Prima pagină » Știri » Legea de abrogare a recursului compensatoriu, promulgată de Klaus Iohannis

Legea de abrogare a recursului compensatoriu, promulgată de Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care prevede abrogarea recursului compensatoriu, adoptată de Camera Deputaților în calitate de for decizional pe 4 decembrie.

„Prevederile art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și aă măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă, între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi”, arată un amendament adoptat de comisia juridică a Camerei, propus de grupurile parlamentare ale PNL și USR.

Proiectul, inițiat de 10 deputați PNL în februarie, prevede abrogarea legii recursului compensatoriu. Proiectul a fost respins de Senat, prim for legislativ sesizat, pe 11 iunie.

Referitor la subiect, premierul Ludovic Orban a subliniat că abrogarea Legii recursului compensatoriu va avea efecte doar pentru viitor. Șeful Executivului a precizat că măsura nu înseamnă că imediat după abrogare nimeni nu va mai beneficia de prevederile acestei legi.

Prin legea „recursului compensatoriu” au fost eliberați în total 14.402 deținuți în perioada 2017- 2018, dintre care 11.851 au fost eliberați condiționat de către judecători, iar restul de 2.551 au fost eliberați la termen, potrivit datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce nu ți se spune despre cutremure. Experții vorbesc despre un fenomen puțin cunoscut
Digi24
Toți oamenii ayatollahului: aliații Iranului învață să se descurce singuri
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Care este cu adevărat situația financiară a Rusiei și cum ar putea evolua războiul din Ucraina: „Aceasta nu este o economie care se prăbușește”
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Turiști din întreaga lume vin în România pentru a vedea locul unde au fost executați soții Ceausescu. „Totul este refăcut”
Digi24
EXCLUSIV „Orașul-fantomă” unde Legiunea Străină se pregătește pentru războaie. Digi24, imagini în premieră din Franța
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Amiana Păștină înainte să își ia viața. Ce s-a aflat despre femeia care și-a omorât mama pentru avere
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Iată cum activitățile casnice ar putea fi benefice pentru sănătatea mintală!