Prima pagină » Actualitate » Noi detalii după audierea lui Vlad Băltățeanu, presupusul criminal al Valentinei, fata găsită în râul Olt. Avocatul Adrian Cuculis: ”Nu a vrut să semneze absolut nimic”

Noi detalii după audierea lui Vlad Băltățeanu, presupusul criminal al Valentinei, fata găsită în râul Olt. Avocatul Adrian Cuculis: ”Nu a vrut să semneze absolut nimic”

Elena Popescu

Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză în râul Olt, a fost audiat vineri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru prima dată după ce a fost adus în România din Elveția.

Anchetatorii nu au obținut deocamdată de la el explicații despre împrejurările în care a murit Valentina. Bărbatul a ales să își exercite dreptul la tăcere și ar fi anunțat că intenționează să își angajeze un avocat înainte de a da o declarație în dosar.

Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familia victimei, spune că inculpatul a fost extrem de precaut și că nu a observat pe chipul acestuia ”niciun fel de remușcare”.

”În urma audierii de astăzi de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, practic, Vlad Băltățeanu, suspectul principal și inculpatul din această cauză, cel care practic a omorât-o pe Valentina, a introdus-o într-un geamantan și apoi a aruncat-o în râul Olt, nu a declarat absolut nimic.

Practic, s-a prevalat de dreptul la tăcere, de această modalitate de a nu da niciun fel de declarație, cunoscută în rândul criminalilor, cel puțin la primul impact, la interacțiunea cu organele de urmărire penală.

Din ceea ce am putut să îmi dau seama, fiind la o audiere la distanță, pot să trag concluzia că discutăm despre o persoană extrem de precaută. Acest lucru a fost demonstrat și de faptul că, atunci când i-a fost pus în față procesul-verbal cu privire la drepturile pe care le are în calitate de inculpat, a citit foarte atent, nu a vrut să semneze absolut nimic, deși era o procedură extrem de simplă.

Pe fața sa, din punctul meu de vedere, nu a apărut niciun fel de grimasă, niciun fel de remușcare, pur și simplu o față de poker”, a declarat Adrian Cuculis.

Cuculis: ”Ar putea urma și o testare cu poligraful”

Ancheta trebuie să clarifice în continuare ce s-a întâmplat în ultimele ore din viața Valentinei. Potrivit lui Adrian Cuculis, tânăra ar fi discutat cu mama și tatăl său cu numai câteva ore înainte de moarte și s-ar fi plâns că fusese agresată de partener.

”În continuare, există tot felul de necunoscute în acest dosar, cum ar fi implicarea unchiului, despre care nu știm exact ce a auzit, cât a auzit sau dacă încearcă cumva să îl acopere pe Vlad Băltățeanu, implicarea pe care a avut-o prietenul acestuia, care l-a transportat în afara țării, și, sigur, ceea ce s-a întâmplat în noaptea respectivă.

Cu doar câteva ore înainte ca Valentina să fie omorâtă, ea a avut o discuție cu tatăl și cu mama sa, iar a doua zi dimineață ar fi trebuit să vină tatăl să o ia de la domiciliul acestuia, în contextul în care ea se plânsese de faptul că Vlad Băltățeanu o lovise și o bătuse în mod repetat, iar ei îi ajunsese.

Suplimentar, pentru a putea fi reconstruit tot traseul crimei și pentru ca Vlad Băltățeanu să ne arate cum a aruncat-o pe Valentina în râul Olt, el trebuie să recunoască fapta și să le spună anchetatorilor că, da, începând de la momentul în care a apărut conflictul și până la momentul în care a plecat din țară, își recunoaște acel traseu. Pentru că, dacă nu recunoaște traseul, în mod evident, nici reconstituirea nu se poate face.

”Trebuie să ne spună cum a ajuns fata să fie lovită în zona capului”

Cu siguranță, o să asistăm și la o probă poligraf sau la o încercare de expertizare poligraf, în contextul în care apare, dintr-o dată, această chestiune, că el nu a omorât-o pe Valentina. Dacă aceasta este poziția lui, astăzi a spus foarte clar că urmează să își angajeze un avocat și abia ulterior o să dea o declarație.

Trebuie să ne spună cum a ajuns fata să fie lovită în zona capului, cum s-a produs o hemoragie internă intracraniană și cum a ajuns să fie pusă în acea valiză și aruncată în râul Olt”, a mai spus avocatul.

”Vlad Băltățeanu a mințit astăzi la această audiere”

Avocatul familiei victimei consideră că atitudinea inculpatului la prima audiere după extrădare a fost una „de defensivă totală”.

”Indiscutabil, din punctul lor de vedere, Vlad Băltățeanu a mințit astăzi la această audiere, chiar dacă a spus doar câteva cuvinte. Și acele cuvinte au fost spuse într-o stare de defensivă totală, fără niciun fel de intenție de a se afla adevărul, ci mai degrabă pentru a aduce și mai multă ceață acolo unde lucrurile nu sunt foarte clare”, a încheiat Cuculis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ