Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Andrei Albulescu, avocat, despre suspendarea PUZ-urilor de sector: „Este dificil să începi un proiect și la jumătatea lui să nu mai poți obține autorizația de construire” | VIDEO

GÂNDUL LIVE. Andrei Albulescu, avocat, despre suspendarea PUZ-urilor de sector: „Este dificil să începi un proiect și la jumătatea lui să nu mai poți obține autorizația de construire” | VIDEO

GÂNDUL LIVE. Andrei Albulescu, avocat, despre suspendarea PUZ-urilor de sector: „Este dificil să începi un proiect și la jumătatea lui să nu mai poți obține autorizația de construire” | VIDEO

Andrei Albulescu, avocat la casa de avocatură Stratulat Albulescu, a vorbit joi la GÂNDUL LIVE despre decizia de suspendare a Planurilor Urbanistice Zonale din sectoarele Capitalei.

Acesta susține că o decizie de acest tip ar putea să provoace o serie de probleme importante, mai ales pentru dezvoltatori.

„Să facem distincția între două situații: vorbim de prima situație, avem o autorizație de Consiliu deja emisă. Din ce a declarat domnul primar general în cursul zilei de ieri, autorizațiile rămân valabile, suspendarea produce efecte doar pe viitor. De altfel, un principiu de drept unanim acceptat. Dar problema se pune în felul următor: anumite proiecte sunt structurate pe faze de execuție, autorizațiile se pot obține în mai multe etape. Este dificil să începi un proiect și la jumătatea lui să nu mai poți obține autorizația de construire sau să se blocheze tot ce am depus ca documentație pentru obținerea autorizației în momentul în care eu sunt aproape să încep lucrările.

O altă situație este pentru proiectele pentru are nu s-a eliberat autorizația de construire, dar s-au depus toate documentele, s-au realizat proiectele, studiile, s-au făcut discuțiile cu băncile finanțatoare și aștept să mi se emită autorizația. În cazul acesta, în momentul în care ar intra în vigoare o astfel de suspendare a PUZ, nu mai pot obține autorizația de construire pe perioada suspendării. O situație deloc certă, care nu poate da liniște și încredere investitorilor să înceapă un proiect, sau, și mai rău, odată ce au fost făcute anumite cheltuieli și s-au produs efecte juridice sau s-au făcut poate acte cu privire la anumite proiecte, să ne oprim și într-un termen foarte scurt. Într-o săptămână suntem în faza unei situații de a se adopta un act normativ care să suspende un act administrativ emis anterior, în speță aceste PUZ-uri, de către un aparat administrativ care l-a emis în primă etapă”, a declarat avocatul Andrei Albulescu la GÂNDUL LIVE.

Albulescu: De ce ar fi mai bun sau mai bine făcut un proiect de acum 20 de ani?

Avocatul susține și că revenirea la Planul Urbanistic General nu este neapărat cea mai bună idee, dat fiind faptul că acesta este un proiect de acum 20 de ani, care ar putea să nu se mai potrivească cu situația actuală din Capitală.

„De ce ar fi mai bun sau mai bine făcut un proiect de acum 20 de ani, ce fundamentare juridică și practică avem pentru a ne întoarce și pe o perioadă de doi ani, care iar, e aleasă arbitrar, de ce ne-am întoarce la acest PUG, care în realitățile de atunci poate avea o logică, dar acum, după 20 de ani, când s-a construit foarte mult, cu respectarea unor acte emise de primării, iar în momentul acesta probabil că ar fi fost de bun augur să avem deja un document pe care să îl punem în dezbatere, care să fie transparent și după ce avem acest PUG să putem să ne raportăm la el și să ne pregătim proiectele.

Mai este o altă situație foarte sensibilă a unor proiecte începute, sunt anumite situații în care, conform noilor modificări, se pot face anumite demersuri pentru intrarea în legalitate, acolo unde s-a construit și unde s-a constatat că nu au fost respectate toate prevederile legale. Cum aș putea acum să intru în legalitate dacă PUZ-ul în baza căruia aș fi început lucrările este suspendat? Deci acolo proiectul se va opri în mod clar, ceea ce probabil va duce la acțiuni în instanță. Ar fi de ajuns o singură decizie pozitivă în sensul suspendării acestei hotărâri de suspendare a PUZ-urilor, care să profite întregii piețe imobiliare”, a declarat avocatul.

Andrei Albulescu: Toată procedura administrativă este de durată

Avocatul a vorbit și despre anunțul făcut de primarul general, Nicușor Dan, care susține că proiectele vor putea fi aprobate punctual.

Albulescu susține că dezvoltatorii și investitorii nu se pot baza pe o astfel de obținere a unei aprobări.

„În primul rând, primarul a accentuat necesitatea unor proiecte de utilitate publică, se discută de lucrări de infrastructură, grădinițe și alte asemenea proiecte, urmând ca și alte proiecte care par a fi rezonabile, sustenabile din punct de vedere al mediului și al spațiului verde să fie aprobate punctual. Or, în momentul în care îmi fac un plan de afaceri și merg să îl discut cu investitorii sau cu acționarii este dificil să obțin încrederea și votul acestora și finanțarea strict pe ideea că se va putea rezolva problema mergând la Consiliul General, să se aprobe un plan urbanistic zonal punctual. Iar din ce am văzut până acum, toată procedura administrativă este de durată, nu cred că se poate obține un PUZ de pe o lună pe alta”, a spus Andrei Albulescu la GÂNDUL LIVE.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Sindicatele dau DE PĂMÂNT cu noua Lege a salarizării: „Continuă să opereze cu soluții de compromis”
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Imaginile momentului cu Corina Caciuc. Cum și-a făcut apariția soția lui Reghecampf
Adevarul
„Asta mă enervează, arde-i ouăle și scuipă în ele”: mesajul revoltător găsit de turiști pe bonul unui restaurant din Italia
Mediafax
Rezervorul e pe ROȘU? Câți kilometri mai poți conduce după aprinderea martorului de combustibil
Click
Descoperire terifiantă sub capota unei mașini! Un șofer francez a încremenit când a dat peste un șarpe boa
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronauții viitorului și-ar putea „spăla” hainele folosind plasmă