Grupurile parlamentare AUR și SOS din Camera Deputaților solicită înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să analizeze impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și măsurile de combatere a migrației ilegale.
Cele două grupuri parlamentare au transmis o solicitare oficială pentru aprobarea înființării comisiei și au atașat proiectul de hotărâre, însoțit de expunerea de motive.
În expunerea de motive, AUR și SOS arată că, în perioada 2022-2026, numărul cetățenilor străini proveniți în special din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka, India și Pakistan a crescut semnificativ, pe fondul acordării avizelor de muncă.
Potrivit documentului, datele oficiale ale Inspectoratului General pentru Imigrări și ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră ar indica faptul că o parte dintre aceste persoane au ajuns în situații de ședere ilegală sau au încercat să părăsească ilegal România către spațiul Schengen.
Parlamentarii fac referire și la fenomenul migrației secundare, prin care persoane care au intrat legal într-un stat membru al Uniunii Europene încearcă ulterior să ajungă ilegal în alte state membre.
Proiectul propune verificarea impactului migrației asupra ordinii publice și securității naționale, precum și a modului în care autoritățile aplică legislația privind intrarea și șederea cetățenilor străini în România.