Prima pagină » Actualitate » Un tânăr italian, dispărut în urmă cu aproape 4 ani, este CĂUTAT de mama sa în România

Un tânăr italian, dispărut în urmă cu aproape 4 ani, este CĂUTAT de mama sa în România

Alessandro Venturelli, un italian în vârstă de 24 de ani, a dispărut din casa familiei sale din regiunea Modena, în 2020. Dar în luna mai a acestui an, un turist italian care vizita Bucureștiul i-a spus mamei că l-ar fi văzut pe fiul său în Sectorul 1 al Capitalei.

De atunci, Roberta a venit în România de mai multe ori, sperând să-l găsească. În căutările sale, alte trei persoane au confirmat că l-au văzut pe Alexandru.

Acum câteva luni, Mark, cofondatorul unui ONG dedicat găsirii persoanelor dispărute, i s-a alăturat Robertei în căutarea fiului ei. La căutări s-a alăturat și TVR.

Cazul lui Alexandru este celebru în Italia, mama sa mergând în nenumărate rânduri la televiziuni pentru a cere ajutor.

Surse judiciare spun că, timp de o lună, Alexandru a fost căutat. Potrivit acelorași surse, au fost verificate toate persoanele fără adăpost din București, dar până acum nu există dovezi că Alessandro s-ar fi aflat vreodată pe teritoriul Capitalei.

Sursele mai spun că tânărul italian nu apare nicio filmare de pe camerele de supraveghere, iar presupuși martori au ezitat să le spună polițiștilor că l-au văzut.

Informația că Alexandru ar putea fi în România i-a obligat pe anchetatori să nu închidă dosarul. O persoană dispărută poate fi declarată decedată dacă nu e găsită timp de 4 ani. Un judecător din Modena a dispus, luna trecută, continuare a anchetei pentru încă cel puțin șase luni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât de sigure sunt clădirile din București? Neregulile de pe șantiere care pot pune vieți în pericol
Digi24
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Cancan.ro
Ce meserie practică mama Claudiei Ion? Deși concurenta Insula iubirii a spus că e polițistă, femeia se ocupă cu altceva
Prosport.ro
Imagini demențiale din casa Anamariei Prodan și a lui Ronald Gavril din SUA! „Iubirea mea e cel mai bun bucătar”, spune impresara, în prosop de baie. EXCLUSIV
Adevarul
„Nimănui nu-i pasă de o diplomă”. Cât câștigă românii fără facultate și de ce mulți regretă că nu au studii superioare
Mediafax
Cum vede România o italiancă ajunsă aici din întâmplare. Ce a surprins-o după ce a descoperit țara
Click
Dustin Hoffman, pălmuit de 27 de ori în timpul filmărilor! Ce s-a întâmplat pe platourile celebrului „The Graduate”
Digi24
Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Cancan.ro
Ce bolid decapotabil conduce Eduard Vlădescu de la Insula iubirii? Pilotul are gusturi fine
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Omenirea a anulat următoarea eră glaciară pentru viitoarele sute de mii de ani
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”