erau alți colegi – 7 fete și un băiat care cânta la fluier.

„Eu făceam sport. Handbal. Și eram în echipa școlii și traversam un culoar, cu un prosop de gât, mă duceam la dușuri. Și trece un profesor tânăr, de germană, și se uită la mine și mă bagă într-o clasă alături. Acolo erau șapte fete dintre cele mai grozave ale liceului nostru și un băiat care cânta la fluier. Azi e preot. Mă pune lângă el. M-am dus, că eu nu comentam. Și problema era că fetele stăteau în semicerc, spuneau ce spuneau și cântau ce cântau și într-o parte era un băiat care cânta la fluier și mai trebuia un pilon de aceeași înălțime”, spunea Mircea Diaconu.

Mircea Diaconu a lăsat handbalul și se îndrăgostise de scenă

La școală, a descoperit pentru prima oară cum se recita o poezie în fața mulțimii.

„M-a pus profesorul să învăț o poezie, după care m-a pus să o spun. Era o poezie de 7 strofe. Am învățat-o. Am spus-o. «Uite cum trebuie (n.r. recitată poezia): te așezi pe scenă, în fața publicului, că nu e o grămadă de cartofi să te uiți la ei. Te uiți puțin deasupra lor, întorci și corpul 15 grade în partea cealaltă și dai drumul la poezie». A fost singura indicație pe care am avut-o eu. Dar cu asta, așa cum mi-a zis el, am intrat în concursul ăla și mi s-a dat premiul I”, a povestit actorul, în podcast.

Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube „Altceva cu Adrian Artene” 

Vezi și:

Ce avere avea Mircea Diaconu. În ce investise fostul europarlamentar

Cine este văduva lui Mircea Diaconu. Regretatul actor a fost căsătorit 44 de ani cu regizoarea Diana Lupescu

Meseriile neștiute pe care le-a avut Mircea Diaconu: „Viața este un lung șir de legitimații”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi