Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Gabriela Firea: Brățările de monitorizare pentru agresori reprezintă o necesitate. A fost prevăzut proiectul în bugetul pe 2022

VIDEO | Gabriela Firea: Brățările de monitorizare pentru agresori reprezintă o necesitate. A fost prevăzut proiectul în bugetul pe 2022

Alexandru Tosa

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a declarat, joi la Antena 3, că în bugetul pe anul 2022 a fost prevăzut proiectul prin care se vor introduce brățări de localizare pentru agresori, în speranța că se va putea limita actele de agresiune împotriva femeilor și copiilor.

„Ar fi trebuie să ne implicăm mai devreme în acest proiect, dar am înțeles că nu au fost resurse. Ministrul de Interne este implicat în acest proiect. A fost introdus ca și prevedere în buget și acest proiect extrem de important – brățările de monitorizare a agresorilor – reprezintă deja o necesitate”, a declarat Gabriela Firea.

Ministrul a precizat că vor fi înființate mai multe locuințe ce vor avea adresa secretă, unde femeile care sunt agresate vor putea să fie adăpostite împreună cu copiii lor și vor beneficia de consiliere psihologică și de sprijin pentru a-și găsi un loc de muncă, astfel încât să nu se mai simtă constrânse să rămână cu agresorul pentru că nu au venituri.

„Cred că puteam avea în țară mai multe locuințe care au adresa secretă, astfel încât să nu afle agresorii unde se află victimele”.

Firea a afirmat că în anul trecut au murit 75 de femei în urma violenței domestice, iar în acest an cica 40 de femei și-au pierdut viața din aceeași cauză.

„Anul trecut, au murit în România 75 de femei în urma bătăilor crunte aplicate de către soţ sau persoanele cu care formau un cuplu în acea perioadă, iar anul acesta aproape 40 de femei au decedat în urma bătăilor cumplite. Dacă s-ar fi aplicat mai de mult timp şi la noi acest principiu şi această acţiune – brăţara de monitorizare pentru agresor, astfel încât să nu se mai poată apropia de victimă, sunt convinsă că multe vieţi ale femeilor agresate ar fi fost salvate”, a afirmat Gabriela Firea, joi, la Antena 3.

Femeie, executată în plină stradă de fostul soț

Un bărbat şi-a împuşcat fosta soţie, joi, în plină stradă, în localitatea Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, după care a încercat să se sinucidă. Crima a avut loc în fața unui magazin central din oraș.

Cei doi au fost căsătoriți în Italia, dar s-au despărțit. Loredana a părăsit peninsula și s-a întors în România, unde și-a refăcut viața și, împreună cu actualul iubit, avea o firmă de pompe funebre. Bărbatul nu a putut accepta ideea separării și a venit după ea în România.

Femeia, împușcată cu o armă interzisă în România

Acesta a împușcat-o pe Loredana în cap cu un pistol Bereta, o armă interzisă în România cu glonț letal, iar apoi și-a tras mai multe gloanțe în piept, în încercarea de a se sinucide.

La fața locului, a mers un echipaj de poliție, dar și un echipaj SMURD și unul de ambulanță.

„Echipajele medicale au constat că femeia a decedat, bărbatul fiind transportat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, menționează IPJ Mehedinți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ