Prima pagină » Actualitate » Sanda Țăranu, despre o gafă memorabilă la TVR: „Urmează filmul «Semnul lui Zero»”

Sanda Țăranu, despre o gafă memorabilă la TVR: „Urmează filmul «Semnul lui Zero»”

Într-o ediție cu totul specială, difuzată în Sâmbăta Luminată, emisiunea „Altceva cu Adrian Artene” a adus-o în prim-plan pe una dintre cele mai iubite figuri ale televiziunii românești: Sanda Țăranu. Într-o perioadă în care televiziunea era nu numai un simplu ecran, ci o fereastră spre sufletul țării, Sanda Țăranu a reprezentat simbolul viu al unei epoci în care cuvintele cântăreau.

Simbol al eleganței, rafinamentului și profesionalismului desăvârșit, ea a fost invitata ultimului episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, difuzat în premieră sâmbătă, 26 aprilie, pe canalul oficial de YouTube.

Povestea unei cariere de legendă

Într-un interviu emoționant, Sanda Țăranu a rememorat începuturile sale la Studioul de Teatru Casandra, momentul în care a renunțat la Facultatea de Chimie pentru a-și urma visul de a deveni actriță și felul neașteptat în care televiziunea i-a schimbat destinul. Inițial repartizată la Teatrul din Craiova, Sanda a refuzat postul, iar în doar câteva ore a primit invitația de a lucra la Radioteleviziune.

Așa a început o carieră impresionantă, care avea să-i devină o adevărată misiune de viață.

Cu sinceritate și umor, ea a povestit despre emoțiile primei apariții în direct și despre celebrul moment în care a rostit replica devenită emblematică: „Sunet, vă rog!”. Totodată, a vorbit deschis și despre durerea provocată de scoaterea emisiunii sale din grilă, fără niciun anunț prealabil.

Un moment memorabil relatat în cadrul interviului a fost atunci când, într-o transmisiune live, a deformat fără să își dea seama titlul unui film cu Alain Delon – „Semnul lui Zorro” a devenit, într-o clipă de neatenție, „Semnul lui Zero”:

„Când am văzut titlul ăsta, cu Zorro… ce semn e ăsta, Zorro?! Și am anunțat foarte dezinvoltă: «Urmează Alain Delon în filmul Semnul lui Zero». Când mi-am dat seama, nu mă puteam opri din râs, se zguduia patul cu mine!” – Sanda Țăranu

Cine este Sanda Țăranu

Timp de 35 de ani, chipul blând și vocea caldă ale Sandei Țăranu au adus liniște și încredere în casele românilor. În calitate de crainică a Televiziunii Române între 1963 și 1998, ea a prezentat telejurnale, festivaluri, spectacole de varietăți și programe speciale, devenind un adevărat simbol național.

Viața personală a fost la fel de discretă și profundă ca prezența sa publică. A fost căsătorită timp de 56 de ani cu tenorul Nicolae Țăranu, marea sa iubire cunoscută la vârsta de doar 17 ani – „Nu sunt văduvă, sunt soția lui Nicolae Țăranu” – spune Sanda Țăranu, cu lacrimi în ochi și cu o lumină interioară nestinsă.

Această ediție a emisiunii „Altceva cu Adrian Artene” nu este doar o incursiune în istoria televiziunii românești, ci și o veritabilă lecție despre demnitate, har și vocație. Este un omagiu adus unei doamne care și-a păstrat verticalitatea și eleganța, indiferent de vremuri.

Vezi integral ultima ediție a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”:

CITEȘTE ȘI:

Sanda Țăranu, vocea TVR care a unit o țară întreagă, revine în lumina reflectoarelor la „Altceva cu Adrian Artene”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Am aflat numele complet al 'Prințesei' Bianca Ghiurcă. Care e prenumele 'secret' pe care nu-l spune nimănui. A fost botezată după un celebru personaj de desene animate
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!