Prima pagină » Actualitate » Ministrul Sănătății: „Dezvoltăm şi în România o politică de prevenire a faptelor de corupţie în sistemul sanitar”

Ministrul Sănătății: „Dezvoltăm şi în România o politică de prevenire a faptelor de corupţie în sistemul sanitar”

Oana Zvobodă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, participă alături de reprezentanţi al Departamentului de Justiţie al SUA la al doilea eveniment despre integritate şi practici anti-corupţie în sistemul de achiziţii publice în sănătate. În acest context, ministrul a declarat că „nu mai este loc de risipire a banilor publici prin activităţi frauduloase”.

“Este o activitate care este dedicată bunelor practice în domeniul combaterii corupţiei. Este vorba de acţiuni preventive şi ne bucurăm să fim parteneri cu autorităţile din România care au responsabilităţi în domeniu, respectiv cu Agenţia Naţională de Integritate şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Ambele instituţii vor fi prezente la această sesiune, vor fi reprezentate la cel mai înalt nivel şi ne dorim ca participanţii, fie că este vorba de conducători de spitale, fie că e vorba de reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică, să dobândească cunoştinţe, să poată să-şi exprime punctele de vedere legate de pericolele care există în ceea ce priveşte procedurile de achiziţie publică”, a precizat ministrul.

„Nu mai este loc de risipire a banilor publici prin activităţi frauduloase”

Ministrul a explicat că în România trebuie se se dezvolte o politică de prevenire a faptelor de corupţie în sistemul sanitar.

“Noi facem acest lucru pentru ca să dezvoltăm şi în România o politică de prevenire a faptelor de corupţie în sistemul sanitar. Aţi văzut că în ultima perioadă au fost destul de multe discuţii în spaţiul public, fie că se refereau la sistemul sanitar, fie în general la alte domenii de activitate. Noi trebuie să fim însă consecvenţi, să transmitem acest mesaj foarte puternic că nu mai este loc de risipire a banilor publici prin activităţi frauduloase care duc, în primul rând, la subdezvoltarea sau la nedezvoltarea sistemului de sănătate. Acesta trebuie să fie un mesaj foarte clar pentru toată lumea” a adăugat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a spus și că doreşte extinderea modelului de bună practică și la nivelul institului care răspunde de managementul serviciilor de sănătate.

“Ceea ce facem în momentul de faţă, acest parteneriat puternic pe care l-am discutat şi la Washington, zilele trecute, cu reprezentanţii Departamentului pentru Justiţie, va continua şi se va dezvolta încât să avem la îndemână un model de bună practică pe care ne propunem însă să îl şi extindem, inclusiv la nivelul Institutului Naţional care răspunde de managementul serviciilor de sănătate, încât modulele pe care absolvenţii acestui institut, care este pentru cei care conduc diverse structuri medicale, să includă elemente nu numai de integritate, ci şi cele de anticorupţie încât periodic, toată lumea care are responsabilităţi de conducere din sistemul de sănătate să poată să fie informată referitoare la cele mai bune practici în acest domeniu”, a completat ministrul.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | MOȚIUNE SIMPLĂ. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Românii sunt obosiți de minciuni, de circ și de țipete

VIDEO | Ministrul Sănătății anunță 2000 cazuri noi de COVID pe zi. Ce spune Alexandru Rafila despre introducerea măștilor?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?